Current track

Title

Artist


Nicolae Filimon, prozator român

#Postat de on septembrie 6, 2024

Nicolae Filimon (n. 6 septembrie 1819, București — d. 19 martie 1865) a fost un prozator român, cunoscut pentru crearea personajului Dinu Păturică, eroul primului roman realist românesc, un arivist asemănător lui Julien Sorel.Nicolae Filimon a fost al treilea dintre cei cinci copii ai Mariei și ai preotului Mihai Filimon.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Filimon#/media/Fi%C8%99ier:Nicolae_Filimon.jpeg

A primit primele lecții la Școala catihetică din curtea Bisericii Enei, unde a avut ca dascăli pe marele logofăt Scarlat Bărcănescu și pe clucerul Eftimie Răsăceanu. În 1829, devine cântăreț, iar în 1852 este hirotonit episcop în biserica unde slujise tatăl său.

Înainte de a se afirma ca scriitor, Filimon s-a implicat intens în publicistică. A scris cronici muzicale și teatrale, publicate în ziarul Naționalul din 1857. Primul său articol, intitulat Teatrul italian. Paralelism între fosta direcțiune și cele de astăzi, a apărut în primul număr al acestui ziar.

Influențat de literatura populară, a scris și publicat basme precum Roman Năzdrăvan, Omul de flori cu barbă de mătase sau Povestea lui Făt-Frumos și Omul de piatră. A colaborat, de asemenea, cu diverse reviste, printre care Revista Carpaților, Independența, Tribuna română din Iași, Dâmbovița și Buciumul.

Debutul său editorial are loc în 1860, cu volumul Excursiuni în Germania Meridională. Memorii artistice, istorice, critice (1858). În 1861, publică Mateo Cipriani, Bergam și Slujnicarii. Cea mai importantă lucrare a sa rămâne însă romanul Ciocoii vechi și noi sau Ce naște din pisică șoareci mănâncă, publicat inițial în foileton în Revista română a lui A.I. Odobescu între 1862 și 1863, și apărut în volum în 1863. Romanul oferă o frescă a societății românești de la începutul secolului XIX.

Nicolae Filimon a folosit mai multe pseudonime, precum N. Philemon, N.M. Philemon și N.M. Philimon. Grav bolnav de tuberculoză, a murit pe 19 martie 1865, la vârsta de doar 46 de ani.

Sursa: https://www.artline.ro/Nicolae-Filimon-37068-1-n.html

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *