Current track

Title

Artist


Nu-l vom mai sărbători mâine, 23 aprilie, pe Sfântul Gheorghe

#Postat de on aprilie 22, 2019

Sfântul Sinod a luat hotărârea ca anul acesta, 2019 să nu-l mai sărbătorim pe Sfântul Gheorghe pe 23 aprilie, cum se obișnuia în fiecare an. De ce ?
Data de 23 aprilie coincide, în anul 2019, cu Marțea Mare, o zi de post și rugăciune pentru credincioși. Având în vedere că sărbătoarea pică în Săptămâna Mare, o regulă prezentă în Tipicul cel Mare al Sfântului Sava spune că, în situația în care hramul unui sfânt pică în Săptămâna Patimilor, slujba este amânată pentru Duminica Floriilor. Cu toate acestea, Sfântul Gheorghe nu va fi sărbătorit nici pe 21 aprilie și asta pentru că Vecernia săvârșită în cinstea acestuia s-ar fi suprapus cu procesiunea organizată de Florii în toate zonele țării.
Sărbătoarea Sfântului Gheorghe va fi mutată pe data de 29 aprilie, în a doua zi de Paște, lucru menționat și în calendarul creștin ortodox. Sfântul Sinod a luat această decizie atât din motive pastorale, cât și pentru a da importanța cuvenită sărbătorii Sfântului Gheorghe. Astfel, în lunea din Săptămâna Luminată vor avea loc două slujbe, vecernia Sfântului Gheorghe și  “A doua Înviere”, slujba care presupune citirea Evangheliei în 12 limbi. – Doxologia.ro

 

Iulian Iustin Melinte, Rădăuți


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *