Current track

Title

Artist


Noi transporturi ilegale de material lemnos confiscate de polițiștii suceveni

#Postat de on decembrie 12, 2023

Noi transporturi ilegale de material lemnos confiscate de polițiștii suceveni – luni, 11 decembrie 2023, în jurul orei 12.40, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, desfășurând activități specifice pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, a oprit pentru control pe DJ 209 K, raza comunei Marginea, județul Suceava, autoutilitara condusă de către un bărbat din comuna Sucevița, județul Suceava, care a prezentat pentru control documentele personale.

Cu ocazia controlului asupra autoutilitarei, s-a constatat că șoferul transporta materiale lemnoase, respectiv lemn foc fag, iar în continuare s-a procedat la interogarea aplicației SUMAL CONTROL, rezultând că pentru mijlcul de transport identificat exista generat un aviz de transport.

S-a constatat însă faptul că materialele lemnoase transportate nu aveau proveniență legală, deoarece transportatorul nu a activat în aplicația SUMAL 2.0. Avize, butonul ”START TRANSPORT” la locul de emitere al avizului, înaintea începerii efective a transportului.

Având în vedere cele constatate, autoutilitara a fost condusă la depozitul din cadrul Ocolului Silvic Marginea, unde personalul silvic a procedat la inventarierea încărcăturii de materiale lemnoase, constatându-se că în autoutilitară se află cantitatea totală de 3,72 m.c. lemn foc fag, în valoare de 877 lei.

Șoferul a fost sancționat contravențional conform prevederilor art. 19, alin. (2), lit. c)  din Legea 171/2010 M, raportat la art. 12 alin. (1) lit. k) din HG 497/2020, iar cantitatea de 3,72 mc lemn în valoare de 877 lei a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/background-design-wood-2630408/

Tot luni, 11 decembrie 2023, la ora 08.40, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, desfășurând activități specifice pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, a oprit pentru control pe DN 17A, raza comunei Marginea, județul Suceava, autoutilitara condusă de către un bărbat din comuna Marginea, județul Suceava, care a prezentat pentru control documentele personale.

Cu ocazia controlului asupra autoutilitarei, s-a constatat că șoferul transporta materiale lemnoase, respectiv lemn foc fag, iar cu această ocazie a declarat faptul că nu deține aviz de însoțire.

Având în vedere cele constatate, s-a efectuat verificări în aplicația SUMAL CONTROL, rezultând că pentru autoutilitara în cauză nu a fost emis aviz de însoțire al materialelor lemnoase la data de 11.12.2023, fapt pentru care i s-a solicitat conducătorului auto să se deplaseze la depozitul din cadrul Ocolului Silvic Marginea, unde personalul silvic a procedat la inventarierea încărcăturii de materiale lemnoase.

Astfel, s-a constatat că în autoutilitară se află cantitatea totală de 1,41 m.c. lemn foc fag.

Pentru acest motiv, șoferul a fost sancționat contravențional conform prevederilor art. 19, alin. (2), lit. a) pct. 3 din Legea 171/2010 M, iar cantitatea de 1,41 mc lemn foc specia foioase în valoare de 332 lei a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea.

Sursa: I.P.J. Suceava/12 decembrie 2023


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *