Jurnal FM 
Nicolae Stoica de Hațeg, istoric și cronicar bănățean
#Postat de Carmen Vintu on februarie 24, 2026
Nicolae Stoica de Hațeg (n. 23/24 februarie 1751, Mehadia, Caraș-Severin – d. 6 ianuarie 1833, Mehadia) a fost un istoric și cronicar bănățean de seamă.
Nicolae Stoica s-a născut cel mai probabil în noaptea de 23 spre 24 februarie 1751, în satul Mehadia, aflat la sud de Caransebeș, lângă Băile Herculane. Era fiul preotului Athansie Stoica și al Varvarei. Tatăl său, originar din Hațeg, a fost hirotonit preot în Țara Românească, dar, persecutat și cu averea confiscată pentru refuzul de a se alătura Bisericii Unite, a fugit în Banat, unde unirea nu era încă impusă cu aceleași forțe.
| Descriere | Română: Piatra de mormânt a cronicarului Nicolae Stoica de Hațeg, sat Mehadia; comuna Mehadia Aceasta este o imagine cu un monument istoric din România, clasificat cu numărul CS-IV-m-B-11253. |
| Dată | 3 august 2015, 13:44:24 |
| Sursă | Operă proprie |
| Autor | Țetcu Mircea Rareș |
Licențiere
Eu, deținătorul drepturilor de autor ale acestei opere, prin prezenta îmi public lucrarea sub următoarea licență:
Acest fișier a fost eliberat sub licența Creative Commons Atribuire și distribuire în condiții identice 4.0 Internațională.
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Fișier:Piatra_de_mormânt_a_cronicarului_Nicolae_Stoica_de_Hațeg.jpg
La vârsta de șase ani, Nicolae a început școala la Mehadia, unde învățătorii predau doar în limba slavonă. Învățătura în limba română a primit-o cel mai probabil acasă, de la tatăl său. În 1763, a fost trimis la școala sârbească din Timișoara pentru a urma o carieră religioasă, dar, întâmpinând un nivel slab de pregătire, a trecut la școala germană, unde a primit o educație superioară. De asemenea, a urmat cursuri de limba latină la școala iezuită, însă, din teama de a nu fi convertit la catolicism, tatăl său l-a retras la sfârșitul anului 1769. În acest mod, a învățat să scrie și să citească fluent în limba română, slavonă, germană, latină și gotică.
În 1768, Stoica a făcut prima sa vizită la Carloviț, reședința mitropolitană, și a intrat în legătura cu autoritățile bisericești. Tot atunci, a asistat la vizita împăratului Iosif al II-lea în Banat și a relatat discuțiile acestuia cu reprezentanții coloniștilor șvabi și ai românilor. După întoarcerea în Mehadia, a intrat în slujba colonelului Papilla, care se ocupa cu militarizarea graniței. Stoica a avut sarcina de a traduce în română jurămintele și regulamentele militare și de a convinge localnicii să accepte militarizarea.
În 1773, cu ocazia vizitei lui Iosif al II-lea în Banat, Nicolae Stoica i-a fost translator în timpul întâlnirilor cu populația locală. Împăratul a ordonat ca Stoica să devină ofițer, dar părinții săi au refuzat să-l lase în armată. Astfel, Stoica a fugit la Timișoara, unde a intrat în slujba episcopului Vichentie Vidac. În această perioadă, a început să călătorească prin Banat și să cunoască foarte bine regiunea. A dorit să devină învățător, dar a refuzat să treacă la catolicism. În 1777, a reușit să obțină postul de învățător la Cornea și a fost hirotonit diacon și apoi preot.
În timpul războiului austro-turc din 1788, Stoica a servit ca preot militar al regimentului româno-sârbești până în 1791. Aici a început să lucreze la scrierea Cronicii, pentru a păstra amintirea faptele eroice ale grănicerilor. După război, a fost numit director al școlilor neunite din regimentul valaho-ilir și administrator al protopopiatului Mehadiei. A reușit să reorganizeze viața religioasă și culturală din regiune, care fusese afectată de război.
În paralel, Stoica a început să-și cultive pasiunea pentru antichități, adunând o impresionantă colecție de obiecte din perioada romană. A fost printre primii români care s-au specializat în domeniul arheologiei, epigrafiei și numismaticii, având o influență considerabilă asupra acestor domenii. Biblioteca sa era vastă, conținând 137 de titluri în șase limbi.
În 1830, din cauza vârstei înaintate, Stoica a fost înlocuit de Constantin Diaconovici-Loga în funcția de director al școlilor, dar a continuat să fie protopop activ până la sfârșitul vieții. S-a stins din viață la 6 ianuarie 1833, la Mehadia, cu puțin înainte de a împlini 82 de ani.
Opera
- Catehismul mic (în colaborare cu Ioan Raici), Viena, 1776-1777 (ediție trilingvă: sârbo-română-germană)
- Cartea de mână a dascălilor (traducere), Viena, 1777
- Cântece (culegere de colinde și poezii religioase, 1778-1795)
- Scurtă istorie a Banatului, 1815
- Sârbii în Banat, 1816
- Faptele lui Hercule, 1817
- Viața lui Alexandru cel Mare, 1825
- Scurtă cronică a războiului din 1788-1791, publicată de Nicolae Iorga în 1940
- Cronica Banatului (cea mai importantă lucrare a sa), 1826-1827
- Cronica Mehadiei și a Băilor Herculane, 1829 (în limba germană)
- Povești moșăști, școlarilor rumânești, 1830.
Bibliografie
- Mioc, Damaschin, Studiu introductiv la Stoica de Hațeg, Nicolae, Cronica Banatului, Editura Facla, Timișoara, 1981.
