Pacient politraumatizat prin strivire, peste care a căzut un copac în pădure, operat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava (video)
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 26, 2024
Pacient politraumatizat prin strivire, peste care a căzut un copac în pădure, operat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava – la data de 25.01.2024, la Unitatea de Primiri Urgențe a ajuns un pacient conștient și cooperant, politraumatizat prin strivire, peste care a căzut un copac în pădure.
VIDEO
După stabilizare și efectuarea investigațiilor în UPU, pe lângă multiple fracturi costale, s-au identificat și o ruptură de artera axilară și tromboza de artera subclavie soldate cu sângerare activă și ischemia acută a membrului superior stâng.

A fost anunțată garda de chirurgie vasculară care a venit rapid de la domiciliu și pacientul a fost dus în sala de operație. Intervenția a constat în refacerea fluxului arterial prin bypass subclavio-brahial și a durat 4 ore. Echipa operatorie a fost formată din chirurgii vasculari dr. Sapaniuc Marin, dr Silistru Simona, medic anestezist dr. Drăgoi Lilian și asistenți de la blocul operator Onica Luiza și Fartușnic Sabina. O afecțiune cu potențial rapid letal a fost rezolvată printr-o mobilizare multidisciplinară exemplară. Evoluția este favorabilă până la acest moment.
Sursa: purtător de cuvânt al Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, medic Dan Teodorovici
Jurnal FM 