Ordin provizoriu de protecţie emis de poliţişti
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 30, 2022
La data de 29.01.2022, aflându-se în serviciul de patrulare pe raza SPR 12 Preuteşti, patrula din cadrul SPR 12 Preuteşti, prin SNUAU 112 a fost sesizată de o tânără din satul Arghira, comuna Preuteşti, județul Suceava, că tatăl ei i-a bătut mama şi i-a spart televizorul.

Din verificare a reieșit că femeia de 37 de ani locuia cu un bărbat de 43 de ani de aproape 12 ani, ambii fiind domiciliați în zona satului Arghira din Com. Preutești, județul Suceava.
Pe 29 ianuarie 2022, în jurul orei 19:00, bărbatul a venit acasă beat, stârnind scandal, făcând remarci jignitoare la adresa femeii de 37 de ani și atacând-o fizic. A tras și televizorul de pe masă, distrugându-l.
Ținând cont de aspectele identificate, a fost întocmit un formular de evaluare a riscurilor, iar în acest caz a apărut un risc iminent, astfel că se va emite ordin de protecție temporară în perioada 29 ianuarie 2022 – 2 februarie 2022.
De asemenea, bărbatul de 43 de ani a fost imobilizat şi ulterior transportat la Spitalul Burdujeni.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie faptă prev. şi ped. de art. 193 alin. 1 raportat la art. 199 alin. 1 Cod Penal şi „Distrugere”, faptă prev. şi ped. De art 25 3 salin 1 Cod Penal, ce va fi soluţionat procedural de lucrătorii Postului de Poliţie Preutesti sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.
Sursa: I.P.J. Suceava
Jurnal FM 