Jurnal FM 
„Oameni care au fost”. Ioan Piuariu-Molnar, medic și intelectual ardelean
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on martie 21, 2024
Motto: „Există lucruri care știm că sunt imposibil de realizat, până când vine cineva care nu știe acest lucru și le realizează” – Albert Einstein
Stimați amici, ca de obicei, joia, la Jurnal FM și „Jurnal de Brașov”, la rubrica „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim una-alta despre personalități care au marcat istoria, viața și cultura nației noastre. Astăzi, intenționez să vă aduc aminte despre un mare român care și-a pus amprenta asupra „intelighenției” ardelenești din cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și începutul veacului al XIX-lea. Este vorba despre cel pe care-l mai întâlnim porin cărțile de istorie sau în lucrările care ne amintesc despre istoria nației sub numele de Ioan Piuariu-Molnar, cel care a plecat la cele veșnice într-o zi de 16 martie a anului1815. Cine a fost, pe scurt, Ioan Piuariu-Molnar? Păi, faptele sale ne spun că a reprezentat un pilon românesc solid în frământata istorie a românilor ardeleni, fiind primul medic titrat român (el a iniţiat prima publicaţie ştiinţifică medicală românească, „Sfătuire către studenţii în chirurgie”, în anul 1793), filolog (a fost autorul primei gramatici româno-germane) şi traducător (a tradus lucrări de medicină, de istorie, de apicultură etc). Totodată, vă mai reamintesc că el s-a numărat printre cei care au redactat celebrul act „Supplex Libellus Valachorum” în anul 1791. Ioan Piuariu-Molnar a fost un excelent precursor în toate domeniile pe care le-a abordat. Precizez că nu am găsit prea multe imagini cu care să ilustrez articolul de azi și nu am găsit nicăieri pe „vastele nemărginiri” ale internetului vreun portret fizic propriu-zis sau măcar schițat al personajului nostru amintit azi, ci doar o „imaginare” relativ naivă a figurii acestuia, dar nădăjduiesc că vor fi de ajuns și cuvintele…
Ioan Piuariu-Molnar s-a născut în 1749 în localitatea Sadu, din apropriere de Sibiu, în familia preotului Ioan Molnar şi a preotesei sale Patrasia, familie care-şi spunea Piuariu după numele strămoşilor lor. Fratele său a fost binecunoscutul Popa Tunsu. La vârsta de 34 ani, Ioan Piuariu-Molnar s-a căsătorit cu văduva Ana Regina Arasni, născută Sebastian (care a trecul la cele veșnice în1811). El a avut cu aceasta o fetiţă, pe nume Ioana Regina (născută în anul 1788). Primul său învăţător a fost chiar tatăl său şi, cel mai probabil, a învăţat carte românească şi grecească în colonia aromână care se dezvolta la Sibiu. De acolo, de la școala acestei comunități, el a trecut la liceul săsesc din Sibiu, acolo unde a învăţat foarte bine latina, maghiara şi germana. Ioan Piuariu-Molnar a absolvit liceul respectiv undeva în jurul anilor 1767-1768. După absolvirea studiilor liceale, fără a fi absolvit o facultate, s-a dedicat carierei medicale. Practic, nu există vreo dovadă scrisă ori vreo informație exactă de unde şi de la cine a deprins profesia de oculist, dar relatările sale ulterioare aminteau de un medic de origine greacă la care ar fi fost ucenic pentru o perioadă de circa şase ani. Un lucru este sigur, în acest context: faima sa de bun oculist s-a răspândit de timpuriu. Între anii 1769-1770, Ioan Piuariu-Molnar se găsește în Banat, la Orşova, ca medic, iar apoi a activat ca medic al regimentului românesc de graniţă I, având sediul la Jupalnic,localitate unde a fost şi dascăl. Conform dispoziţiilor imperiale austriece, pentru a putea practica medicina, a fost nevoit să se specializeze, astfel că părăseşte Banatul şi merge la studii la Viena. Ulterior, după doi ani de studii la Facultatea de medicină obţine, la data de 24 octombrie 1774, titlul academic de „magistru oculist”, cu drept de a practica oculistica în întregul imperiu austriac. Drept urmare, Ioan Piuariu-Molnar a devenit medic român cunoscut ca posesor al unei diplome din partea celebrei instituţii academice austriece. După obţinerea celei mai înalte calificări medicale în domeniul oculisticii, Ioan Piuariu-Molnar se reîntoarce acasă la Sadu, localitatea sa natală unde redevine, în scurt timp, foarte cunoscut. În urma solicitării sale, în 1776, a fost angajat de „Guberniul” Transilvaniei pe postul de „medic al săracilor”, având un salariu fix, pe motiv că era singurul oculist din ţară şi prea puţini pacienţi îşi permiteau să-și plătească tratamentele și operaţiile. În plus, lui i-a fost încredinţată misiunea de a pregăti şi alţi chirurgi oculişti care să fie de folos statului transilvănean. Pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele de specialitate, Ioan Piuariu-Molnar obţine în anul 1776, cu sprijinul guvernatorului sas Samuel von Brukenthal, o bursă din partea Cancelariei transilvănene pentru frecventarea cursurilor de chirurgie la Universitatea din Viena. În anul1777, el a fost numit „medic oculist al Marelui Principat al Transilvaniei” şi „protomedicus” al Transilvaniei, acesta fiind un titlu de frunte în ierarhia medicală a acelei vremi.
Din această postură, el a avut posibilitatea să acţioneze pentru a îmbunătăţi starea precară a dotării medicale existente la acea vreme în Transilvania. În toamna lui 1778, își finalizează studiile la Viena, dar merită amintit faptul că, între timp, faima sa se răspândise în toată ţara. Sunt cunoscute multimple exemple în care foarte mulţi din minerii din Munții Apuseni, loviţi de boli de ochi prin natura profesiei lor dificile, desfășurate în condiții mizere, sunt vindecaţi de către Ioan Piuariu-Molnar. I s-a dus faima și peste granițele ardelene și a primit solicitări numeroase şi din Ţara Românească, unde a stat ulterior mai multe luni pentru a efectua operaţii multor pacienți.Totodată, trebuie amintit că a fost chemat şi în Moldova pentru diverse tratamente de către principele Alexandru Calimach. Drept urmare, de-a lungul anilor, Ioan Piuariu-Molnar a făcut dese călătorii în Țara Românească, în Moldova şi în Bucovina, în diverse orașe unde avea numeroşi pacienţi. Totodată, faima și priceperea sa a generat și atenția celor mai bogați din Ardeal și din celelalte țări românești. Pe lângă cei săraci, țărani ori mineri, foarte mulţi reprezentanţi ai boierimii muntene şi moldovene, ai aristocraţiei şi burgheziei transilvănene îşi găsesc vindecarea la medicul Ioan Piuariu-Molnar. În anul 1780, a fost solicitat la Viena de către feldmareşalul Petru de Gourcy pentru a-i efectua o operaţie de cataractă la ambii ochi. Dintr-un raport de-al său înaintat ierarhiei transilvane a vremii, se arată că numai în anul 1786 a vindecat nu mai puţin de 101 cazuri, ceea ce, pentru condiţiile vremurilor de atunci, reprezintă un număr impresionant. În anul1781, el s-a mutat la Sibiu şi tot atunci s-a înscris și în faimoasa Lojă masonică a Sfântului Andrei, lojă masonică din care făceau parte Samuel von Brukenthal, Martin Hochmeister şi mulţi alţi reprezentanţi ai elitei transilvane. În anul1791, a foste numit profesor de oftalmologie la Liceul medico-chirurgical care funcționa la Cluj. Aici, Ioan Piuariu-Molnar organizează catedra de oftalmologie prin intermediul căruia îşi propune să educe studenţii în „arta tămăduirii ochilor”. Lecţia de deschidere a cursului din anul1791, publicată apoi în anul 1793, s-a intitulat „Paraenesis ad auditores chyrurgiae in lyceo regio academico Claudiopolitano habita a Ioanne Molnar de Mullersheim de morbis et medicina oculorum professore publico quum primum sua collegia ordiretur”. Între timp, Ioan Piuariu-Molnar primise titlul nobiliar „de Müllersheim”, în ciuda protestelor Universităţii Săseşti. Am să fac o mică pauză în biografia lui Ioan Piuariu-Molnar pentru a clarifica denumirea de Universitate Săsească și trebuie să vă spun că Universitatea Săsească (lat. „Universitas Saxonum”) a fost o formă de organizare autonomă a saşilor din Transilvania care cuprindea totalitatea saşilor de pe pământul regesc. Această unitate juridică a fost explicit confirmată inițial prin ratificarea diplomei andreene de către regele Matia Corvin în anul1486. „Universitatea” ţinea adunări generale cel puţin o dată pe an, de