Oameni care au fost. Ion I. Lapedatu, economist, politician și guvernator al Băncii Naționale a României
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Oamenii sunt păsări cu aripile crescute pe dinăuntru.” – Nichita Stănescu

Stimați cititori, așa cum știți deja, în fiecare miercuri, aici, la „Jurnal de Brașov”, sub titlul „Oameni care au fost”, vă invit să mai aflăm câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre, fie ei din Brașov și împrejurimi, fie de pe tot cuprinsul țării și din toate timpurile. Astăzi, vă invit să aflați câteva informații despre un alt mare om și mare român,Ion I. Lapedatu, fratele geamăn al lui  Alexandru I. Lapedatu, cel despre care scriam săptămâna trecută. Articolul de săptămâna trecută îl puteți citi la acest link:Oameni care au fost. Alexandru I. Lapedatu, istoric, președinte al  Academiei Române de Nicolae Uszkai, Brașov – Jurnal FM

Ion I. Lapedatu și fratele său geamăn, Alexandru, s-au născut în Ziua Înălţării Sfintei Cruci, la 14 septembrie 1876, în familia lui Ion – Alexandru și a Mariei – Amalia Lapedatu din satul Cernatu, comuna Săcele, județul Brașov, aflat atunci, ca întreaga Transilvanie, în granițele Austro – Ungariei. Cum spuneam și săptămâna trecută, când vorbeam despre fratele său, familia Lapedatu a fost atestată încă de la începutul secolului al XVIII-lea sub forma Lăpădatu. Maria – Amalia Lapedatu provenea din familia românească Circa, menționată, de asemenea, în prima parte a secolului al XVIII-lea. Generații succesive ale Circuleștilor au avut o poziție importantă în Săcele și au contribuit la susținerea școlilor și a bisericilor românești, având relații strânse în Țara Românească și Moldova. Din aceeași familie venea și soția lui Aron Densușianu. Nu întâmplător, Elena și Aron Densușianu au fost nașii tinerei familii Lapedatu.

       Ion I. Lapedatu a fost  economist și om politic, ministru de finanțe al României în perioada 1926-1927 și guvernator al Băncii Naționale a României în perioada1944–1945, membru de onoare al Academiei Române din anul 1936. Ion I. Lapedatu a fost fiul lui Ioan Alexandru Lapedatu, reputat profesor de limbi clasice la Gimnaziul Superior Greco-Ortodox Român din Brașov, actualul Colegiu Național Andrei Șaguna. A avut un frate geamăn, cum vă mai spuneam, pe Alexandru I. Lapedatu, istoric, politician și președinte al Academiei Române. Gemenii au rămas orfani de tată la vârsta de un an și jumătate. În martie 1907, Ion I. Lapedatu s-a căsătorit cu Veturia Papp, fiica protopopului ortodox din Beiuș, cu care a avut doi copii, un băiat, pe nume Ion și o fată, pe numele Veturia, alintată Pica. Ion I. Lapedatu urmează școala primară între 1883-1888, mai întâi în comuna natală, apoi la Brașov. Gimnaziul îl începe, împreună cu fratele său geamăn, la Iași, unde mama lui se recăsătorise după moartea tatălui. După doi ani revine la Brașov și se înscrie la Gimnaziul Superior Greco-Ortodox Român, apoi la Școala Reală, continuându-și studiile la Școala Comercială Superioară obținând bacalaureatul „cu distincție” în iunie 1898. În același an, i se acordă o bursă a Fundației Gojdu, bursă care îi permite să se înscrie la Academia Orientală Comercială și la Facultatea de Drept și Științe Politice a Universității din Budapesta. În paralel, urmează cursurile Seminarului pentru profesori la școlile comerciale superioare. În perioada anilor 1900 – 1901, își întrerupe studiile pentru a îndeplini serviciul militar obligatoriu, după care revine la Universitate, trece examenul fundamental în 1902 și obține, în 1904, Diploma de profesor pentru școlile comerciale superioare.

După obținerea diplomei de la Universitatea din Budapesta, Ion I. Lapedatu refuză oferta unei catedre de profesor la Buda, ofertă tentantă, de altfel, la acea vreme, preferând să revină în Transilvania, unde ocupă funcția de al doilea secretar la „Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român” (ASTRA) din Sibiu (1904-1905), apoi de secretar la banca „Ardeleana” Orăștie. În 1906, după practici succesive la bănci din Sibiu, Cluj, Budapesta și Viena, este ales director al băncii „Ardeleana”. În 1911, devine director al proaspăt înființatei „Bănci Generale de Asigurare” din Sibiu. După refugiul din anii 1916 -1917 și după perioada dedicată activităților politice, a fost numit, în ianuarie 1922, profesor titular al Catedrei de finanțe publice și private la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industrie din Cluj, funcție pe care a îndeplinit-o până în anul1938. Ion I. Lapedatu a făcut parte din numeroase consilii de administrație, între care cel ale băncii „Albina” din Sibiu, cel al Fundația Gojdu și la „Sonametan”, din 1925, o societate de importanță națională constituită pentru exploatarea gazului metan în Transilvania, la care a devenit mai târziu președinte al Consiliului. Din 1928 până în 1944, a fost Director, apoi Vice-Guvernator și în final Guvernator al Băncii Naționale a României (BNR).

Ion I. Lapedatu a dovedit talent politic încă din anii studenției. În 1902, a fost ales Președinte al Societății Academice „Petru Maior”, societatea studenților români de la Budapesta care afirma cultura și limba română prin conferințe, serbări, dezbateri, evocări de personalități, editarea de lucrări, a revistei „Roza cu ghimpi” (1876 -1894) și a „Almanahului Societății” (1885, 1901), întreținând un cor, o orchestră și o bibliotecă. Ion I. Lapedatu a participat ca delegat din circumscripția Nocrich la Marea Adunare Națională de la Albă Iulia din 1 Decembrie 1918 şi a fost ales în Marele Sfat Național  din Transilvania, parlamentul transilvănean de facto și i s-a încredințat răspunderea de secretar general al resortului finanțelor în guvernul de facto al Transilvaniei, Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului și Ținuturilor Românești din Ungaria. Printre contribuțiile sale legislative și executive se numără propunerea de a înființa o Bancă Agrară, adoptată prin Decretul-lege 4167 din 12 septembrie 1919. În perioada 1909 la 1920, este ales, în repetate rânduri, deputat în sinodul arhidiecezan de la Sibiu (1909-1911; 1915-1917; 1918–1920) și în congresul național bisericesc (1917). A fost, totodată, asesor (consilier) în senatul epitropesc al consistoriului arhidiecezan (1912-1921) și din 1921 ca consilier în consistoriul mitropolitan al Ardealului. Între anii 1919 și 1931, este ales deputat in Parlamentul României, patru legislaturi ca membru al Camerei Deputaților și două legislaturi ca senator. Ion I. Lapedatu a făcut membru al Partidului Național Român din Ardeal, pe care l-a părăsit în 1926, împreună cu Vasile Goldiș și Ioan Lupaș, înainte de fuziunea cu Partidul Țărănesc, când a devenit ministru de finanțe în guvernul Averescu, în perioada1926-1927. După 1927, nu a mai făcut parte din nici un alt partid politic. A îndeplinit funcția de vice-guvernator al Băncii Naționale a României, fiind numit, apoi, în 30 septembrie 1944, în funcția de guvernator al Băncii Naționale a României.

