Octav Sargețiu, poet și publicist român

Octav Sargețiu, născut Dumitru V. Popa la 23 octombrie 1908 în localitatea Vlad Țepeș (județul Lăpușna, Basarabia, pe atunci parte a Imperiului Rus, azi în județul Călărași, Republica Moldova), a fost poet și publicist român, membru al Societății Scriitorilor Români din 1945. A decedat la 21 noiembrie 1994.

Provenind dintr-o familie de țărani – părinții săi fiind Vișan Popa și Maria (născută Cristea) – a urmat cursurile Școlii Normale din Călărași între 1921 și 1927. După absolvire, a lucrat ca învățător și apoi ca director al școlii primare din satul Mârzaci, județul Orhei, între 1927 și 1938. A rămas în Basarabia până la ocupația sovietică din 1940.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/letter-pen-writing-ink-pen-letters-4746345

În acea perioadă, a activat ca editor al revistei Cuvânt moldovenesc la Chișinău. După stabilirea la București, a coordonat revistele Albina, Căminul cultural și Școala țăranului (1940–1947) și a continuat să editeze Viața Basarabiei în perioada 1940–1944. Ulterior, a ocupat diverse funcții culturale: a condus Ateneul Popular „Al. I. Cuza” (1948–1952) și Centrul Cultural „Ștefan Gheorghiu” (1953–1956).

Debutul său literar a avut loc în 1927, în revista Brazda din Călărași, cu versuri semnate Dumitru Octav Sargețiu – pseudonim pe care îl va adopta oficial în 1945. Numele de Octav Sargețiu apare pentru prima dată în 1929, în revista Tribuna, alături de poezia „Sărmana plebe”.

A colaborat de-a lungul anilor cu numeroase publicații literare de prestigiu: Revista Fundațiilor Regale, Gândirea, Convorbiri Literare, Curentul literar, Vremea, Familia, Epigrama, Însemnări ieșene, Fapta, Claviaturi, Luceafărul, Steaua, România Literară și altele.

A publicat puține volume de versuri, dintre care cele mai cunoscute sunt Cântece în singurătate (1942), premiată de Societatea Scriitorilor Români, și Satul meu, povestea mea (1945). Un alt volum, Poeme, a rămas aproape necunoscut, iar cea mai mare parte a creației sale a rămas inedită, în manuscris.