Pan M. Vizirescu, poet, eseist și jurnalist român

Pan M. Vizirescu (numele complet Pantelimon M. Vizirescu, n. 16 august 1903, Brăneț, județul Olt – d. 2000) a fost poet, eseist și jurnalist român, una dintre figurile marcante ale curentului gândirist ortodox tradiționalist. A colaborat cu revistele Gândirea și Sfarmă-piatră și este considerat ultimul mare reprezentant al școlii culturale fondate de Nichifor Crainic.

S-a născut în satul Brăneț, unde a urmat școala primară, continuând studiile la Slatina și apoi la Colegiul Național din Craiova. A absolvit Facultatea de Litere din București în 1929, iar în 1938 a obținut titlul de doctor în Litere și Filosofie, cu mențiunea magna cum laude.

Pan M. Vizirescu, Romanian writer

Necunoscut – adevarul.ro

• CC BY-SA 4.0
• Fișier:Pan M. Vizirescu.jpg
• Creată: Dată necunoscută
• Încărcată: 31 ianuarie 2017

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pan_M._Vizirescu#/media/Fișier:Pan_M._Vizirescu.jpg

Cariera didactică și publicistică a debutat ca profesor la Liceul Militar din Cernăuți, apoi la Liceul Comercial „Carol I” din București, ocupând catedra deținută anterior de George Călinescu. A activat ulterior în administrația culturală, fiind director de cabinet la Ministerul Propagandei sub miniștrii Nichifor Crainic și Alexandru Marcu, iar între 1940 și 23 august 1944 a fost subdirector al Radiojurnalului din cadrul Societății Române de Radiodifuziune.

În 1945, după instaurarea regimului comunist, Pan M. Vizirescu a fost inclus într-un lot de 14 jurnaliști judecați de Tribunalul Poporului și condamnat la muncă silnică pe viață pentru așa-zisa „contribuție la dezastrul țării”. A reușit însă să evite arestarea și a trăit timp de 23 de ani în clandestinitate, ascuns în casa familiei din Slatina, perioadă pe care avea să o numească „exilul de taină”.

Debutul literar l-a făcut ca poet în Universul literar (1921) și Bilete de papagal (1929). Din 1931 a colaborat constant, timp de 15 ani, la revista Gândirea. Una dintre lucrările sale fundamentale din perioada interbelică este antologia „Poezia noastră religioasă”, primul studiu de amploare dedicat poeziei religioase românești, volum care s-a bucurat de un larg ecou cultural. După 1944, o mare parte a manuscriselor sale a fost distrusă sau confiscată.

După 1967, odată cu ieșirea din clandestinitate, a încercat să revină în viața editorială, însă a fost mult timp refuzat. Abia în anii ’80, cu sprijinul Cellei Delavrancea și al lui Șerban Cioculescu, i-au apărut volumele „Poeme” (1982), „Sunet peste culmi” (1985) și „Călătorie de taină” (1988). După 1990, a publicat noi volume de poezie, printre care „Prinos de lumină și har” și „Mi se oprise timpul”, precum și piesa de teatru „Liga oamenilor cinstiți”, montată la Teatrul Radiofonic în 1999. Ultima sa carte, „Coloane care cresc necontenit”, este un volum de portrete literare.

Poet de mare profunzime spirituală, eseist rafinat și orator de excepție, Pan M. Vizirescu a fost o personalitate emblematică a culturii române. Întreaga sa viață și operă au stat sub semnul credinței creștine și al atașamentului față de valorile naționale, după cum mărturisea el însuși:
„Apartenența mea la neamul românesc este o bucurie și un dar ceresc.”

Pan M. Vizirescu a fost înmormântat la 30 ianuarie 2000, în cripta familiei sale din Slatina.