Jurnal FM 
„Oameni care au fost”. Onisifor Ghibu, profesor, pedagog, academician și patriot…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 9, 2023
Motto: „Educaţia nu este numai o chestiune de ştiinţă, de artă, de tehnică, mai mult decât orice ea este o chestiune de credinţă şi de voinţă, este operă de eroism”. – Onisifor Ghibu
Stimați amici, ca de obicei, joia, la Jurnal FM și „Jurnal de Brașov”, la rubrica „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre. Discutam zilele trecute cu un amic apropo de oamenii de excepție care au făcut mari sacrificii personale pentru ca țara noastră să reziste în istorie. Unul dintre acești mari oameni a fost Onisifor Ghibu. Oricând și-n orice moment este bine să-l evocăm pe acest mare om de cultură și pasionat luptător pentru idealurile de unitate şi demnitate naţională, un pedagog de excepție al nației noastre. Este omul care a publicat peste o sută de lucrări în volume şi peste 1.500 de studii şi articole privind istoria Transilvaniei, despre istoria învăţământului şi culturii și a fondat ziare cum au fost: „Ardealul”, „România Nouă”, „Şcoala Moldovenească” și „Anuarul Pedagogic”. Onisifor Ghibu a ajuns membru corespondent al Academiei Române în anul 1919.Cred că merită să ne amintim câteva dintre principalele repere ale vieții acestui mare român. Viața sa a început în arealul Mărginimii, acolo unde Onisifor Ghibu s-a născut la 31 mai 1883, mai precis în Săliştea Sibiului, el fiind unul dintre cei şapte copii ai unei familii de cojocari harnici și de vază în comunitatea lor. Venind timpul de a merge la școală, Onisifor a urmat școala primară în Săliştea natală, iar apoi Liceul maghiar din Sibiu (azi, „Gheorghe Lazăr”) pentru că, pe atuncii, nu avea de ales. A urmat apoi cursurile Seminarului Teologic-Pedagogic din Sibiu (1902-1905).Trebuie să menționăm faptul că a urmat cursuri de istorie şi filosofie la Bucureşti şi la Budapesta. Firește, ambiția și setea de studiu l-au făcut să meargă mai departe în acumularea de cunoștințe și, având parte de o bursă obţinută cu ajutorul lui Nicolae Iorga, Onisifor Ghibu şi-a continuat studiile în Germania, la Jena, care, pe vremea aceea, reprezenta centrul european al pedagogiei. Acolo a urmat cursurile lui Wilhelm Rein, strălucit discipol al lui Friedrich Herbart, reprezentant de seamă al pedagogiei clasice. La Jena, Onisifor Ghibu şi-a susţinut teza de doctorat şi a devenit doctor în pedagogie.
După acest episod important al vieții sale, s-a întors în ţară, unde a îndeplinit diverse funcţii publice focalizate pe organizarea şi îndrumarea învăţământului. În cadrul ASTREI, „motorul” culturii și educației ardelenești din acea vreme, a desfăşurat o bogată activitate ca secretar, din 1912, şi apoi ca preşedinte al Secţiunii Şcolare, în perioada 1922-1950.Vremurile au devenit tulburi în perioada primului război mondial și, în toamna anului 1916, după ocuparea Bucureştiului de către germani, familia Ghibu s-a refugiat la Iaşi şi, în perioada anilor 1917-1918, s-a aflat în Basarabia, la Chişinău, acolo unde marele ardelean s-a implicat în mişcarea Unirii Basarabiei cu România și unde a înfiinţat reviste româneşti, a militat pentru şcoli cu limba de predare română, a publicat articole deosebite pro-unioniste. Împreună cu fruntaşi români basarabeni unionişti, în frunte cu Pantelimon Halippa au fost făuritorii Partidului Naţional Moldovenesc, care activau şi prin publicaţia „Cuvânt Moldovenesc”.
Cu ajutorul aghiotantului şef al Marelui Cartier General românesc din primul război mondial, Constantin Petrescu, Onisifor Ghibu a reuşit şi a dus şi a instalat la Chişinău, prima tipografie cu litere ale alfabetului latin, datorită căreia s-au editat o serie de publicaţii româneşti (1917-1918) care au contribuit în mod hotărâtor la unirea Basarabiei cu Țara Mamă la data de 27 martie 1918. La această tipografie a apărut printre altele: prima revistă pedagogică „Şcoala moldovenească” prin care s-a dezbătut şi problema naţionalizării celor peste 800 de şcoli primare basarabene şi a altor şcoli secundare, „Abecedarul moldovenesc”, „Ardealul”, prima gazetă românească cu litere latine, care după data de 24 ianuarie 1918 a devenit cotidianul „România Nouă”, principala publicaţie de luptă pentru unirea politică a tuturor românilor din Basarabia, Bucovina, Transilvania şi Valea Timocului Sârbesc cu Țara Mamă. Prin activitatea desfăşurată, Onisifor Ghibu a reprezentat una din personalităţile româneşti importante care a contribuit la unitatea neamului românesc şi la făurirea României Mari.Merită menționat faptul că nu a uitat niciodată această perioadă basarabeană a vieții sale și s-a întors în Basarabia şi, alături de intelectuali importanţi, a înfiinţat, în 1926-1927, „ASTRA BASARABEANĂ”.
Onisifor Ghibu a militat toată viaţa pentru unitatea românilor şi din punct de vedere religios. El afirma că: „unitatea românilor nu este deplină atâta timp cât nu se realizează şi din punct de vedere religios”, fapt ce l-a întristat şi în ziua de 1 decembrie 1918, atunci când slujbele religioase dedicate marelui şi unicului eveniment nu s-au desfăşurat în comun (greco-catolicii şi ortodocşii) aşa cum ar fi fost normal. Protopopul Vasile Urzică, membru în Consiliul Naţional Român din Alba Iulia, împreună cu grupul de români greco-catolici condus de Iuliu Maniu, au participat la slujba religioasă de mulţumire, la biserica greco-catolică din Lipovenii Bălgradului iar la biserica ortodoxă din oraş, românii ortodocşi.
Recunoaşterea meritelor şi a pregătirii sale profesionale s-au concretizat imediat după unire, prin alegerea sa în importanta funcţie de secretar general al Resortului Instrucţiei Publice din cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920) având responsabilitatea de a organiza şi îndruma învăţământul românesc din Transilvania, într-o perioadă foarte grea de început şi de transformare a învăţământului, de la administraţia autorităţilor habsburgice, la cea românească. În acest context, este un fapt de notorietate acela că Onisifor Ghibu a fost principalul artizan al înfiinţării şi organizării Universităţii româneşti de la Cluj al cărei profesor de pedagogie a fost. Ca membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, a condus delegaţia de intelectuali pentru preluarea Universităţii maghiare şi înfiinţarea, în Cluj, a Universităţii „Dacia Superioară”, în 1919, universitate ce va purta, din anul 1927, numele de „Regele Ferdinand”, aceasta fiind prima universitate românească din Transilvania. Onisifor Ghibu s-a implicat total în această „clădire” universitară iar prestigiul universităţii româneşti din Cluj a fost imprimat de elita profesorală universitară, chemată de el să pună bazele învăţământului superior românesc transilvan. Această elită a fost reprezentată de iluştri oameni de ştiinţă şi cultură din întreaga Românie întregită, iar printre aceștia s-au numărat: Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Sextil Puşcariu, Dimitrie Gusti, Gheorghe Ţiţeica, Emil Racoviţă, Gheorghe Marinescu, Gheorghe Vâlsan, Iuliu Moldovan, Iuliu Haţieganu, Florian Ştefănescu Goangă, Ioan Lupaş, Ştefan Bezdechi, Onisifor Ghibu etc.Merită să ne aducem aminte că, prin implicarea lui Onisifor Ghibu, în Aula universităţii clujene s-a rostit prima lecţie românească „Datoria vieţii noastre”, de către istoricul Vasile Pârvan. Totodată, aici s-a ţinut primul curs de pedagogie în limba română, „Prolegomena la o pedagogie românească”, de către Onisifor Ghibu. Merită să ne amintim și că primul rector a fost savantul filolog brașovean Sextil Puşcariu.Totodată, mai merită să ne aducem aminte că Onisifor Ghibu a avut şi alte iniţiative benefice pentru dezvoltarea învăţământului românesc. El este cel care a propus crearea „Constituantei Filosofice-Pedagogice” în scopul stabilirii fundamentelor filosofice ale pedagogiei. Totodată, a propus şi a pus în operă activitatea „Consiliului Literaturii Didactice”, pe lângă Ministerul Instrucţiunii Publice, pentru a încuraja realizarea manualelor şcolare de calitate.
Onisifor Ghibu este cel care a creat „Muzeul Pedagogic” ca un centru naţional de instruire şi educaţie, dar a mai proiectat și un „Institut de Pedagogie şi Educaţie a Naţiunii”. La Sibiu, Onisifor Ghibu a creat şi a condus „Seminarul Pedagogic” (aflat astăzi la Liceul „Gheorghe Lazăr”) și este cel care i-a dat numele înaintaşului său Gheorghe Lazăr, în scopul formării şi perfecţionării personalului didactic. Din păcate, tăvălugul istoriei a venit și peste viața sa și, după 1945, odată cu instaurarea regimului comunist, Onisifor Ghibu a fost dat afară din Universitatea clujeană pe care o înfiinţase, în 1919, fiind acuzat de „activitate naţionalistă şi antisovietică”. Drept urmare, a fost închis în lagărul de la Caracal pentru o perioadă de 222 de zile. Merit menționat faptul că a scris un jurnal cu amintiri şi impresii din această experienţă nedorită. În anul 1956, a fost închis din nou şi condamnat la o perioadă de doi ani de „închisoare corecţională”. A fost eliberat în 1958, cu câteva luni mai devreme de finalizarea pedepsei, la intervenţia dr. Petru Groza, fostul premier comunist. Onisifor Ghibu a trăit, apoi, izolat la Sibiu până la data de 31 octombrie 1972, când a plecat la cele veșnice.
Onisifor Ghibu a fost căsătorit cu Veturia. Merită să amintim câteva repere și despre soția sa, care i-a stat permanent alături marelui pedagog. Veturia Ghibu (1889-1959), născută Nicolau, a rămas în memoria contemporanilor săi ca o artistă cu har, cu succese deosebite pe scene româneşti şi străine, ca animatoare culturală şi implicată în acte filantropice şi caritabile. A început să studieze pianul la vârsta de zece ani și a studiat muzica cu compozitorul Dumitru Chiriac. Veturia a urmat Conservatorul şi a făcut studii în Germania, la Göttingen, Erfurt, Eisenach, Jena, în domenii diferite: pedagogie, filosofie, educaţie fizică, pictură, pian, canto. Revenită în ţară, Veturia a profesat ca profesoară de educaţie fizică la Şcoala Centrală din Bucureşti. În anul 1911 s-a căsătorit cu Onisifor Ghibu şi noua familie s-a mutat la Sibiu. Cei doi soți Ghibu au fost naşii de cununie ai cuplului Octavian Goga şi Hortensia Cosma, fiica Mariei şi a lui Partenie Cosma.
Onisifor Ghibu, profesor, pedagog, academician și patriot…
La Sibiu, Veturia Ghibu a intrat în lumea muzicală sibiană, reprezentată, la acea vreme, de Tiberiu Brediceanu, Gheorghe Dima, Zeno Vancea, Ana Voileanu etc şi s-a remarcat ca interpretă de lieduri. A susţinut multiple concerte în Sibiu, Cluj, Oradea, Timişoara, Arad, Bucureşti. Împreună cu George Enescu, Veturia a susţinut concerte la Ateneul Român, la Palatul Regal, în Franţa, la Lyon şi la Radio Paris. Totodată, merită menționat și faptul că a susţinut concerte şi în Germania, l la Weimar şi Eisenach. Acompaniată de Cella Delavrancea, fiica cea mare a scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea, a încântat publicul pretutindeni cu prezenţa şi vocea ei. Ulterior, din cauza unor afecţiuni cardiace, Veturia Ghibu a renunţat la cariera sa artistică. Mai merită amintit și faptul că,înainte de a se retrage din viaţa artistică, Veturia Ghibu a susţinut concerte de binefacere în cadrul Reuniunii Române de Muzică din Sibiu şi s-a implicat în activităţile filantropice şi caritabile organizate de Reuniunea Femeilor Române din Sibiu şi ale ASTREI. S-a stins din viaţă la Sibiu, 2 octombrie 1959.Din căsătoria Onisifor Ghibu și Veturia Ghibu au rezultat patru copii: Octavian (1912-1996), Ileana (1914-1997), Onisifor jr. (1916-1947) și Mihai (1919-2012).
Onisifor Ghibu, profesor, pedagog, academician și patriot…
Cel mai mic dintre fii săi, Mihai Ghibu, a fost cel ce s-a străduit şi a reuşit să impulsioneze publicarea unor lucrări ale tatălui său, să reactiveze interesul oamenilor de cultură pentru ideile şi mesajele ilustrului său tată. S-au publicat mai multe lucrări, între acestea meritând a fi amintite: „Amintiri despre oameni pe care i-am cunoscut”, Cluj, 1974. „Pentru o pedagogie românească”, Bucureşti, 1975. „Pe baricadele vieţii. Anii mei de învăţătură”, Cluj, 1981.„Ziar de lagăr Caracal”, Bucureşti, 1991. „Pe baricadele vieţii. În Basarabia revoluţionară. 1917-1918”, Chişinău, 1972 etc. Literatura pedagogică românească s-a îmbogăţit, prin intermediul lui Onisifor Ghibu, cu numeroase studii şi articole, unele rămase în manuscris, cu cărţi. De exemplu, „Din istoria literaturii didactice româneşti”, publicată în 1916, oferea o analiză istorică minuţioasă a bucoavnelor, abecedarelor şi a altor manuale şcolare. Lucrări la fel de importante sunt şi „Prolegomena la o educaţie românească”, în anul 1941, „Puncte cardinale pentru o concepţie românească a educaţiei”, în 1944. În concepţia lui Onisifor Ghibu, şcoala trebuie să fie „o adevărată pepinieră de cultură românească, o şcoală ”concentrativă” şi nu enciclopedică, să trezească simţul pentru limba vie, pentru tradiţiile poporului, pentru istoria şi cultura lui”. Educaţia trebuie să se facă „de dragul şi în interesul neamului, în spiritul marilor tradiţii pe care le-au lăsat înaintaşii şi în spiritul marilor idealuri pe care ni le impune destinul nostru istoric încadrat în marile idealuri universale”.
