Current track

Title

Artist


O nouă secţie de pediatrie se va construi la Spitalul Municipal Rădăuţi

#Postat de on mai 3, 2019

Managerul Spitalului Municipal “Sf. Doctori Cosma şi Damian” Rădăuţi, Traian Andronachi a precizat într-un interviu pentru “Jurnal FM” că anul acesta vor începe lucrările pentru construirea unui nou etaj la spital, etaj ce va avea ca destinaţie o nouă secţie de pediatrie.

“Anul acesta credem că încep lucrările de costrucţie a etajului cinci  care va avea ca destinaţie noua secţie de pediatrie. Acest proiect are o valoare de 15 milioane de lei. Proiectul are finanţare externă, finanţare obţinută  de către  beneficiar, in speţă, Unitatea Administrativ Teritorială şi Spitalul Municipal de la Compania Naţională de Investitii” a declarat Traian Andronachi.

Din raportul privind starea economică, socială și de mediu a municipiului Rădăuți pentru anul 2018 făcut public de primarul Nistor Tătar, aflăm că anul trecut la Spitalul Municipal Rădăuţi, s-au prezentat la Centrul de Primiri Urgenţe  34.440 persoane.

Număr de pacienți tratați în anul 2018: 14.400 cazuri de spitalizare continuă, 23.037 cazuri de spitalizare de zi, 57.705 cazuri de pacienţi trataţi în ambulatoriu clinic şi de specialitate.

În cursul anului 2018 au fost angajați prin concurs 6 medici specialiști în cadrul secțiilor  ATI, Interne, CPU, Radiologie, cât și prin contract de prestări servicii, un medic pentru secția Interne. De asemenea au fost angajați 25 asistenți medicali, 4 infirmiere, 4 îngrijitoare, 2  registratori medicali, un farmacist, un instalator și un bucătar.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *