S-a întâmplat în 26 iunie 1900
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on iunie 26, 2021
S-a întâmplat în 26 iunie 1900: A murit Nicolae Creţulescu (scris şi Kretzulescu), medic (unul dintre ctitorii învăţământului medical în ţara noastră) şi om politic liberal; ministru în mai multe rânduri şi prim-ministru (1862-1863, 1865-1866); a fost unul dintre fondatorii Societăţii Academice Române şi preşedinte al acesteia (1872-1873), precum şi preşedinte al Academiei Române (1895-1898).
Nicolae Creţulescu (n. 1 martie 1812, Bucureşti – d. Leurdeni, judeţul Argeş), medic, diplomat, personalitate cu vastă experienţă politică, s-a remarcat ca un ilustru pionier în domeniul medicinei româneşti şi a avut o bogată activitate guvernamentală în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, când s-a consacrat drept unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai domnitorului. Pe lângă activitatea medicală şi politică, Creţulescu a practicat şi diplomaţia, iar ca semn de apreciere pentru întreaga sa contribuţie la dezvoltarea ştiinţei româneşti, a fost ales preşedinte al Academiei Române.

S-a născut într-o veche familie boierească, arborele ei genealogic mergând până la Safta Brâncoveanu, fiica voievodului martir Constantin Brâncoveanu. Străbunicul său, vornicul Iordache Creţulescu este ctitorul Bisericii Kretzulescu din Bucureşti (1722). Era al treilea fiu al logofătului Alexandru Creţulescu şi al Anei Câmpineanu. Ca atare, a primit o educaţie aleasă, având la dispoziţie profesori greci şi francezi în perioada adolescenţei, de la care lua meditaţii în casa părintească.
În tot acest timp ocupă şi diverse dregătorii, fiind registrator la secţia civilă a Curţii de Apel şi comisar la Departamentul de Interne. Aflat la Paris, în 1834 îşi ia bacalaureatul, apoi studiază medicina la Universitatea din Nantes. În 1839 şi-a încununat studiile medicale cu doctoratul în medicină şi chirurgie cu tema „Questions sur les diverses branches des sciences médicales; quelles sont les circonstances générales qui ont le plus d’actions sur les appareils”. A. D. Xenopol aprecia că Nicolae Creţulescu a fost primul doctor în medicină de naţionalitate român, din Muntenia.
Articolul complet aici: https://jurnalspiritual.eu/s-a-intamplat-in-26-iunie-1900/
Jurnal FM 