Noi dotări pentru Salvamont Bacău: o dronă cu cameră termică și o autoutilitară (Foto)
#Postat de Florin Craciun on mai 12, 2022
În momentul în care fiecare clipă contează, orice dotare de care dispui poate face diferența și poate salva vieți. În aceste zile, salvatorii montani băcăuani au primit dotări de ultimă generație.
„Colegii de la Serviciul Public Salvamont Bacău aflat în subordinea Consiliului Județean au primit dotări de ultimă generație.
O autoutilitară nouă marca Toyota și o dronă dotată cu cameră termică vor contribui la găsirea rapidă și recuperarea celor care s-au rătăcit pe munte, la salvarea de vieți omenești.
O echipă de oameni excepționali care acum au și sprijin logistic pe măsură!”, spune Gelu Panfil, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău.