„Oameni care au fost”. Robert Ficheux, „moțul francez”…
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „De ce în România? Pentru că, dintre surorile noastre latine, ea ne este cea mai dragă din pricina tristului său destin în mijlocul națiunilor maghiară, slave și turcă, ce au încercuit-o, au jinduit-o și au îmbucătățit-o și dominat-o fără milă”. – Robert Ficheux

Stimați cititori, așa cum știți deja, în fiecare miercuri, aici, la „Jurnal de Brașov”, sub titlul „Oameni care au fost”, vă invit să mai aflăm câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre, fie ei din Brașov și împrejurimi, fie de pe tot cuprinsul țării și din toate timpurile. Astăzi, vă aduc în atenție câteva gânduri în câteva rânduri despre geograful francez Robert Ficheux, discipol al renumitului geograf Emmanuel de Martonne, puternic ataşat de România. De ce vă aduc în atenție personalitatea acestuia, când, de obicei o fac doar despre români? Pentru că acest om a fost „legat” de România mai ceva ca „marca pe scrisoare”, vorba lui Gică Petrescu….Și pentru că există un text care „circulă” de vreo șapte ani încoace pe internet, care se propagă anual și spun că Ficheux ar fi făcut pentru România Mare nu știu ce servicii inestimabile. În ceea ce îl priveşte pe Ficheux, adevărate sunt datele biografice ale marelui geograf din respectivul text, precum şi faptul că a iubit, într-adevăr, România, căreia i-a dedicat un număr enorm de lucrări. În rest, afirmaţiile despre Ficheux şi legătura lui cu România Mare constituie, din păcate, o gafă ce s-a rostogolit viral în spaţiul online, fără o minimă verificare…Pe „cuvânt de pionier”! De fapt, sub îndrumarea lui Emmanuel de Martonne (cel care are, într-adevăr meritele atribuite, greșit, lui Ficheux), Robert Ficheux şi-a pregătit teza de doctorat cu un subiect privind geomorfologia întregului masiv al Munţilor Apuseni. În perioada 1932-1935, Ficheux a fost secretar al Institutului Francez din Bucureşti, apoi al Misiunii Universitare Franceze în România, iar între anii 1935 şi 1938, a fost numit, la recomandarea lui Emil Racoviţă, succesor al lui George Vâlsan la Catedra de geografie fizică a Universităţii din Cluj. A fost membru corespondent străin (1948) şi membru de onoare din străinătate al Academiei Române, din anul1991, până la decesul său, în anul 2005.

Născut la 12 august 1898, într-o familie de institutori, la Saint-Omer (departamentul Pas-de-Calais), în nord-vestul Franţei, cunoaşte vitregiile războiului, încă din timpul studiilor liceale, pe care este nevoit să le întrerupă, fiind considerat „prizonier civil”. Examenul de bacalaureat îl trece la reputatul liceu Louis le Grand din Paris. Licenţiat în istorie şi geografie al Universităţii Sorbona (1920), Robert Ficheux a fost remarcat în timpul studiilor, de ilustrul geograf Emmanuel de Martonne, care domina prin personalitatea sa geografia franceză şi, curând, şi pe cea mondială. Emmanuel de Martonne susţinuse două teze de doctorat, în litere (1902) şi în ştiinţe (1907), cu teme din România, de care se ataşase încă de la prima sa cercetare de teren din 1898. În anul 1918, pentru viitoarele tratative de încheiere a păcii după primul război mondial, este desemnat expert al Comitetului de studii de pe lângă Conferinţa de Pace de la Paris, fiind principalul autor al recomandărilor făcute, cu scrupuloasă obiectivitate, guvernului francez, privind teritoriile ce urmau să fie recunoscute României prin tratatele de pace. În semn de recunoaştere a acestor multiple merite, Academia Română îl alege membru corespondent în 1912, iar în 1919, membru de onoare.

