O aniversare specială a polițiștilor din Târgu Ocna, în prima zi de școală (Foto/Video)
#Postat de Florin Craciun on septembrie 9, 2024
Clipe emoționante trăite astăzi de o fetiță de 12 ani, din Târgu Ocna. Polițiștii din cadrul Stațiunii Târgu-Ocna, având complicitatea cadrelor didactice dintr-o unitate de învățământ din localitate, au marcat începerea anului școlar alături Daria Ioana, pe care au sărbătorit-o chiar de ziua ei de naștere.

Întrucât ziua de naștere a fetei a coincis cu prima zi din noul an școlar, evenimentul s-a desfășurat în curtea unității de învățământ, alături de cadre didactice, colegi și părinți.




Polițiștii Stațiunii Târgu-Ocna au dorit să marcheze această zi importantă pentru eleva Daria Ioana și, astfel, au apelat la complicitatea cadrelor didactice și a mamei minorei pe care au vrut să o surprindă în zi aniversară.
Polițiștii i-au oferit o surpriză dulce, ghiozdan și rechizite, prietenei lor, Daria și au fost recompensați cu licărirea de bucurie din ochii săi.
“La mulți ani, Daria! Mult succes, copii, în noul an școlar!”-este mesajul transmis de polițiștii băcăuani.