O casă din Frasin a luat foc de la un fier de călcat uitat în priză
#Postat de Liliana Mihaila on aprilie 9, 2021
Un fier de călcat uitat în priză a generat un incendiu care a afectat o bună parte dintr-o locuință din orașul Frasin. Proprietara casei, o femeie de 34 ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Intervenţia pompierilor militari de la Gura Humorului a fost solicitată joi seară, 8 aprilie, la un incendiu izbucnit la o casă din orașul Frasin. Alarma s-a dat în jurul orei 22.00, iar la fața locului pompierii s-au deplasat cu două autospeciale de stingere și cu o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor, ardeau acoperișul casei, tip P+1 și o cameră de la etaj, cu pericol de propagare la întreaga locuință și la construcțiile învecinate. O femeie în vârstă de 34 de ani, din locuință, avea arsuri la mână, fiind preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportată la spital, pentru investigații.

Pompierii au limitat pagubele la partea superioară a casei, însă și așa acestea sunt mari. Conform primelor evaluări, a ars acoperișul casei pe o suprafață de 80 de mp și bunurile din interiorul camerei. S-au degradat elemente de tâmplărie din PVC, obiecte de mobilier, tencuieli și zugrăveală interioară și altele.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un aparat electrocasnic (fier de călcat) lăsat sub tensiune. Incendiul a fost lichidat la ora 1:40, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și construcțiile aflate în imediata apropiere (o altă locuință și anexe gospodărești”, precizează un comunicat al ISU Bucovina.

În scopul prevenirii și a altor situații de urgență provocate de exploatarea greșită a instalațiilor electrice, pompierii militari suceveni reamintesc cetăţenilor principalele reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor:
- Vor fi supravegheate permanent aparatele de încălzire electrice aflate în funcţiune, chiar dacă sunt prevăzute cu mijloace de protecţie (termostat), deoarece acestea pot să nu funcţioneze la parametrii prevăzuţi, şi vor fi deconectate în cazul în care apar defecţiuni;
- Nu vor fi utilizate instalaţii electrice defecte, montate direct pe materiale combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant etc.;
- Reparaţiile la instalaţiile electrice vor fi executate doar cu personal autorizat;
- Nu vor fi suprasolicitate circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care depăşesc puterea nominală a circuitelor;Nu vor fi utilizate mijloace electrice de încălzire locală improvizate;
- Se interzice introducerea cablurilor electrice, fără ştecher, direct în prize şi folosirea în tablourile electrice a siguranţelor improvizate, având fuzibilul înlocuit cu liţă sau sârmă.
Jurnal FM 