În 1921, la invitaţia Universităţii Daciei Superioare, profesorul Emmanuel de Martonne soseşte din nou în ţară, aducând cu sine un grup de cinci tineri francezi,discipoli ai săi, printre care şi pe Robert Ficheux, îndemnaţi să-şi asume pregătirea unor teze de doctorat cu subiecte din România. El iniţia, împreună cu profesorul George Vâlsan, directorul Institutului de Geografie al Universităţii din Cluj, un vechi prieten al său, devenit şi el membru al înaltului for academic român, mai multe excursii de studii pentru tineri geografi români şi francezi, prin ţinuturile româneşti, cu precădere prin cele întregite în noua Românie. Rezultatele ştiinţifice ale acestor excursii, publicate la Cluj în 1924, sunt puncte cardinale în cunoaşterea geografică, în special geomorfologică, a unităţilor respective. Din acest prim contact rezultă lucrarea sa de diplomă de studii superioare în geografie, consacrată geomorfologiei părţii estice a Munţilor Bihor (250 pagini), calificată de mentorul său cu menţiunea „foarte bine”. La îndemnul magistrului său, încurajat, primeşte ca subiect al tezei sale de doctorat „Studiul geomorphologic al Munţilor Apuseni”, o întinsă şi complexă regiune a ţării noastre, de care – în lungile sale peregrinări – profesorul Robert Ficheux s-a ataşat. În acest scop, între 1924 şi 1927 a fost încadrat la Institutul Francez de Înalte Studii din Bucureşti, tocmai atunci înfiinţat. După un stagiu petrecut în Franţa la liceul „H. Wallon” din Valenciennes, a revenit în România, ocupând, mai întâi, postul de secretar general al Institutului Francez din Bucureşti şi, apoi, al Misiunii Universitare Franceze în România (1932–1935). În 1935, la recomandarea lui Emil Racoviţă, rector al Universităţii din Cluj, este chemat să-i succeadă lui George Vâlsan, în predarea geografiei fizice, până în 1938, când ameninţarea izbucnirii războiului îl obligă să se înapoieze în ţara sa. Ducea cu sine manuscrisul tezei, un text de peste 1 000 de pagini, o bogată zester de hărţi, fişe, schiţe, profile şi cărţi, fotografii, dintre care 850 de clişee pe sticlă i-au fost prădate apoi de ocupanţii nazişti ai Franţei în anii celui de-al doilea război mondial.

Străbătuse pe jos, în Munţii Apuseni, în vederea redactării tezei, peste 1100 de cătune, peste 100 de văi, ceea ce l-a făcut cunoscut, peste ani, sub numele de „moţul francez”.Textul prescurtat al tezei sale, verificat cu acribie de autor, a apărut în 1996, la Editura Academiei Române, cu titlul „Les Monts Apuseni (Bihor). Vallées et aplanissements (535 p. şi 22 pl. h.t.)”, cu sprijinul Serviciilor culturale franceze în România. Un prim exemplar al lucrării, proaspăt apărute, a fost înmânat, atunci, preşedintelui Franţei, Jacques Chirac, aflat în vizită oficială în ţara noastră, de către acad. Virgiliu N. Constantinescu, preşedintele Academiei Române. Reluarea legăturilor sale cu ţara noastră, după peste 30 de ani de dureroasă tăcere, timp în care a profesat în învăţământul liceal şi cel superior din Franţa, s-a produs în 1969, când prof. Vintilă Mihăilescu, aflat la cârma Societăţii de geografie din România, l-a invitat, ştergând ruşinea descalificantelor aprecieri la adresa geografilor străini care s-au dedicat cunoaşterii ţării noastre, formulate de unii geografi români de sorginte proletcultistă. A avut posibilitatea de a revedea regiunea, de a-şi actualiza şi îmbogăţi contactele şi documentaţia ştiinţifică. De atunci şi-a îndesit călătoriile în România, a participat şi la manifestări ştiinţifice, ca de exemplu, la Simpozionul de geografie fizică a Carpaţilor (1970), la Sesiunea omagială consacrată lui Emmanuel de Martonne cu prilejul centenarului naşterii sale (1973) ş.a. Fidel teoriei originii policiclice a reliefului, insuflată de magistrul său, Robert Ficheux încearcă să descifreze fazele evoluţiei morfologice a Munţilor Apuseni printr-un studiu analitic al nivelelor de eroziune, al reţelei de văi cu terasele aferente, în strânsă corelare cu bascularea nivelelor de bază pannonic,transilvan şi getic. Nu i-au fost străine nici preocupările geomorfologice privind sintezele asupra spaţiului carpatic românesc (1961, 1972), între care o privire critică asupra originii Porţilor de Fier dunărene (1948, în colaborare cu Geneviève Vergez-Tricom, vechea sa companioană din excursiile din 1921), publicată în Comptes-Rendus de l’Académie des Sciences de Paris. Robert Ficheux ne-a dăruit şi valoroase contribuţii la identificarea legăturilor profunde, de veche dată, dintre geografia franceză şi cea română, prin pagini substanţiale de memorialistică ştiinţifică consacrate lui Emm.de Martonne, George Vâlsan, Emil Racoviţă, Vintilă Mihăilescu, Tiberiu Morariu, George Oprescu, întregind istoria mişcării geografice şi, în general, a vieţii culturale din România în secolul al XX-lea.

„O istorie a Institutului Francez din România între 1924 şi 1948”, apărută la Paris (André Godin, Une passion roumaine, 1998), accentuează și certifică rolul deosebit de important jucat de Robert Ficheux în epoca de pionierat a Institutului. Dacă adăugăm şi numeroasele conferinţe, expoziţii, iniţiate şi susţinute în tot cuprinsul Franţei, dar şi în Olanda şi Belgia, excursiile organizate în România, cu grupe mari de profesori, universitari şi secundari, ca de exemplu, cea a Societăţii de geologie a Franţei, pe teme de vulcanologie, în 1992, avem imaginea acestui devotat prieten al poporului român. De nenumărate ori, profesorul Robert Ficheux nu a pregetat să ia atitudine, public, în presă, faţă de exprimări tendenţioase sau manifestări de ignoranţă, în ceea ce priveşte mai ales identitatea poporului român. În perioada obscurantismului totalitar din România, a menţinut trează conştiinţa românilor din regiunea pariziană, prin conferinţele ţinute la Fundaţia Culturală Regele Carol I şi la Casa Română din Paris.

