Nouă incendii de vegetaţie uscată, într-o singură zi
#Postat de Liliana Mihaila on aprilie 14, 2021
Intervenţia Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava a fost solicitată marţi, 13 aprilie, la nouă incendii de vegetaţie uscată. 28 de hectare au fost afectate, iar focul a mistuit deșeuri, vegetație uscată și litieră.

Misiunile s-au derulat în localitățile Șcheia (0,05 ha deșeuri și vegetație uscată), Vicovu de Sus (10 ha vegetație uscată), Mihăiești (3 ha vegetație uscată), Dolhasca (2 ha vegetație uscată), Stroiești (10 ha vegetație uscată), Horodnic de Sus (2 ha vegetație uscată), Probota (1 ha litieră și vegetație uscată), Șcheia (0,1 ha vegetație uscată) și Vornicenii Mici (0,25 ha vegetație uscată).
Marți, 13 aprilie, pompierii au marcat Ziua Informării Preventive, zi în care, teoretic, se pune accent pe măsuri de prevenire a incendiilor. Pompierii nu prea au avut timp însă de prevenție, având de intervenit la un total de 56 de situații de urgență, în 24 de ore. S-au înregistrat 13 incendii, 19 intervenții medicale SMURD, un accident rutier, 16 monitorizări și informări preventive și 7 alte misiuni specifice., potrivit unui comunicat al ISU Suceava.
Măsuri specifice de prevenire a incendiilor de vegetație:
- nu utilizaţi focul deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timpul nopţii şi pe timp de vânt.
- nu utilizaţi focul deschis la distanţe mai mici de 100 de metri faţă de construcţii, materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de furaje, pădure etc).
- arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile efectuaţi-o în locuri special amenajate (gropi ş.a.).
- interesaţi-vă la primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii.
- arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale efectuaţi-o numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din cadrul Primăriei.
- asiguraţi supravegherea permanentă a arderii şi stingeţi jarul după încetarea acestei.
- educaţi şi supravegheaţi copiii în vederea interzicerii jocului cu focul.

Jurnal FM 