„Oameni care au fost”.  Nicolae D. Xenopol, scriitor și om politic…
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto:

„Atâta vreme cât se lasă purtat de curentul vieții, nimeni nu este lipsit de necazuri.” – Carl Gustav Jung

Nicolae D. Xenopol, scriitor și om politic…

Stimați amici, ca de obicei, aici, la „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre. Astăzi, vă propun să ne aducem aminte împreună de o personalitate mai puțin cunoscută de „marele public”, adică despre Nicolae D. Xenopol, scriitor român. Frate cu istoricul şi filosoful A.D. Xenopol (1847-1920), Nicolae D. Xenopol a îndeplinit, la un moment dat al vieții sale, funcţia de ministru plenipotenţiar (de fapt, primul ambasador) al României în Japonia.  Din punct de vedere politic, de-a lungul vieții sale, Nicolae Xenopol s-a îndepărtat de conservatorism și a îmbrățișat curentul liberal al epocii sale, fiind editorul a două ziare cu certă orientare liberală a vremii respective: „Românul” și „Voința Națională”. Nimic nou sub soare apropo de „mutările” de azi ale politicienilor noștri mioritici, iar un exemplu este și Nicolae D. Xenopol, care a avut o „carieră de succes” în politică, carieră care a început în cadrul Partidului Național Liberal, iar mai târziu a continuat în cadrul Partidului Conservator-Democrat! În anul 1912, Nicolae Xenopol a fost ministru al Comerțului și a contribuit la crearea Academiei de Studii Economice din București.

Din perspectiva activității sale  scriitoricești, activitatea literară a lui Nicolae D. Xenopol s-a concretizat în două volume principale: „Păsurile unui american în România”, carte în care critică realităţile de pe la noi prin mijlocirea unui imaginar călător străin şi „Brazi şi putregai. Moravuri provinciale”, carte considerată a fi unul dintre primele romane realiste din literatura română. A fost, la începuturile sale scriitoricești, membru activ al societăţii „Junimea” din Iaşi. Trebuie să aducem în amintire și faptul că activa sa campanie pentru realism și poziția lui pozitivă față de civilizația urbană l-au asmuțit efectiv împotriva autorului conservator Mihai Eminescu. Dacă citim presa acelei epoci, observăm că dezbaterea lor violentă din anii 1880 este una dintre cele mai importante momente din cariera de jurnalism cultural al lui Nicolae Xenopol. Implicarea sa mai mult decât pasională în susținerea cauzei liberale a fost un alt subiect de controversă și, în mai multe rânduri, s-a alăturat colegilor săi din presă.Câțiva ani mai târziu este de remarcat faptul că Nicolae Xenopol a sprijinit implicarea României în primul război mondial alături de Antantă. Revenind la începuturile existenței sale, este interesant de remarcat că frații Xenopol aveau origini străine: tatăl lor, cunoscut la nivel local ca Dimitrie (și probabil născut Xenopoulos), era un protestant britanico-grec care s-a stabilit în portul Galați și care s-a convertit ulterior la ortodoxie. Potrivit unor surse diferite, printre care și memorialistul junimist Iacob Negruzzi ori chiar George Călinescu, acesta ar fi putt fi de origine greco-evreiască. Asta nici nu contează prea mult în „ecuația” existenței sale publice românești, ci doar e bine să vedem cele zise despre „începuturile” sale. Dimitrie a deschis calea pentru cariera politică, literară și diplomatică a fiului său, el fiind dragoman pentru misiunea prusacă în Moldova, tutore al copiilor familiei Rosetti, manager de pensiune și gardian de închisoare. Mama lui Xenopol, născută Vasiliu, avea origini greco-române. Nicolae Xenopol s-a născut în capitala Moldovei, la Iași, și a fost unul din cei șase copii ai lui Dimitrie: avea doi frați (Alexandru și Filip, viitorul arhitect) și trei surori. Nicolae Xenopol a absolvit învățământul secundar la Iași. Ulterior, în anul 1877, a fost afiliat la Junimea, societatea literară de factură conservatoare fondată de Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Iacob Negruzzi și alți bărbați de litere trăitori în arealul moldovenesc al vremii. Membrii distinsului club au răspuns la căutarea sa pentru afirmarea culturală și i-au acordat stipendiile necesare pentru a studia în străinătate.

După ce a absolvit Universitatea din Paris, Nicolae Xenopol și-a luat diploma de doctor în drept la Universitatea din Liège. În timpul anilor săi de studenție, Nicolae Xenopol s-a întâlnit și s-a împrietenit cu alți tineri studenți români plecați la studii în străinătate, inclusiv cu viitorul dramaturg și director de teatru Alexandru Davila. Cum subvenția primită de către Junimea nu-i acoperea toate nevoile firești ale unui tânăr studios ca el, a lucrat în cea mai mare parte a perioadei de studiu și, pentru un timp, a renunțat la studii, încercând să se angajeze sau concentrându-se pe scrierea romanului său, „Brazi și putregai”.

Nicolae Xenopol și-a făcut debutul ca romancier cu lucrarea umoristică „Păsurile unui american în România”, publicată în serial de către de Junimea în revista „Convorbiri Literare”, începând cu sfârșitul anului 1879 până la mijlocul anului 1880. Ulterior, în anul 1882, Nicolae Xenopol s-a îndepărtat de Junimea care l-a „lansat” în viață și s-a apropiat de protejatul lui Titu Maiorescu, de „nenea Iancu”, adică de Ion Luca Caragiale, pentru a i se alătura în politica anti-conservatoare. La acea vreme, a fost implicat în demersuri jurnalistice la ziarul „Românul”, un ziar veritabil „purtător de cuvânt” al liberalismului, curent politic de stânga pe atunci, și a devenit principalul său editor. Lucrând la acest ziar sub conducerea șefului politic liberal C. A. Rosetti, Nicolae Xenopol a fost secondat pentru un timp de Constantin Bacalbașa, care a venit de la gazeta liberală „Telegraful”.

Nicolae D. Xenopol

Cronicile lui Nicolae Xenopol din „Românul” au pledat pentru o literatură realistă, capabilă să descrie conflictul de clasă. Din cele scrise pe atunci reiese că, pentru Xenopol, modelul de urmat a fost tânărul romancier din Transilvania, Ioan Slavici. Merită amintit că un alt autor foarte apreciat de Nicolae Xenopol a fost junimistul Nicolae Gane. Atât Nicolae Xenopol cât și fostul său „patron” Titu Maiorescu au crezut că scurtele povestiri ale lui Nicolae Gane au stabilit standardul pentru un nou limbaj literar. Ba mai mult, Nicolae Xenopol a cerut public ca romanele lui Slavici să fie studiate de alți scriitori și apoi să fie folosite pentru a crea o literatură urbană, complet modernă. Mihai Eminescu a răspuns la acest argument cu un articol virulent, care a identificat teoriile lui Xenopol cu cosmopolitismul și înstrăinarea. Inițial copleșit de tonul lui Eminescu, Xenopol a replicat usturător în „Telegraful” (aprilie 1882), unde s-a pus accentul pe originea etnică a lui Eminescu. Referitor la acest episod al vieții sale, potrivit istoricului literar Constantin Cubleșan: „Din punct de vedere politic, [Xenopol] a devenit cunoscut drept adversarul Junimii, scriind neobișnuit de violente împotriva membrilor săi, cu un limbaj grosolan și degradant”. În scurt timp, Nicolae Xenopol s-a afiliat la Partidul Național Liberal (PNL), în timp ce Junimea devenise o fracțiune interioară a grupului conservator. Pentru o vreme, în anul 1884, a fost șef al Bibliotecii Publice din București. În 1885, prim-ministrul liberal de atunci, Ion Brătianu l-a numit pe Nicolae Xenopol secretarul său personal, o bună rampă de lansare politică. De asemenea, Nicolae Xenopol l-a întâmpinat pe economistul belgian Émile Louis Victor de Laveleye, aranjându-i o întâlnire cu C. A. Rosetti. Această perioadă a marcat începutul unui alt conflict deschis între Nicolae Xenopol și junimiști. Xenopol a preluat funcția de editor la oficiosul liberal „Voința Națională” și a început să publice eseuri denunțând înapoierea ideologiei junimiste.

Nicolae D. Xenopol

În octombrie 1886, Nicolae Xenopol s-a situat în luări de poziție publice alături de adversarii de sorginte marxistă ai Junimii și a permis liderului de filieră marxistă Constantin Dobrogeanu-Gherea să publice articole anti-Maiorescu în „Voința Națională”. Nicolae Xenopol a colectat astfel de articole, adăugându-le pe ale sale, în broșura „Contrazicerile d-lui T. Maiorescu”. În anul 1885, Nicolae Xenopol a dirijat campania puternic antisemită împotriva „Alianței Israelite Universale”, cu articole nesemnate și neasumate personal.Presa vremii mai notează și faptul că o altă țintă pentru atacurile de presă ale lui Nicolae Xenopol a fost și fostul său coleg de la „Românul”, Constantin Bacalbașa. Acesta din urmă a cerut satisfacție pentru afirmațiile făcute despre el în „Voința Națională”, iar cei doi jurnaliști s-au duelat în arealul adiacent hipodromului de la Băneasa. Înțelegerea pre-duel dintre cei doi a fost ca învinsul să fie declarat cel care sângerează primul în dueul materializat în lupta cu săbiile. Astfel, lama lui Constantin Bacalbașa a atins degetul lui Nicolae Xenopol, iar Xenopol a admis înfrângerea. Mai târziu în acel an, „Voința Națională” și-a concentrat atenția pe ziarul conservator „Epoca”. Ca urmare a unor adversități declarate, Nicolae Xenopol a fost agresat fizic la el acasă de doi redactori conservatori de la „Epoca”, Nicolae Filipescu și A. A. Balș (fiul marelui boier moldovean), fiind nevoit să folosească revolverul și să cheme autoritățile. Ca urmare a incidentului, cei doi agresori, Filipescu și Balș, au fost judecați și condamnați, însă după trei luni au fost grațiați. De, „pilele” funcționau și pe atunci și coana Justiția avea și atunci orbul găinii!

Nicolae D. Xenopol

Activitățile lui Nicolae Xenopol au atins și alte domenii. Așa se face că Nicolae Xenopol și compozitorul Ciprian Porumbescu au scris împreună o corală, „Erna”, publicată de societatea muzicală „Armonia” în anul 1885. În același an, a ținut o conferință la Ateneul Român din București. Conferința sa, publicată ca broșură în cursul anului, a fost, practic, o satiră a politicii românești și a purtat titlul „Hatârul”. În ceea ce privește viața sa personală, Nicolae Xenopol s-a căsătorit în 1887 cu fiica prefectului de Mehedinți, Băicoianu. Ulterior, în anul 1891, Nicolae Xenopol a strâns articolele sale satirice într-un singur volum, „Cronici glumețe„, iar „Păsurile unui american în România” a fost publicat pentru prima dată ca volum în anul următor. Încă liberal în simțămintele-i politice, Nicolae Xenopol a fost ales pentru prima dată în Adunarea Deputaților în timpul alegerilor din anul 1895 și și-a păstrat locul pentru mai multe mandate, înainte de a se muta într-o poziție similară în Senat. Nu este puțin lucru să amintim faptul că Nicolae Xenopol a fost membru în toate legislaturile succesive până în anul 1917. Totodată, merită menționat și faptul că Nicolae Xenopol s-a întors și la jurnalism în anul 1904, atunci când a fondat o revistă în limba franceză, „Le Mouvement Economique” („Mișcarea Economică”), condusă de el până în anul 1915. În anul 1906, a părăsit Partidul Național Liberal și s-a alăturat Partidului Conservator. Totodată, trebuie amintit că a făcut parte din delegația cabinetului conservator al lui Gheorghe Grigore Cantacuzino care a negociat un nou acord comercial între Regatul României și Republica Franceză. Bine privit de superiorii săi, mai târziu a fost negociator român al tratatelor economice cu Imperiul Otoman și cu Austro-Ungaria. Timpul a trecut și începutul primului război mondial a re-inițiat cariera politică lui Nicolae Xenopol. Ca și alți membri ai PCD și PNL și ca și fratele său (istoricul), el și-a exprimat convingerea că România ar trebui să renunțe la neutralitate și să se alăture națiunilor Antantei. Adversitatea acestora era îndreptată spre Austro-Ungaria și Puterile Centrale, iar speranța lor era că această înțelegere cu Antanta este singura cale de a ajuta România să alipească Transilvania la patria-mamă. În acest context, Nicolae Xenopol a fost invitat la cea mai importantă adunare pro-Antantă la începutul lunii octombrie 1915, unde a fost prezent și marele politician Take Ionescu. S-a alăturat unui grup numit „Federația Unionistă”, prezidat de fostul său inamic conservator Nicolae Filipescu, cu Ionescu vicepreședinte. Nicolae Xenopol și-a amintit că unul dintre membrii obișnuiți, activistul poet transilvănean Octavian Goga, era „inteligent și harnic„, dar de onestitate dubioasă, în opinia sa. Fiecare cu percepțiile sale!

Nicolae D. Xenopol, scriitor și om politic…

În anul 1916, Nicolae Xenopol s-a întors la publicarea unui studiu în limba franceză, „La Richesse de la Roumanie” („Bogăția României”). Acest studiu a  fost, de fapt, o condamnare a atașamentului României, impus de Carol I față de Germania și Austro-Ungaria, începând cu acordurile comerciale bilaterale din anii 1870. În acest context, Nicolae Xenopol a susținut că importurile din Austro-Ungaria au distrus ramuri ale economiei românești, cum ar fi industria încălțămintei, de exemplu, și că Germania a sabotat exportul de bovine românești. Totodată, Xenopol el a susținut, de asemenea, că austriecii munceau pentru a forța România să devină un vasal, ca parte a unui „Zollverein” din Balcani. Federația lui Filipescu s-a dizolvat ulterior în septembrie 1916, la scurt timp după ce România a încheiat cunoscutul acord cu Antanta din luna august. În discursul său de închidere a respectivei federații, Filipescu a salutat declarația de război ca fiind „zorile unei Românii Mari”.

Nicolae D. Xenopol, scriitor și om politic…

La data de 13 septembrie 1917, regele Ferdinand I al României semnează decretul de numire a lui Nicolae D. Xenopol ca ministru plenipotențiar al României la Tokyo. Practic, Nicolae Xenopol a fost primul ambasador al României la Tokyo și momentul acesta a reprezentat stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două țări. Pleacă spre Japonia din Iași prin Rusia, la sfârșitul lunii septembrie, însoțit de soția sa Felicia și de un secretar particular. Ajuns în capitala Țării Soarelui Răsare la 28 octombrie, s-a stabilit  la Hotel Imperial din Tokyo. La scurt timp după depunerea scrisorilor de acreditare în fața împăratului Yosishito (la data de 19 noiembrie), din păcate, îi recidivează o boală mai veche de rinichi și Nicolae Xenopol moare la data de 18 decembrie 1917, în ciuda eforturilor medicilor japonezi de a-l salva. A fost înhumat în sectorul rezervat înalților demnitari japonezi în cimitirul Aoyama din Tokyo. Câțiva ani mai târziu, în 1920, în timpul vizitei sale efectuate în Japonia, principele Carol a depus o coroană de flori la mormântul  lui Nicolae Xenopol. La solicitarea ministrului de externe Take Ionescu,  Nicolae Xenopol, s-au întreprins demersurile necesare și a fost deshumat și repatriat, iar la 18 mai 1921, este reînhumat la Cimitirul Bellu din București.

Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim joia viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Stan, Stoica (coord.) – Dicţionar biografic de istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2008

Zigu Ornea, Junimea și junimismul, Vol. I-II, Editura Minerva, București, 1998.

Tudor Vianu, Scriitori români, Vol. II, Editura Minerva, Bucharest, 1971

Constantin Cubleșan, Începuturile romanului realist românesc: N. Xenopol, in the December 1 University of Alba Iulia Philologica Yearbook, 2008 (Vol. I), p. 19-26

Octavian Goga, 1916. Din zilele războiului nostru, în Magazin Istoric, septembrie 1997, p. 17-20

Ion Vorovenci, Nicolae D. Xenopol – the Founder of the Academy of High Commercial and Industrial Studies of Bucharest, in the Bucharest Academy of Economic Studies, Amfiteatru Economic, Nr. 30/2011

https://www.researchgate.net/publication/296117506_Nicolae_D_Xenopol-Parintele_Academiei_de_Inalte_studii_comerciale_si_industriale_din_Bucuresti