O șoferiță s-a răsturnat cu mașina în șanț, rănindu-se și i-a fost deschis dosar penal
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 25, 2022
Joi, 24 noiembrie 2022, în jurul orei 23.10, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208 din direcția comuna Preutești către municipiul Fălticeni, o tânără de 19 ani din localitatea Dolhești a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul din partea stângă conform direcției de deplasare.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/accident-de-ma%c8%99in%c4%83-accident-2273475/
Din impact a rezultat rănirea conducătoarei auto, care a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Tânăra de 19 ani a fost testată de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Sursa: I.P.J. Suceava/25 noiembrie 2022
Jurnal FM 