Anterior celor zise anterior, Ion I. Lapedatu a jucat un rol important în instituționalizarea „Conferinței directorilor institutelor românești de credit”  inițiate de dr. Corneliu Diaconovici în 1898, model urmat de instituțiile săsești și ungurești în 1903 și de cele austriece și cehe în 1905. Ales secretar al „Delegațiunii băncilor române” care activa între Conferințe, Ion I. Lapedatu a fost factorul decisiv în instituționalizarea acestei ințiative pentru a trece de la un rol consultativ la unul executiv. Ion I. Lapedatu a elaborat, în conformitate cu legea financiară în vigoare în Ungaria în acea vreme, statutele viitoarei asociații „Solidaritatea” și a obținut sprijinul necesar pentru înregistrarea și aprobarea ei în 1907, când i s-a încredințat funcția de secretar. În această calitate, Ion I. Lapedatu a asigurat funcționarea „Solidarității” ca un adevarat „consiliu economic” de facto al societății române din Transilvania. „Solidaritatea” a sprijinit financiar școala, biserica, cultura națională în general, Partidul Național Român, promovând strângerea legăturilor cu Regatul României. „Solidaritatea” a introdus principii avansate de gestionare, impunând utilizarea controlul extern obligatoriu prin experți confirmați de asociație care a făcut redundant controlul prin experți guvernamentali, evitându-se astfel potențiale tensiuni între politica de consolidare a statului național centralizat și aspirațiile de autodeterminare ale minorităților. Ion I. Lapedatu este creditat ca fiind fondatorul sistemului de asigurări pentru românii din Transilvania. După publicarea, în 1902, la Brașov, a lucrării „Teoria asigurărilor asupra vieții”, prima de acest gen din literatura ardeleană românească de specialitate, și în calitatea sa de secretar al „Solidarității”, a preluat ideea lansată la conferințele directorilor institutelor românești de credit și a lansat un apel la conferința din 27 septembrie 1909 pentru înființarea unei bănci românești de asigurări. A elaborat studiul de viabilitate, a obținut sprijinul necesar atât din partea potențialilor participanți cât și din partea autorităților și a publicat în Revista Economică „lămuriri”, motivând inițiativa prin aceea că instituțiile existente în Transilvania, în general, și la Sibiu, în particular, fie cele înființate local de sași și de unguri, fie filialele instituțiilor austriece, germane, italiene sau franceze, impuneau condiții greu sau imposibil de îndeplinit de populația românească. Ion I. Lapedatu a pregătit prospectul de fondare, a direcționat campania de subscripție și a obținut toate aprobările necesare pentru înființarea, la 14 mai 1911, a „Băncii Generale de Asigurare”, care l-a numit director general, iar mai târziu, președinte al consiliului de administrație. Aceasta a devenit, ulterior, una dintre cele mai importante instituții de asigurări în România Mare, schimbându-și numele mai întâi în „România”, apoi în „Prima Ardeleană”.

Ion I. Lapedatu a făcut parte din delegația României la Conferința Financiară Internațională de la Bruxelles din 1920. În martie 1920, a fost numit președinte al Comisiunii de Lichidare la Budapesta, fiind autorizat să aleagă componența comisiei după necesități, cu scopul de a lichida chestiunile publice și private dintre România și Ungaria, chestiuni ivite în urma integrării Ardealului în România. În martie 1921, comisia a devenit Misiunea Financiară și Economică la Budapesta, încheindu-și lucrările în luna mai 1922. Problemele puse la Budapesta și-au găsit soluționarea la Conferința româno-ungară de la București din 1923 – 1924, iar Ion I. Lapedatu a participat în Comitetul Economic și Financiar al Conferinței. Din însărcinarea Ministerului de Externe, în noiembrie 1921, și-a întrerupt pentru câteva săptămâni activitatea la Budapesta pentru a se alătura delegației române la Comisiunea de Reparațiuni de la Paris, luând parte la discutarea repartizării datoriei publice austro-ungare. În anul 1922, a fost membru al delegației române la Conferința Statelor Succesorale ale fostei monarhii habsburgice de la Roma, chemată pentru a rezolva, împreună cu reprezentanții Austriei și Ungariei, diferitele chestiuni decurgând din tratatele de pace. În 1925 a participat la o a doua Conferință a statelor succesorale la Praga. În anul1928, a avut rolul principal în comisia plenipotențiară care a tratat, la Berlin, chestiunea stingerii litigiilor cu Germania. Lapedatu a propus textul final, scoțând negocierile din impas, și a semnat „Convenția destinată să pună capăt diferendelor financiare existente între România și Germania” pe 10 noiembrie 1928. Această Convenție este primul acord economic între Germania și România din istorie, înlocuind Tratatul de la Versailles ca bază a relațiilor dintre cele două țări. În 1930, s-a încheiat, între Ministerul de Externe al României și Ministerul de Externe al Ungariei, un acord prin care cele două state se îndatorau să rezolve chestiunea „Fundațiunii Gojdu”. Ion I. Lapedatu a fost numit președinte al delegației române, reușind să ajungă la o soluție amiabilă în 1936, ratificată pe 5 mai 1938 de Regele Carol al II-lea al României și pe 20 iunie 1940 de Regentul Miklos Horthy al Ungariei. Firește că nu a putut fi pusă în aplicare din cauza Dictatului de la Viena, problema rămânând deschisă. Ion I. Lapedatu a participat, din partea Băncii Naționale a României, la cele patru Conferințe ale Băncilor de Emisiune din Mica Înțelegere, reunind Cehoslovacia, Iugoslavia și România la București (1934), Belgrad (1936), Praga (1936) și, din nou, la București (1937). Mica Înțelegere (numită și Mica Antantă) și-a încetat activitățile în 1938 din cauza ocupării Cehoslovaciei de către Germania. În 1936, a făcut parte din delegația BNR la prima Conferință a Băncilor de Emisiune ale statelor din „Antanta Balcanică” la Atena, care a reunit Iugoslavia, Grecia, Turcia și România.

Ion I. Lapedatu a avut  și o intensă activitatea publicistică de specialitate. În 1904, a început o colaborare de lungă durată cu „Revista Economică” cu o serie de articole de contabilitate. Ion I. Lapedatu a publicat optsprezece cărți de specialitate; două monografii; 298 studii diverse, informații, analize economice generale și rapoarte; 20 articole și foiletoane; 13 intervenții pe probleme economice, sociale și politice. A debutat, încă din anii liceului, publicând în „Gazeta Transilvaniei” din Brașov (1897) și în „Telegraful Român” din Sibiu (1898). Ca student, a participat la fondarea revistei „Luceafărul” la Budapesta în 1902 și a făcut parte din Comitetul de redacție alături de Octavian Goga, Ioan Lupaș, Octavian C. Tăslăuanu etc, inclusiv în perioada 1906 – 1920, în care redactarea și publicarea au avut loc bilunar la Sibiu. A fost ales membru de onoare al Academiei Române pe 25 mai 1936, această calitate fiindu-i retrasă în august 1948, ca urmare a epurării instituției, fiind repus în drepturi post mortem în iulie 1990. Pasionat turist, a fost peste 20 de ani membru la „Siebenbürgischer Karpathen Verein”, asociația turistică a sașilor de la Brașov, la „Turing Clubul României”, la „Admir”, la „Societatea Turistică Brașoveană” a ungurilor și la Societatea „Enczian” a tinerilor meseriași unguri de la Brașov. Ion I. Lapedatu a prezidat timp îndelungat Societatea Culturală și Sportivă a Personalului de la Banca Națională, expunându-și ideile și experiența în discursul cu care a deschis în mai 1945 Casa de Adăpost a Băncii Naționale de la Diham.

