Nicu Stănescu, dirijor, compozitor și violonist de referință al muzicii lăutărești românești

Nicu Stănescu (n. 20 mai 1903, Ploiești – d. 17 aprilie 1971, București) a fost un dirijor, compozitor și violonist de referință al muzicii lăutărești românești.

Nicu Stănescu s-a născut la 20 mai 1903 în Ploiești, într-o renumită familie de lăutari, tatăl și bunicul său făcând parte din celebrul taraf al lui Dobrică Marinescu. A deprins primele lecții de vioară de la tatăl său, iar în timpul Primului Război Mondial, fratele său, Gheorghe, l-a pregătit pentru admiterea la Conservatorul din București.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicu_Stănescu#/media/Fișier:Nicu_Stanescu.JPG

A urmat studii muzicale cu personalități remarcabile: a învățat teoria muzicală cu Boris Koffler la Ploiești, a studiat vioara cu George Enescu între 1920–1924, iar mai târziu cu Cecilia Nițulescu-Lupu, la recomandarea maestrului. În cadrul Conservatorului, s-a perfecționat sub îndrumarea profesorilor Ion Nonna Otescu (armonie), Faust Nicolescu (solfegiu) și Mihail Andricu (muzică de cameră). A absolvit în 1927 cu premiul I, fiind ulterior angajat la Filarmonica din București, datorită recomandării violonistului George Enacovici.

În paralel cu cariera clasică, Nicu Stănescu a activat intens în muzica lăutărească, cântând ca solist în restaurante renumite din Ploiești și București. A devenit cunoscut la restaurantul Parcul Millea, unde a cântat alături de clarinetistul Iliuță Rudăreanu. Din 1939 a colaborat cu marele Grigoraș Dinicu, inclusiv pe celebra înregistrare „Hora staccato”, în care Stănescu figurează ca vioară a II-a. În același an a debutat discografic la casa de discuri His Master’s Voice, cu „Sârba din căruță” și „Din spre ziuă”.

Pe parcursul celui de-Al Doilea Război Mondial, numele său a fost tot mai prezent în transmisiunile radio, alături de mari șefi de orchestră precum Fănică Luca, Ionel Budișteanu, Victor Predescu sau Grigoraș Dinicu.

În 1947, a preluat conducerea noii Orchestre „Ciocârlia”, fondată de Sindicatul Artiștilor Instrumentiști, iar din 1949 până în 1970, a dirijat Orchestra „Barbu Lăutaru” a Institutului de Folclor și, temporar, Orchestra Populară a Comitetului Radio.

Sub bagheta sa au evoluat nume legendare ale muzicii românești, printre care Maria Lătărețu, Maria Tănase, Ioana Radu, Ileana Sărăroiu, Gică Petrescu, Fănică Luca, Damian Luca, Toni Iordache, Ion Matache, Radu Simion, Nicolae Crăciunescu, Iosif Milu, Ion Luță Ioviță și mulți alții. Cu orchestrele sale a interpretat un repertoriu vast, ce includea muzică lăutărească veche, romanțe, doine, sârbe, hore, jocuri regionale și piese clasice reinterpretate.

A prelucrat și compus numeroase piese pentru vioară și orchestră, precum:

• „Sârba de concert”,
• „Hora Miorița”,
• „Ceasornicul”,
• „Brâul lui Nicu Stănescu”,
• „Hora lui Nicu Stănescu”,
• „Sârba lui Nicu Stănescu”
  și altele, prin care a conferit muzicii populare o dimensiune aproape simfonică, grație instrumentației bogate și rafinamentului armonic.

A susținut turnee artistice extinse în Europa, Asia și America, fiind apreciat în țări precum Franța, URSS, India, China, SUA sau Marea Britanie. În 1970, a fost distins cu Medalia „Chitara de bronz” la un concurs internațional de la Sala Pleyel din Paris, în cadrul unui concert de excepție susținut alături de naistul Damian Luca.

Printre numeroasele onoruri se numără:

• Premiul I la concursul național al orchestrelor de muzică populară (1947)
• Premiul de Stat, clasa I (1950–1951)
• Ordinul Muncii, clasa a III-a (1954)
• Titlul de Artist Emerit (1954)
• Titlul de Maestru Emerit al Artei (1964)
• Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a II-a (1968)
• Medalia „Chitara de bronz” (Paris, 1970)

A fost elogiat de mari artiști internaționali, precum Yehudi Menuhin, David Oistrah, Sviatoslav Richter și Jacques Thibaud, iar George Enescu i-a dăruit o dedicație personală în 1936, apreciindu-i talentul.

Nicu Stănescu a încetat din viață la 17 aprilie 1971, la București, la vârsta de 68 de ani. Sicriul său a fost depus în foaierul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, iar personalități din lumea artistică și oficialități i-au adus un ultim omagiu. A fost înmormântat în Cimitirul Reînvierea din București.

Prin talentul, rafinamentul și viziunea sa, Nicu Stănescu a contribuit decisiv la valorificarea muzicii lăutărești și populare românești pe marile scene ale lumii. Repertoriul său, colaborările de prestigiu și impactul pedagogic rămân repere esențiale în istoria muzicii tradiționale românești.