Sfânta Ecaterina (25 noiembrie). Cel mai înalt demnitar al Universităţii săseşti era comitele saşilor (Comes Saxonum). Deputaţii aleşi aveau datoria de a rezolva problemele cele mai importante şi litigiile din interiorul comunităţii. După trei secole de funcţionare, în anul1781, reforma promovată de Iosif al II-lea prevedea abolirea constituţiei stărilor şi implicit a Universităţii Săseşti. Măsura a zdruncinat din temelii naţiunea săsească şi autonomia lor seculară. Chiar dacă Universitatea Săsească a mai existat, de atunci înainte ea şi-a pierdut treptat din puteri şi prerogative. În 1848, aceasta a fost desfiinţată pentru a doua oară, după care a jucat un rol minor. În anul1876, a fost complet desfiinţată, iar sub numele de „Universitate Săsească” a continuat să funcţioneze o fundaţie a saşilor, fără prerogative politice sau juridice.
Apropo de lucrarea lui Ioan Piuariu-Molnar menționată anterior și publicată la 1793, Valeriu Bologa o consideră ca fiind prima lucrare ştiinţifică scrisă de un român în domeniul medicinei. Ioan Piuariu-Molnar a fost, pe bună dreptate, considerat cel mai mare oculist din întreg imperiul austriac. Realitatea este că, din şcoala condusă de el au ieșit numeroşi medici oculişti care vor face un titlu de glorie din faptul că l-au avut ca profesor pe Ioan Piuariu-Molnar. În anul 1764, Ioan Piuariu-Molnar l-a însoţit la Viena pe fratele său, Popa Tunsu, care îşi revendica plata de treizeci cruceri pe zi acordată de Curtea imperială şi pe care o pierduse din cauză că „făcea agitaţie” în favoarea românilor ortodocşi şi împotriva celor greco-catolici. Ambii fraţi au fost arestaţi de autorităţile imperiale şi eliberaţi numai ce s-a obţinut de la Popa Tunsu promisiunea că va înceta „agitaţiile” respective. Pe plan cultural şi social, Ioan Piuariu-Molnar se implică în emanciparea ţărănimii, traduce şi popularizează cărţi, încearcă, pe toate căile posibile, să aducă un sprijin real maselor. În răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, se implică în calitate de mediator, deşi nu este de acord cu metoda ridicării maselor, pe care el a o considerat-o dăunătoare intereselor mai mari ale ţăranilor. Merită amintit faptul că raportul întocmit de el apropo de răscoală a fost una dintre cele mai fidele descrieri ale stării răsculaţilor de atunci. Deşi Ioan Piuariu-Molnar a fost, practic, un burghez iluminat și un spirit reformist fidel idealurilor iosefiniene, răscoala are un puternic efect asupra ideilor sale cu privire la conştiinţa naţională românească. Despre acest lucru el a scris, la un moment dat: „Noi românii suntem aşa de mulţi în ţara aceasta, încât ar fi de ajuns să ne înarmăm numai cu pietre şi cu bâte, ca să putem deveni stăpânii ei”. Pentru că avea legături cu cele mai înalte cercuri ale nobilimii din Transilvania şi de la Viena, el a încercat să militeze pentru a se aduce îmbunătăţiri ale stării populaţiei. Astfel că, în vizita împăratului Iosif al II-lea în Transilvania, Ioan Piuariu-Molnar l-a întâmpinat şi l-a „întreţinut” la Sadu, expunându-i problemele satelor româneşti.