Onisifor Ghibu, profesor, pedagog, academician și patriot…
Ce trebuie menționat neapărat este faptul că Onisifor Ghibu s-a considerat un pedagog „de baricade” şi ne-a transmis, peste timp, ideea sa centrală în acest domeniu: „Am năzuit în permanenţă să fiu un educator al vremii mele şi al poporului meu, îmbrăţişându-i cu ardoare toate acele probleme care îmi păreau că sunt hotărâtoare pentru a face din ea o naţiune sănătoasă, harnică, luminată, vrednică şi fericită…Idealul meu de pedagog a fost acela de pedagog al naţiunii, în sensul că pedagogul este un glas al naţiunii cu tot ce o constituie. El trebuie să fie identificat cu întreaga fiinţă a ei şi cu întreaga misiune a ei în această lume, lucrând cu toate puterile sale pentru punerea în valoare a tuturor potenţelor ei”.Onisifor Ghibu cunoştea şi vorbea bine limba latină, greaca, slavona, germana, maghiara, italiana şi franceza, iar biblioteca sa personală cuprindea peste 8.000 de titluri, dintre care, multe unicat în ţara noastră, completată cu o serie de manuscrise şi documente vechi, precum şi cu o bogată corespondenţă (cca. 10.000 scrisori) întreţinută cu marile personalităţi ale timpului (regii: Ferdinand I, Carol al II-lea şi Mihai I, cu I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Petru Groza, patriarhul Miron Cristea, N. Iorga, M. Sadoveanu, N.S. Hrusciov, N.I. Bulganin etc). Recunoaşterea prof. Onisifor Ghibu pe plan internaţional a fost confirmată şi de sărbătorirea sa de către UNESCO în anul 1983 cu ocazia centenarului naşterii sale. În final, voi mai adăuga că, unele dintre vorbele sale înțelepte despre școală ne spun că: „Şcoala nu valorează nimic dacă nu este încadrată de-a-ntregul în sufletul şi viaţa naţiunii, în idealurile ei morale şi umane şi dacă ea nu reoglindeşte fidel această naţiune în tot ce are mai de preţ şi mai caracteristic…Prin şcoală trebuie să chemăm poporul întreg la opera luminării spiritelor, trebuie să-i dăm putinţa de a sorbi şi el marile bunătăţi şi frumuseţi ale ştiinţei şi literaturii, trebuie să-l facem părtaş la fericirea de a i se sălăşlui în suflet toată acea viaţă care e în sufletele creatoare ale poeţilor şi gânditorilor…”.
Onisifor Ghibu, profesor, pedagog, academician și patriot…
Academicianul Onisifor Ghibu a fost unul dintre personalităţile importante ale neamului românesc recunoscut, pe plan naţional şi internaţional, determinat de pregătirea sa intelectuală, vastă, precum şi pentru valoarea lucrărilor realizate în cursul vieţii sale, atât de zbuciumate.
Pentru astăzi am terminat de povestit și ne întâlnim joia viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Miron Ionescu (coord.), Pedagogia și slujitorii ei la Universitatea Clujeană, 1919-1997, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 1997;
Fornade, Dan, Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2007;
Rusu, Dorina, Membrii Academiei Române. Dicționar, Ediția a III-a revăzută și adăugită cu un cuvânt înainte de Academician Eugen Simion, București, Ed. Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003
https://www.fericiticeiprigoniti.net/onisifor-ghibu
https://www.muzeu.mncr.ro/index.php/component/sppagebuilder/?view=page&id=124
https://www.dacoromania-alba.ro/nr22/academicianul_onisifor.htm
https://basilica.ro/onisifor-ghibu-primul-monograf-al-presei-bisericesti-din-romania/
https://onisiforghibublog.wordpress.com/2017/05/23/onisifor-ghibu-o-personalitate-ilustra-a-culturii-2/
https://www.revistamemoria.ro/onisifor-ghibu/
https://www.voci.ro/onisifor-ghibu-ardeleanul-care-a-luptat-pentru-unire-in-basarabia/
https://www.syntopic.ro/amintiri-despre-onisifor-ghibu/
