Dosar penal la regimul rutier
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 28, 2024
Polițiștii din Suceava au oprit un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii expirate.
Șoferul a fost identificat ca fiind un bărbat de 32 de ani din Suceava.

numere de înmatriculare provizorii expirate
Autoturismul avea o poliță RCA valabilă, iar șoferul avea permis de conducere.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Suceava.
I.P.J. Suceava a transmis: „Dosar penal la regimul rutier
La data de 27.04.2024, ora 11.40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Burdujeni în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe str. Ghorghe Doja, au procedat la oprirea regulamentară a unui autoturism cu număr înmatriculare provizoriu.
După efecutarea semnalului regulamentar de oprire și după declinarea calității, conducătorul autoturismului a fost identificat ca fiind un bărbat în vârstă de 32 de ani, cu domiciliul în mun. Suceava, jud. Suceava.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice s-a constatat faptul că numerele de înmatriculare provizorii sunt expirate, autoturismul fiind prevăzut cu o poliță RCA valabilă, iar șoferul figurează cu dreptul de a conduce valabil, fiind posesor al permisului de conducere.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilolest, rezultatul afișând o concentrație de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost intocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracţiunii de ”conducerea unui autovehicul neînmatriculat” faptă prevăzută şi pedepsită de art 334 alin.1 Cod Penal, cercetările urmând a fi continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Suceava.”
Jurnal FM 