Ioan Piuariu-Molnar, medic și intelectual ardelean
Trebuie menționat că localitatea Sadu, ca şi alte sate româneşti din împrejurimi, se afla atunci sub jurisdicţia „scaunelor săseşti”, care, prin privilegiile pe care le dețineau, împiedicau dezvoltarea economică a satelor locuite de români. Totodată, în numele păturilor sărace, Ioan Piuariu-Molnar a trimis petiţii la Viena, a făcut apel la progres, expunând starea jalnică a şcolilor din Transilvania și dând ca exemplu starea bună a celor din Banat, care au dus la o mai mare emancipare a satelor bănăţene faţă de cele din Transilvania sau cazurile transilvănenilor care merg la şcoală în Ţara Românească sau în Moldova din lipsă de şcoli naţionale. Memoriile sale repetate au avut drept rezultat o rezoluţie a împăratului austriac, suveran care a dispus ulterior creşterea fondului şcolar pentru naţiunea română şi treptat scoaterea din letargia specifică a Curţii cu privire la problemele românilor. Așa după cum spunea marele poet latin Ovidiu că „finis coronat opus”(„sfârșitul încununează opera”), toate nemulţumirile românilor au luat apoi forma unui memoriu de maximă importanţă, denumit „Supplex Libellus Valachorum”, tipărit de Ioan Piuariu-Molnar în anul 1791. Ulterior, în anul 1789, Ioan Piuariu-Molnar a încercat, pentru prima dată, să înfiinţeze un ziar al românilor, înregistrat în nemțește cu numele „Wallachische Zeitung fur den Landman” („Foaie românească pentru sătean”). Urmând exemplul maghiarilor şi saşilor care înfiinţaseră propriile organe de presă naţionale, în anul 1793 el a încercat din nou să întemeieze un ziar al românilor ardeleni, dar s-a lovit de refuzul de a primi concesiunea din partea autorităților imperiale. Desigur, nu era văzut cu ochi buni de reprezentanții acesteia! Practic, la 30 iulie, Molnar a înaintat Curţii din Viena o petiţie prin care solicita aprobarea de a publica o gazetă săptămânală în limba română, înscrisă în actele oficiale sub denumirea germană menționată anterior. Aceasta urma să apară prin grija „Societăţii literaţilor din Sibiu”, de fapt o lojă francmasonică care avea în compunere germani, maghiari şi români. Guvernatorul Transilvaniei de atunci, Györgyi Bánffy se pare că a recomandat călduros solicitarea lui Molnar, spunând că: „Cultivarea poporului român este un scop atât de binecuvântat, încât aici un ziar este mai potrivit ca orişiunde”. De asemenea, acesta susţinea și scutirea acestuia de la plata taxelor poştale imperiale. Tipograful, editorul şi librarul sibian Martin Hochmeister se oferea să editeze şi să imprime ziarul românesc, iar acesta ar fi urmat să aibă un caracter predominant informativ şi moral, să publice ştiri oficiale politice, militare, acte şi instrucţiuni administrative, precum şi chestiuni de morală şi economie. Dar Curtea imperială din Viena nu a admis exceptarea de taxele poştale. Drept urmare, aprobarea obţinută inițial și parțial nu a putut fi folosită deoarece Piuariu-Molnar nu a acceptat condiţia de a plăti taxe. Istoricul maghiar Jakab Elek menționa, totuși, că ar fi apărut un număr al acestui ziar în 1791, probabil „de probă”, dar din care nu s-a păstrat vreun exemplar. Deci, cum aminteam anterior, problema principală, conform documentelor vremii, din punct de vedere tehnic, era reprezentată de scutirea de taxele poştale, care făceau imposibilă răspândirea şi pe care guvernul refuza să le scutească în cazul ziarului românesc, ceea ce făcuse fără probleme cu ziarele celorlalte naționalități transilvănene. Anul următor, în 1794, a încercat acelaşi lucru împreună cu tipograful Paul Iorgovici – Brâncoveanu, dar nu a reușit nici la această încercare să aibă sorţi de izbândă. Motivul a fost exprimat destul de elocvent de către autorităţi: „Auzindu-se, că proiectatul ziar valah se tipăreşte deja de către un anumit Paul Iorgovici la Viena şi că s-au trimis câteva exemplare lui Gherasim Adamovici….guvernul a notificat starea lucrurilor cancelariei imperiale, făcând în acelaşi timp propunerea să se interzică strict lui Molnar scoaterea ziarului, căci nu are nici o încuviinţare şi anume din motiv că astăzi, când lucrurile se agravează din zi în zi, răspândirea de ziare este inadmisibilă ca or şi când, căci periculoasele idei de eliberare ale francezilor se propagă cu mare iuţeală, încât ori ce apare în ziar, uşor s-ar putea răstălmăci, iar opiniile pot produce sguduirea liniştei publice”.