În toate funcțiile sale, a sprijinit cu însemnate mijloace materiale artiști plastici, instituții de învățământ și de cult, între care Eforia Școalelor Centrale Ortodoxe Române de la Brașov, Școala centrală comercială superioară din Brașov, catedrala ortodoxă din Orăștie, ridicarea monumentul soldatului necunoscut de la Săcele, cea din centrul orașului, ca și restaurarea patrimoniului istoric incluzând Mănăstirile de la Curtea de Argeș și Aninoasa sau ansamblul arhitectural de la Golești. Pe 14 septembrie 1939, Ion I. Lapedatu înregistrează „Așezământul Veturia I. Lapedatu”, instituție de binefacere pentru intelectuali la pensie cu mijloace finaciare reduse și pentru studenți merituoși; actul constitutiv l-a pus sub egida Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba-lulia și Sibiu. În 1945, Ion I. Lapedatu fost îndepărtat din funcția de Guvernator al BNR la instaurarea Guvernului Dr.Petru Groza în martie 1945. Pensiile sale de guvernator și de profesor au fost tăiate pe motiv că are venituri din proprietăți. Între 1945 și 1948, toate proprietățile i-au fost naționalizate. Rămas fără mijloace de existență, a trăit cu familia fiicei sale. Fiind imobilizat în pat, în urma unui accident  auto din 1947, Ion l. Lapedatu nu a fost încarcerat în noaptea de 5/6 mai 1950 în grupa „demnitarilor”, așa cum a fost fratele său geamăn, deși era investigat în acest sens de Direcția Generală a Securității Statului. A decedat la 24 martie 1951 în București, după o lungă suferință. Este înmormântat în cimitirul „Groaveri” din Brașov. Numele lui Ion I. Lapedatu  se află pe plăci puse pe casa natală din Săcele, în holul Colegiului Național Andrei Șaguna și pe Banca Națională a Romăniei – Agenția Sibiu (Banca „Astra”). Sala de conferințe a Băncii Naționale Romăne, Sucursala Regională Cluj, poartă numele lui Ion I. Lapedatu. Portretul său este expus în Galeria Guvernatorilor Băncii Naționale a României.

Toate cele zise în aceste câteva rânduri nu pot sublinia decât episoade din viața unui om de excepție, la fel cum a fost și fratele său geamăn, Alexandru, cel despre care vă povesteam săptămâna trecută. Asemenea oameni marchează destinul țării prin priceperea și devotamentul lor, atribute care lipsesc foarte mult în zilele pe care le trăim, din păcate! Comunitatea brașoveană găzduiește, de circa trei ani. un grup statuar al celor doi frați care ar fi meritat mult mai multe de la țară, în loc să fie ostracizați de regimul importat de la Moscova. Grupul statuar al fraților Alexandru și Ion Lapedatu a fost dezvelit pe 8 noiembrie 2019 la Brașov, în parcul Gheorghe Dima, în apropierea Facultății de Silvicultură, după o ceremonie emoționantă care a avut loc în sala de festivități a Colegiului Național Andrei Șaguna. Inițiativa dezvelirii grupului statuar a aparținut Fundației Lapedatu, înființată de urmașii celor doi iluștri oameni de stat, iar ideea de a-i înfățișa pe cei doi frați gemeni alături i-a aparținut Anei Blandiana. Grupul statuar are o înălţime totală de 3,5 metri, din care 0,5 metri înălţimea soclului, și a fost realizat de sculptorul Ioan Bolborea. Când mai treceți prin acest loc din Brașov, priviți acest grup statuar și înălțați un gând pios în amintirea acestor oameni de excepție, despre care alte nații, dacă i-ar fi avut, ar fi făcut filme artistice de excepție… Noi nici nu-i prea cunoaștem, din păcate!

Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

Surse și credit foto:

http://www.bnro.ro/Ion-I.-Lapedatu-%C8%99i-Banca-Na%C8%9Bionala-a-Romaniei-14752-Mobile.aspx

Nagy, Cornelia; Ionescu, Toader: „Ion I. Lapedatu, un economist prezent la glasul vremii”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000,

Braharu, D.: „Ion Al. Lapedatu (1844-1878). Note bio-bibliografice”. În: „Fraților Alexandru și Ion I. Lapedatu la împlinirea vârstei de 60 de ani”. XIV. IX. MCMXXXVI, Monitorul Oficial, Imprimeria Națională, București, 1936,

Lapedatu, Ion I., Opriș Ioan (editor, prefață și note): „Ultimele însemnări”, Muzeul Județean de Istorie Brașov, 2006

https://www.bcucluj.ro/bibliorev/arhiva/nr20/carte3.html

http://mcubrasov.ro/expozitii-temorare/item/40-bra%C5%9Foveni-din-elita-rom%C3%A2neasc%C4%83-%E2%80%93-fra%C5%A3ii-ion-%C5%9Fi-alexandru-lapedatu-la-140-de-ani-de-la-na%C5%9Ftere

https://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/transilvania/

https://bzb.ro/stire/fratii-lapedatu-au-revenit-in-brasov-a144484