Nu trebuie omis nici rolul său în reanimarea contactelor instituţionale dintre geografii francezi şi români, prin organizarea colocviilor periodice bilaterale, unde era o prezenţă activă, dorită.Acestea au constituit pentru geografii români, în acele vremuri, în anii ’70, adevărate ferestre deschise spre progresele din geografia occidentală. Academia Română a recunoscut de timpuriu meritele prof. Robert Ficheux, alegându-l, la 1 iunie 1948, membru corespondent străin la Secţiunea istorică, pe baza referatului elogios de recomandare al acad. Simion Mehedinţi.Propunerea a întrunit 33 de voturi din cele 35 exprimate. După numai două luni, alegerea devenise caducă prin desfiinţarea samavolnică de către regimul comunist a Academiei Române şi îndepărtarea brutală a peste 200 de personalităţi din noua structură academică. Dar profesorul Robert Ficheux a continuat să lucreze consecvent despre şi pentru pământul şi poporul român, în ciuda acestor avataruri, aşa încât, în mod firesc, în 1991, la propunerea Secţiei de ştiinţe geonomice, s-a reconfirmat alegerea din 1948, proclamându-l membru de onoare al Academiei Române. Jubileul Academiei Române de 125 de ani de existenţă, în 1991, l-a numărat printre distinşii oaspeţi. A rămas memorabil cuvântul rostit atunci în aula forumului academic al ţării noastre, ţară ce „a devenit întrucâtva şi a mea”, după cum se exprima. Îşi încheia, atunci, rostirea, în limba română printr-o vibrantă urare: „Domnilor, rogu-vă, îngăduiţi acestui moţ francez să vă mulţumească călduros pentru această primire amicală şi să vă ureze viaţă îndelungată, activă şi rodnică. Urez scumpei noastre Românii, pe care o iubim cu toţii, un viitor paşnic, demn de trecutul ei, deseori tragic, dar mereu glorios.”…Din păcate, o distincţie românească însemnată, Serviciul Credincios, în gradul de mare ofiţer, i-a fost remisă abia doi ani mai târziu, când condiţia sa precară, atât fizică cât și psihică, nu i-au mai îngăduit să se bucure pe deplin.

S-a stins din viaţă, în ziua de 1 august 2005, la vârsta de 107 ani, la Aubagne, în sudul Franţei. S-a stins din viaţă discret, aşa cum şi-ar fi dorit, după o viaţă trăită intens, într-un interval de timp ce a „acoperit” trei secole… A fost înhumat, potrivit dorinţei, în cavoul familiei din cimitirul parizian Montparnasse, acolo unde odihnesc în veşnicie Constantin Brâncuşi, Eugen Ionescu, Emil Cioran….Comunitatea ştiinţifică românească, cea a ştiinţelor geonomice în special, a pierdut un mare şi devotat prieten, un subtil cunoscător al pământului şi poporului român, pe care le-a iubit cu o fidelitate neasemuită. De aceea, când auziți de numele său, e bine să înclinați un gând bun amintirii sale! A iubit România așa cum ar trebui s-o facă mai mulți dintre cetățenii ei!

Vă mulțumesc c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față și că ați putut afla sau v-ați reamintit despre acest mare om! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim miercurea viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

http://www.gazetademaramures.ro/prietenii-romanilor-francezii-emmanuel-de-martonne-si-robert-ficheux-contributii-decisive-la-faurirea-romaniei-mari-22754

https://docplayer.fr/82002466-Profesorul-robert-ficheux.html

https://www.art-emis.ro/personalitati/robert-ficheux-motul-francez

https://www.facebook.com/Acad.Ro.Fil.Cj/photos/robert-ficheux-geograf-fran%C5%A3a12-august-1898-1-august-2005-membru-de-onoare-9-mar/1374198245930353/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/robert-ficheux/

http://www.cunoastelumea.ro/robert-ficheux-francezul-caruia-romania-ii-datoreaza-granitele-de-acum-fara-el-probabil-ca-transilvania-era-astazi-parte-din-ungaria/

https://taranista.wordpress.com/portfolio/o-gafa-virala-robert-ficheux-omul-caruia-romania-ii-datoreaza-granitele-de-azi/

http://www.geodin.ro/SCG/studii2005/Art.08.pdf

https://www.revistaromaniamare.ro/robert-ficheux–un-mare-prieten-al-romaniei-2-y1