Noi sisteme de afișaj stradal sunt montate în municipiul Suceava (video)
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 5, 2023
Noi sisteme de afișaj stradal sunt montate în municipiul Suceava. Pentru toți cei care vor dori să își promoveze evenimentul și prin lipirea afișelor, panourile sunt deja amplasate în patru zone din oraș.
Este vorba de zonele Dany Gry, Curcubeu, Mărășești, Policlinică, Bucovina, Esplanada din centrul orașului și Orizont. Nu sunt capsule de teleportare, nici nave spațiale, sunt doar noile panouri publicitare stradale, a ținut să sublinieze viceprimarul Lucian Harșovschi:
– „Aș vrea să vă explic ce sunt aceste dispozitive apărute în municipiul Suceava. Nu sunt nici teleportoare, nu sunt nici adevărate invenții ca mașina timpului, ci sunt locuri de afișaj publicitar stradal într-un mod civilizat. Sunt amplasate în șapte locații din municipiul Suceava, în zona Obcini, în zona Arini, zona centrală, zona magazinului Bucovina, zona Zamca, Mărășești, zona Burdujeni, în așa fel încât cei care doresc să-și promoveze evenimentele să o facă într un mod civilizat și în mod ordonat, ați văzut și dumneavoastră, ele se deschid în așa fel încât în interiorul lor să se pună afișele pentru evenimente. E foarte simplu, au chei și aceste chei vor fi date sucevenilor care sunt responsabili în primul rând celor de la Muzeul Bucovinei, de la Teatrul Municipal, de la cinema și, bineînțeles, din alte locuri, acolo unde sunt solicitări. Ele sunt o noutate. Vin ca nou în orașul nostru și le completează pe cele mai vechi, cum veți vedea și pe filmare, cel de la Biserica Trei Clopote, cum o știm noi aici, în centrul municipiului Suceava și sperăm noi ca ele să fie păstrate în mod civilizat, să nu apară anunțuri cu „cumpăr mașină de cusut Singer, cumpăr păr sau sap fântâni”, ci doar evenimentele culturale ale municipiului Suceava. Repet, ele apar ca solicitare a unor instituții de cultură și cred că vor fi folosite pentru a promova, pe lângă celelalte promovări care se fac acum în mediul online, a promova evenimentele culturale din municipiul Suceava.”

Sursa: https://intermediatv.ro/2023/10/04/noi-sisteme-de-afisaj-stradal-in-municipiul-suceava/
Jurnal FM 