Premierul Orban ordonă suspendarea din funcţie a directorului medical al SJU Suceava: ‘Nu pot să accept să revină’
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 23, 2020
Premierul Orban ordonă suspendarea din funcţie a directorului medical al SJU Suceava: ‘Nu pot să accept să revină’
Premierul Ludovic Orban i-a transmis miercuri, în deschiderea şedinţei de Guvern, ministrului Sănătăţii

„Vă transmit foarte clar: nu pot să accept să revină în poziţia de director medical la Suceava doctorul Macovei. În baza decretului privind instituirea stării de urgenţă, aveţi competenţă de a lua decizii în privinţa managementului oricărui spital. Ca atare, vă spun limpede: nu se poate întoarce domnul Macovei în poziţia respectivă”, a afirmat Orban.
Conform publicaţiei Libertatea, în luna martie, directorul medical Mircea Macovei a invocat un ordin fals de ministru pentru a-i chema pe toți angajații spitalului la serviciu, deși mulți dintre ei erau suspecți de coronavirus.
„Există o cercetare penală aflată în curs, nu putem noi administrativ să facem o cercetare suplimentară. Trebuie să lăsăm justiția să își facă treaba. Are și dânsul dreptul la apărare. Poate a greșit, dar sunt structuri legale care vor stabili. Prin fapte poate demonstra că nu este omul rău care a părut. Poate să-și dea și demisia, noi îi dăm posibilitatea să ia orice decizie”, a declarat Ionel Oprea la Digi 24.
Jurnal FM 