Nu a oprit la semnalele polițiștilor, acum staționează după gratii
#Postat de Jurnal Fm on noiembrie 9, 2022
Marți, 8 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Axente Sever au reținut un bărbat în vârstă de 48 de ani, din localitatea Târnava, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Potrivit IPJ Sibiu, marți seara, la ora 20:30, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Eminescu din localitatea de domiciliu, la vederea echipajului de poliție, bărbatul a virat brusc pe strada Libertății. Urmărit de polițiști, bărbatul a refuzat în repetate rânduri să oprească la semnalele polițiștilor.

În apropierea intersecției cu strada Viitorului, capota motorului mașinii conduse de către bărbat s-a ridicat, acesta fiind forțat să oprească pe marginea părții carosabile. Identificat de către polițiști, s-a constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, autoturismul nu deține RCA și ITP valabile.
Față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Axente Sever, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.
Jurnal FM 