Nicolae Caratană, poet aromân

Nicolae Caratană, poet aromân, s-a născut pe 23 ianuarie 1914 (data este incertă) în Horopani, o localitate din Macedonia – Grecia, situată între Veria și Naoussa, de-a lungul vechii artere Via Egnatia. Din relatările bunicului său matern, Caratană credea că familia sa provenea din Albania și că, în urma migrațiilor dinspre Albania către Macedonia centrală, s-au stabilit în Horopani, după ce locuiseră o vreme și pe Muntele Viciu, o ramură a Gramosului.

Caratană a crescut într-o familie săracă. Tatăl său, muncitor forestier, lucra departe de casă, chiar și în America o perioadă. La doar opt ani, Caratană a mers singur la școala din sat, unde se preda în greacă, o limbă necunoscută pentru el. Cu toate acestea, datorită memoriei sale excepționale, a reușit să învețe limba și a devenit premiant în ultimii ani de școală.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Caratan%C4%83#/media/Fi%C8%99ier:Nicolae_Caratana.jpg

După schimbul de populație dintre Grecia și Turcia, terenurile din Grecia au fost expropriate, iar mulți păstori români, inclusiv familia lui Caratană, au emigrat în Cadrilaterul românesc. Înainte de emigrarea în România, familia s-a stabilit temporar în satul Gramoticova, unde Caratană a avut acces la o școală românească și a început să învețe singur din manuale românești. În ciuda dorinței sale de a continua studiile la Salonic, a fost refuzat și a trebuit să se întoarcă la școala greacă din Horopani.

Când familia s-a mutat în Cadrilater, Caratană avea deja 14 ani. Au locuit în satul Matlimchioi, dar dificultățile continuau, iar Caratană a trebuit să lucreze pentru a supraviețui, deoarece tatăl său era bolnav de tuberculoză. Cu toate acestea, dorința de a studia l-a împins să își procure cărți din colecția „Biblioteca pentru toți”, economisind fiecare bănuț.

Viața în România nu i-a adus împlinirea viselor. A visat să devină fie o mare personalitate religioasă, fie un lider politic. În final, a rămas doar cu visul de a continua școala, deși acesta părea irealizabil.

Oamenii din Bazargic l-au sprijinit să meargă la București pentru a urma cursuri serale. A ajuns la Școala de Arte și Meserii din Oltenița, unde a întâmpinat dificultăți din cauza lipsei documentelor necesare, dar a fost apreciat pentru talentul său literar. A continuat să scrie poezie, fiind invitat să recite la diverse festivități locale.

În 1937, a fost încorporat în armată, unde, în ciuda incompatibilității sale cu rigorile militare, a continuat să scrie poezii și cântece de marș. A participat la al Doilea Război Mondial, fiind rănit grav pe frontul din Crimeea în 1942. După doi ani de lupte, a revenit în țară.

După război, s-a angajat ca secretar în comuna Cogealac, dar a refuzat să devină primar sau să urmeze o școală de partid comunistă. Totuși, relațiile sale cu foști membri ai Mișcării Legionare i-au adus probleme. A fost arestat prima dată în 1948 și, după o serie de anchete și bătăi, eliberat. A fost din nou arestat și condamnat la șase ani de închisoare, pe care i-a executat în diferite locuri, inclusiv la Canalul Dunăre – Marea Neagră și la Gherla.

Eliberat în 1964, după grațierea generală a deținuților politici, Caratana s-a stabilit la Constanța și a lucrat ca muncitor, continuând să scrie poezie. A debutat în 1972 cu sprijinul lui Mircea Ciobanu și a publicat mai multe volume, printre care „Lâna de aur” (1975), „Inscripții rupestre” (1981) și „Arbori” (1989). Deși nu a fost un favorit al criticilor literari, a fost apreciat în lumea literară. A devenit membru al Uniunii Scriitorilor în 1979.

Nicolae Caratană a murit pe 19 octombrie 1992, lăsând în urmă o operă poetică de valoare și amintiri detaliate ale vieții sale, publicate postum în volumul „Memorii ghetsimanice” (2000).

Sursa: https://www.poezie.ro/index.php/author/0031091/Nicolae_Caratan%C4%83#bio