Nicolae Filip, medic veterinar și agronom român

Nicolae Filip (10 august 1864 – 15 ianuarie 1922) a fost medic veterinar și agronom, conducător al primului institut zootehnic din România, profesor de zootehnie și medicină veterinară la Facultatea de Medicină Veterinară din București, considerat precursorul introducerii antisepsiei și asepsiei pasteuriene în medicina veterinară românească.

Rămas orfan de părinți la vârsta de patru ani, a fost crescut de un unchi. După absolvirea a cinci clase de liceu, s-a înscris la Școala Superioară de Medicină Veterinară din București, obținând o bursă de studii, care a reprezentat singura sursă de întreținere pe parcursul studiilor. După obținerea diplomei de medic veterinar, a îndeplinit stagiul militar ca veterinar de escadron și regiment.

Ulterior, a fost numit Șef de lucrări la catedra de Anatomie comparată și exterior, sub conducerea profesorului C. Gavrilescu, care îl aprecia mult. În 1890, Nicolae Filip a devenit membru al Societății de Medicină Veterinară, fiind ales Secretar General și cooptat în Comitetul de redacție al Revistei de Medicină Veterinară. După îmbolnăvirea profesorului C. Vasilescu, care predase zootehnie, directorul Școlii, Prof. Al. Locusteanu, l-a convins pe Filip să preia acest curs.

Sursa foto: AI GENERATED

Pentru a-și perfecționa cunoștințele, a urmat studii în străinătate între 1891 și 1894, în Franța, la profesori renumiți precum Baron de la Școala Națională de la Alfort și Sanson de la Institutul Național Agronomic. De asemenea, a studiat în Belgia, Elveția, Germania, Olanda și Ungaria, concentrându-se pe creșterea raselor de animale.

La întoarcerea în țară, a fost numit pentru scurt timp la Catedra de Fiziologie, apoi diriginte la Institutul Zootehnic, sub conducerea profesorului C. Vasilescu. Aici, Nicolae Filip a condus cercetările pentru ameliorarea raselor autohtone prin încrucișări, în paralel cu predarea cursurilor de Zootehnie la Școala Superioară de Medicină Veterinară și la Școala de Agricultură.

În 1889, după retragerea profesorului Vasilescu, Filip a fost numit profesor suplinitor, iar în curând a devenit profesor definitiv la ambele școli. A adaptat metodele de creștere a animalelor la condițiile din România, inițiind cercetări și elaborând norme științifice pentru creșterea animalelor. Printre măsurile pe care le-a aplicat se numără hibridarea, selecția și alimentația rațională, respingând importul masiv de animale din alte țări, care nu aduceau rezultatele scontate.

Un moment semnificativ al carierei sale a fost în 1900, când a prezentat lucrarea „Animalele domestice din România” la Expoziția Internațională de la Paris, primind medalia de aur și recunoașterea ca cercetător de prim rang în zootehnie. Ulterior, a publicat lucrări precum „Studii despre animalele domestice din România” (premiată de Academie în 1909) și „Caii” (1915). După primul război mondial, a început lucrul la volumul „Creșterea taurinelor”, pe care nu l-a finalizat, iar manuscrisul a dispărut după moartea sa prematură în 1922.

Nicolae Filip a fost un profesor remarcabil, formând 28 de promoții de studenți veterinari și 28 de agronomi. În semn de apreciere, Corpul Inginerilor Agronomi i-a ridicat un bust în bronz, amplasat inițial în fața fostei Școli de Agricultură de la Herăstrău, iar ulterior mutat la USAMV din București.

Profesorul Nicolae Filip a fost înmormântat la Cimitirul Belu din București, pe 17 ianuarie 1922.

Sursa: https://agmv.ro/personalitati/