Current track

Title

Artist


O tânără de 25 de ani, agresată de soțul său, a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu

#Postat de on noiembrie 4, 2022

Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violența în familie”.

În fapt, la data de 03 noiembrie 2022, în jurul orei 18.10, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 de către o tânără, în vârstă de 25 ani, din municipiul Brașov, cu privire la faptul că ar fi fost victima unei violențe în familie.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/violen%C5%A3%C4%83-femeie-om-m%C3%A2n%C4%83-bate-3405549/

Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, la data anterior menționată, în jurul orei 18,00, pe fondul geloziei și al unor discuții contradictorii, femeia în cauză ar fi fost agresată fizic de către soțul său, în timp ce aceștia se aflau în trafic, în autoturismul personal.

În conformitate cu prevederile legale s-a procedat la completarea formularului de evaluare a riscului, constatându-se faptul că există pericol iminent, însă persoana vătămată a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea  Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Sursa: I.P.J. Brașov/4 noiembrie 2022


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *