Nicolae D. Popescu, prozator român

Nicolae D. Popescu (n. 9 august 1843, București, Țara Românească – d. 8 iunie 1921, București, România) a fost un prozator român. Născut în București, era fiul preotului ortodox Dimitrie Popescu și al soției sale, Niculina. A început studiile liceale în orașul natal, dar le-a abandonat în 1861 pentru a lucra ca funcționar în Ministerul de Externe, unde a rămas până la pensionarea din 1913.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/

De-a lungul carierei sale, Popescu a redactat numeroase calendare începând cu anul 1866 și a publicat lucrări literare în diverse reviste precum Amicul familiei, Columna lui Traian, Ghimpele, Revista contimporană, Revista literară și științifică, România ilustrată, Telegraful și Vatra. A scris romane senzaționaliste cu teme istorice sau inspirate din balade și tradiții despre haiduci și bandiți celebri. Printre lucrările sale se numără Radu al III-lea cel Frumos (1864), Amazoana de la Rahova (1879), Iancu Jianu (1880), Miu haiducul (1881), Tunsul haiducul (1881), Codreanu haiducu (1882) și Boierii haiduci (1892). Popularitatea acestor romane a fost confirmată de numeroasele lor reeditări la sfârșitul secolului al XIX-lea. De asemenea, Popescu a publicat cântece și colecții de poezii, inspirate de stilul volumelor de stihuri umoristice ale lui Anton Pann.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/

Alte articole: https://jurnalfm.ro/cecil-frank-powell/