Ioan Piuariu-Molnar, medic și intelectual ardelean
Văzând ceea ce era mai mult decât evident că autorităţile sunt „pornite” împotriva oricăror încercări de a tipări ziarul românesc de către persoane particulare, Ioan Piuariu-Molnar a pus bazele unei societăţi ştiinţifice cu numele „Societatea filosoficească a Neamului Românesc din Mare Prinţipatul Ardealului”, sperând ca așa să aibă mai mulți sorți de izbândă, societate la care aderă mai mulţi învăţaţi ardeleni, dar și de prin celelalte două țări românești. Prin intermediul respectivei societăți, membrii acesteia, în frunte cu Ioan Piuariu-Molnar, încearcă să obţină dreptul de a tipări ziarul prin editorul Barth. Publicaţia respectivă urma să fie un „periodic compilat din cărţi de filozofie, matematică, istorie şi geografie”. Autorităţile s-au „prins” iute că în spatele societății respective se afla tot același neobosit Ioan Piuariu-Molnar şi, drept urmare, refuză răspândirea acesteia. Se pare că ceea ce și-au propus autoritățile au reușit din plin, așa că interzicerea proiectului de ziar de inspiraţie iluministă și enciclopedică, a însemnat amânarea cu vreo trei decenii a eforturilor de emancipare culturală a românilor. Dacă ar fi reuşit, poate că Ioan Piuariu-Molnar ar fi devenit tot atât de important ca publicist ca şi George Bariţiu, cel care a făcut asta la Brașov, dar mai târziu.
Ioan Piuariu-Molnar, medic și intelectual ardelean
Până la sfârşitul vieţii sale, Ioan Piuariu-Molnar şi-a dorit cu o încăpățânare scoaterea acestui ziar, pe care nu l-a văzut, din păcate, înfiinţat niciodată. El a trecut la cele veșnice la data de16 martie 1815, la vârsta de 66 de ani, la Sibiu. El a fost înmormântat lângă biserica din Sibiu din cartierul iosefin. Pentru astăzi, am terminat de povestit și ne întâlnim joia viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Popa, Mircea – „Ioan Molnar Piuariu”, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1976
Lupaş, Ioan, „Doctorul Ioan Piuariu-Molnar: viaţa şi opera lui”, Imprimeria Naţională, Bucureşti 1939
Piuariu-Molnar, Ioan, „Retorică adecă învăţătura şi întocmirea frumoasei cuvîntări”, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1976
„Personalități clujene (1800-2007)”. Dicționar ilustrat/Dan Fornade. – Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2007
http://dspace.umftgm.ro/jspui/bitstream/123456789/4451/1/UMFST_MS_PIII696_1977_001_005.pdf
https://www.armyacademy.ro/ev_2021_03_16.php
https://cultura.sibiu.ro/personalitati/details/molnar_ioan_piuariu
https://www.tribuna.ro/stiri/actualitate/ioan-piuariu-molnar-1749-ndash1815-117675.html
https://cararilevirtutii.ro/ioan-piuariu-molnar/
https://sadu.ro/casa-memoriala-i-p-molnar/
https://www.radiocluj.ro/2020/03/16/personalitatea-zilei-ioan-molnar-piuariu-audio/
http://www.razvanpop.ro/2010/07/11/ioan-piuariu-molnar-10-mari-sibieni/
https://www.clujmanifest.ro/istorie/ioan-piuariu-molnar-primul-medic-ardelean-1749-1815/
https://ziarulfaclia.ro/a_1/ioan-molnar-piuariu-1749-1815-un-mare-medic-iluminist-transilvanean/
https://cararilevirtutii.ro/ioan-piuariu-molnar/
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/ioan-molnar-piuariu/
Opiniile cititorului
Continue reading
