O copilă de 17 ani care amenința că se sinucide a fost salvată din apele învolburate ale Trebeșului (Foto)
#Postat de Florin Craciun on iunie 19, 2021
Momente tensionate în municipiul Bacău, unde o copilă de 17 a intrat în apele învolburate ale Trebeșului, de unde a început să strige că se sinucide dacă vede pe cineva că se apropie de ea.
Fata fugise dintr-un centru de îngrijire și se adăpostise într-o zonă greu accesibilă de pe albia pârâului Trebeş, după ce polițiștii, împreună cu personal medical, angajaţii centrului de copii şi mai mulţi voluntari au căutat-o mai multă vreme.

Până la urmă, tânăra a fost găsită de poliţişti, în mijlocul pârâului Trebeş. „Ţinând cont de pericolul iminent în care se afla fata, având în vedere debitul în creşetere al pârâului Trebeş, în urma precipitaţiilor abundente, s-a acţionat operativ pentru scoaterea acesteia din apă, fiind convinsă de poliţişti să renunţe la gestul său”, precizează Poliția Română.
Fata a fost transportată la spital, în vederea examinării medicale, unde a rămas internată.
Sursa: PolițiaRomână
Jurnal FM 