Olga Delia Mateescu, actriță și scriitoare română
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 6, 2025
Olga Delia Mateescu (n. 6 noiembrie 1949, Livezile, județul Bistrița-Năsăud) este actriță și scriitoare română, societară de onoare a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București, membră a Uniunii Scriitorilor din România și a UNITER. De-a lungul carierei sale, a fost distinsă cu numeroase premii pentru activitatea artistică.
Născută într-o familie de intelectuali — tatăl medic, mama actriță — Olga Delia Mateescu și-a petrecut copilăria la București.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Olga_Delia_Mateescu#/media/Fișier:Olga_Delia_Mateescu.01.jpg
Între anii 1968–1969, urmează cursurile Facultății de Filologie, secția Limbi Romanice și Clasice, perioadă în care activează și la teatrul studențesc „Podul”. În 1969–1973 urmează Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (I.A.T.C.) din București.
După Revoluția din 1989, își continuă studiile și obține, în 1999, titlul de doctor în Istoria Teatrului, sub coordonarea prof. univ. Ileana Berlogea, în cadrul UATC.
De-a lungul carierei, a jucat pe scena Teatrului Național din București în numeroase spectacole, printre care:
-
Zbor deasupra unui cuib de cuci de Dale Wasserman, regia Horea Popescu (1983)
-
O trilogie antică, regia Andrei Șerban (1990)
-
Vrăjitoarele din Salem de Arthur Miller, regia Felix Alexa (1991)
-
Dragoste în hala de pește de Israel Horovitz, regia Ion Cojar (1999)
-
Audiție pentru Medeea (text propriu), regia Silviu Jicman (2001)
-
Așteptând la Arlechin de Noël Coward, regia Ion Cojar (2002)
-
Mașinăria Cehov de Matei Vișniec, regia Cristian Ioan (2003)
A jucat în peste 80 de spectacole de teatru, televiziune, radio și film.
A publicat articole în reviste literare și de specialitate precum Luceafărul, Scena, Gazeta Teatrului Național, Drama, Reflex, Atelier și Convorbiri literare.
Filmografie (selecție)
-
Trecătoarele iubiri (1974)
-
Tată de duminică (1975)
-
Dumbrava minunată (1980)
-
Misterele Bucureștilor (1983)
-
Masca de argint (1985)
-
Secretul Mariei (2005)
-
Regina (2009)
-
De ce eu? (2015)
De asemenea, a realizat dublajul personajului Doamna Calloway în animația O fermă trăsnită (Home on the Range, 2008), rol interpretat în original de Judi Dench.
Opera literară
Volume proprii (selecție)
-
Urme (teatru), Ed. Cartea Românească, 1997
-
Statuia Libertății (teatru), Ed. Cartea Românească, 1999
-
Medeea în război cu timpul (teatru), Ed. Universalia, 2000
-
Ferma de struți (teatru), Ed. Cartea Românească, 2002
-
Manuscrisul (roman), Ed. Carte de suflet, 2003
-
Basme cu O-Glinda, Ed. Tracus Arte, 2017
-
Doamna Godot, Ed. Tracus Arte, 2018
-
Fantoma din Lacul Morii (proză scurtă), Ed. eLiteratura, 2019
-
Țara de fum (teatru), Ed. eLiteratura, 2021
A publicat și piese, povestiri și traduceri în volume colective și reviste internaționale. Piesa Astă seară nu moare nimeni a fost tradusă în franceză (Ce soir personne ne meurt) și engleză (No one’s going to die tonight).
Premii și distincții
Pentru actorie
-
Premiul Școlilor de Teatru (1973)
-
Premiul de Creație al Teatrului Național pentru rolul Inocența din Gimnastică sentimentală de V. Voiculescu (1980)
Pentru dramaturgie
-
Premiul UNITER pentru Cea mai bună piesă a anului – Capricii (1997)
-
Premiul I. C. Brătianu – Concursul Național de Literatură Nihil Sine Deo, Brașov (1997)
-
Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Ferma de struți (2003)
Alte distincții
-
Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii (Basme cu O-Glinda, 2018)
-
Premiul Opera Omnia (2019), acordat de Filiala București a USR
Ordine
La 13 mai 2004, președintele Ion Iliescu i-a conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D – „Arta Spectacolului”, pentru întreaga activitate artistică.
Nominalizări
-
UNITER – Grenada, Cea mai bună piesă a anului (1998)
-
Ministerul Culturii – Statuia Libertății (1998)
-
Concursul de dramaturgie Camil Petrescu – În căutarea unui rol pierdut / Audiție pentru Medeea (2000).
Jurnal FM 