Jurnal FM 
„Oameni care au fost”. Alexandru Ciurcu, inventator și publicist, inventatorul bărcii cu motor
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on iulie 6, 2022
Motto: „Răscolim trecutul pentru a inventa viitorul” – Camelia Oprița, scriitoare contemporană
Stimați cititori, așa cum știți deja, în fiecare miercuri, aici, la „Jurnal de Brașov”, sub titlul „Oameni care au fost”, vă invit să mai aflăm câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre, fie ei din Brașov și împrejurimi, fie de pe tot cuprinsul țării și din toate timpurile. Astăzi, mi-am propus să vi-l aduc în atenție pe Alexandru Ciurcu, inventator și publicist, care nu a făcut umbră pământului degeaba, cum spune o veche vorbă bătrânească.
Alexandru N. Ciurcu (născut la 29 ianuarie 1854,în Șercaia, Comitatul Făgăraș, în actualul județ Brașov – d. 22 ianuarie,1922, la București) a fost un inventator și publicist român, care a experimentat principiul motorului cu reacție. Chiar nu îmi dau seama câți dintre românii de azi au auzit sau mai știu despre el, dar am impresia că, din păcate, nu sunt prea mulți. Tatăl său era Neculai Ciurcu, participant activ la Revoluția de la 1848 din Transilvania, iar mama sa era Polixenia. Alexandru Ciurcu a fost căsătorit cu Speranța (născută Chirilov,ortografiată și Kirilov), dar aceasta a murit la numai 21 de ani, imediat după ce familia a fost expulzată din țară (1886). De la aceasta îi rămâne însă o fiică, botezată Adela, în memoria surorii sale decedate. Ulterior, Alexandru Ciurcu s-a căsătorit cu Julietta Ecaterina. Unul dintre verii săi a fost medicul Sterie N. Ciurcu, ce și-a făcut doctoratul în 1877, la Viena, și care și-a desfășurat activitatea la Viena începând cu 1886. Militant recunoscut pentru cauza națională a românilor din imperiu și editor al unor reviste românești, a fost întemnițat de autoritățile habsburgice în 1916, la intrarea României în război, și a murit în închisoare. A fost decorat cu Ordinul „Coroana României.Alexandru Ciurcu a urmat liceul la Brașov, luând bacalaureatul în anul 1872. A urmat, la Universitatea din Viena, studii de drept, între anii 1873 – 1876. În paralel, Alexandru Ciurcu a urmat și cursuri tehnice. După terminarea studiilor, în anul 1876, Alexandru Ciurcu s-a stabilit la București, unde a lucrat, inițial, ca jurnalist, cunoscându-i bine atât pe Mihai Eminescu cât și pe Ion Luca Caragiale.
Alexandru Ciurcu a întemeiat, la București, împreună cu Émile Galli, ziarul de limbă franceză, „L’Orient”, care, ulterior, a devenit cunoscutul „L’Indépendence Roumaine”, unde făcea propagandă în favoarea României în cercurile străine de cititori. Pe câmpurile de luptă ale Războiului de Independență din 1877 – 1878, Alexandru Ciurcu era corespondent de război, când face cunoștință și se împrietenește cu Nicolae Grigorescu. Se împrietenește cu ziaristul francez Just Buisson, corespondent la București al agenției franceze de presă „Havas”. În anul 1882, Alexandru Ciurcu, împreună cu Just Buisson, concepe, într-o primă variantă, proiectul unui original motor cu reacție, dar în 1885, este expulzat din România de guvernul condus de Ion C. Brătianu, datorită criticilor sistematice la care ziaristul supunea guvernul liberal. Loviturile de „măciucă” se purtau și-n acele vremuri din partea guvernărilor, apropo de libertatea presei….În multe dintre articolele sale, Alexandru Ciurcu milita în favoarea emancipării politice și naționale a românilor transilvăneni. Iar neica Brătianu tocmai ce semnase ceva „secret” cu austro-ungarii, la sugestia regelui Carol I. Acel tratat care, privind retrospectiv, ar fi trebuit să facă bine, dar românilor le-a adus mai mult rău. Aici e doar părerea mea și nu e musai să fiți de acord cu aceasta.
Alexandru Ciurcu s-a stabilit la Paris, în localitatea Asnières, cu sprijinul prietenului său, ziaristul Just Buisson (1843-1886). Pe lângă profesia comună de ziariști, cei doi prieteni împărtășeau și o pasiune comună pentru tehnică. Împreună cu Just Buisson a studiat propulsia aeronavelor mai ușoare decât aerul (dirijabile), precum și a motoarelor-rachetă. Alte publicații fondate de Alexandru Ciurcu: „La Bourse”, „Anuarul României”, „Le Bossu”, „Cimpoiul”. La expoziția aviatică de la Paris din 1881, fusese prezentat un aerostat propulsat cu ajutorul unui motor electric. Alexandru Ciurcu și Just Buisson propun ca, în locul motorului electric, să se utilizeze un motor cu reacție și chiar obțin împreună un prim brevet în Franța, prin care se prevede posibilitatea zborului cu reacție. Pentru a demonstra viabilitatea propunerii lor, cei doi prieteni au proiectat și construit un motor bazat pe forța de propulsie generată de combustia unor gaze într-o cameră de combustie de mici proporții. Motorul consta dintr-un recipient de doi litri, care avea un orificiu cu diametrul de 3 mm. Prin combustia gazelor presiunea din interiorul recipientului se ridica la 10 – 15 atmosfere.
Alexandru Ciurcu a încercat să-i co-intereseze pe experții Ministerului de Război al Franței cu privire la noua tehnologie. La data de 13 august 1886, cei doi inventatori au experimentat motorul lor pentru prima oară în public montându-l pe o barcă și navigând pe Sena în contra curentului. Un grup de experți ai acestui minister au participat la această primă experiență a motorului. Această experiență este considerată a fi prima dată când o ambarcațiune a fost propulsată de un motor cu reacție. Prezenţi la eveniment au fost şi reporterii revistei britanice „La Nature” care au descris evenimentul într-unul din numere publicaţiei din anul 1886: „Imaginaţi-vă o rachetă pentru artificii montată orizontal, la spatele unui vehicul, de exemplu al unei ambarcaţiuni sau sub nacela unui balon, astfel încât gazul produs prin arderea puternică, dar lentă a încărcăturii de praf exploziv să poată scăpa liber în atmosferă la spatele vehiculului” scria „La Nature” despre invenţia românului și a amicului său.
Inventatorii și-au brevetat invenția, obținând brevetul francez cu nr. 179001 din 12 octombrie 1886, pentru invenția cu numele „Ambarcațiune cu reacție – Motor cu reacție”. Ulterior invenția a fost brevetată și în Germania (Nr. 39964/1886), Regatul Unit (Nr. 8182/1887), Belgia (Nr. 77755/1887), Italia (Nr. 21863/1887) și S.U.A. (1888). Alexandru Ciurcu și Just Buisson au construit un al doilea motor, mai puternic, cu un recipient mai mare, care urma să mărească presiunea din interiorul cilindrului și viteza de ieșire a gazelor. Experimentarea acestei noi mașini, la data de 16 decembrie 1886, s-a terminat printr-un dezastru: mașina a explodat omorându-i pe Just Boisson și pe un asistent al inventatorilor, care se afla la cârma ambarcațiunii, iar ambarcațiunea s-a scufundat. Alexandru Ciurcu, care a reușit să scape înotând până la mal, a fost acuzat de ucidere din culpă, dar a fost achitat.
Marele public nu a considerat că accidentul se datora faptului că cei doi inventatori se jucau cu explozivi puternici. Alexandru Ciurcu a avut dificultăți în a explica faptul că motorul se baza pe un principiu fizic complet diferit, cel al forței de reacțiune provocate de un jet de gaze, nu al unei forțe provocate de o explozie. Gaston Tissandier, editorul revistei „La Nature”, care era și el inventator, l-a încurajat pe Ciurcu să-și continue experimentările. Tissandier dovedea o înțelegere pentru Ciurcu, deoarece avusese și el un accident în timpul unui experiment științific. În anul 1875, el efectuase un zbor cu un balon ajungând la altitudinea record pentru acele vremuri de 8.500 m. Cei doi coechipieri ai săi, Joseph Crocé-Spinelli și Théodore Sivel au murit din cauza presiunii scăzute a aerului; Tissandier supraviețuise, dar își pierduse auzul. El aflase astfel că progresul științific poate uneori fi plătit cu viața cercetătorilor.
Alexandru Ciurcu s-a asociat cu Emil Sarrau și Paul Vieille, inventatorul prafului de pușcă alb. De data aceasta au montat aparatul pe o drezină de cale ferată. Experiența, efectuată în anul 1888 pe sectorul de cale ferată Sevran-Livry (lângă Paris), a fost reușită. Eliminând posibilitatea de a utiliza abur sub înaltă presiune sau aer comprimat, inventatorii s-au concentrat asupra utilizării unui amestec exploziv cu ardere lentă, pentru a produce presiunea. Camerele de combustie utilizate erau executate din bronz. Totuși, ideile inventatorilor erau prea avansate pentru posibilitățile tehnologice ale vremurilor: inventatorii căutau să utilizeze tehnologia mașinilor cu aburi pentru a aplica principiile motoarelor cu reacție. Greutatea motoarelor este probabil elementul care a determinat oprirea experiențelor. În plus, pericolul de explozie nu putea fi eliminat. A fost nevoie de jumătate de secol până la realizarea, în anul 1943, a primelor motoare cu reacție utilizabile în mod practic și sustenabile tehnic.
În anul 1889, la Paris, Alexandru Ciurcu a organizat primul pavilion românesc în cadrul unei expoziții universale, la Expoziția Universală de la Paris. În anul 1890, Alexandru Ciurcu a părăsit Parisul și s-a întors la București. Aici și-a reluat fosta profesie, fiind numit director al ziarului „Timpul”, în perioada1890-1900. El și-a continuat activitatea publicistică și mai târziu, lucrând pentru diferite ziare. A deținut funcția de președinte al Sindicatului ziariștilor.
De tehnică și inventică nu s-a mai ocupat niciodată. Cine știe ce ar mai fi fost capabil să inventeze! Nu vom ști niciodată asta, dar știm că a fost un om „destupat la minte”, vizionar și dornic de a implementa noul în viața de toate zilele. La 22 ianuarie 1922, Alexandru Ciurcu a murit la Bucureşti. În prezent, o stradă din municipiul Brașov, în nordul orașului, îi poartă numele. Vă mulțumesc c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim miercurea viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”.Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră,
Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Dinu C. Giurescu, „Dicționar biografic de istorie a României”, București: Editura Meronia, 2008
Constantin C. Gheorghiu – „Invenții și priorități românești în aviație”, 1979
Florin Zăgănescu – „De la Icar la cuceritorii Lunii” (1975)
Petru Costinescu, Nicolae M. Mihăilescu, Mihai Olteneanu, Inventatori români, edițiile I și și a II-a, editurile AGIR și OSIM, București, 1999 și 2000.
