Current track

Title

Artist


„Nic’a lui Ștefan a Petrei”, Ion Bocancea: „Am fost un copil norocos, dar nu am profitat de noroc”

#Postat de on februarie 7, 2022

„Am fost ales eu, un copil oarecare. Nu știau cine sunt părinții, nu îi interesa atunci să aleagă copilul nu știu cărui șef. Eram dintr-o familie modestă, tata lucra ca administrator, mama a fost casnică. Oameni simpli.”

În urmă cu 59–60 de ani, o doamnă cutreiera școlile din Moldova în căutarea lui „Nic’a lui Ștefan a Petrei” pentru filmul Amintiri din copilărie, inspirat din opera povestitorului Ion Creangă. La începutul anilor 1960, Elisabeta Bostan (născută în 1931- Buhuși ) era deja un nume tot mai cunoscut și apreciat în cinematografia românească.
În această căutare, a fost însoțită de Doru Năstase (2 februarie 1933 – 29 aprilie 1983), asistent de regie și, ulterior, regizor al unor filme românești ce s-au bucurat de popularitate.
Într-una din zile, cei doi au ajuns la școala din Bicaz. Au intrat în toate clasele unde erau copii de vârsta căutată – între 12 și 14 ani. Când apăreau în clasă, toți se ridicau în picioare și salutau. Într-o clasă, însă, un băiat, care nu avea părul bălai, desena și fluiera, dus în lumea poveștii lui. Fără să știe, a atras atenția.
Sosit acasă de la liceu, unul dintre frați l-a întrebat: „Ce-ai furat, măi?”. El auzise de la paznicul școlii că Ion a fost pozat cu un număr pus la piept de niște oameni veniți pentru „reconstituirea unui furt”.

„Ce-ai furat, măi?”

„Toți s-au ridicat, eu – nimic. Doamna Bostan m-a văzut și mi-a zis «Tu te duci și mă aștepți la ușă la cancelarie!» Când am mers, acolo mai erau vreo 10–15 copii. Îi întrebam: «Voi ce-ați făcut? De ce v-au chemat aici?» Nimeni nu știa despre ce e vorba. Ne-au luat pe rând.

Pe mine, m-au pus să povestesc ceva din scrierile lui Ion Creangă, apoi să mă strâmb, să râd, să mă încrunt – când m-am încruntat deodată, s-au speriat.

Mi-au spus la urmă: «Uite, noi vrem să facem un film cu Amintiri din copilărie de Ion Creangă, tu o să vii la București și o să ai și tu un rol în film». Nu se știa atunci ce rol”, rememorează astăzi Ion Bocancea,  prima întâlnire cu Elisabeta Bostan.

Din cei peste 12.000 de copii care, se spune, au fost văzuți în acea perioadă de căutare, au fost preselectați zece, printre care și Ion Bocancea.

Și l-au găsit pe Nică în Neamț

La finalul probelor, au rămas doi, iar după vizita medicală, Ion Bocancea a fost ales să joace rolul principal. Celălalt băiat a primit rolul „vărului Dumitru”.


„Las că te-oi învăța eu! Îi veni tu acasă, coropcarule, dacă te-a răzbi foamea,
ș-apoi atunci vom avea altă vorbă!”


S-a diferențiat, spune acum, la toate probele:

Ce mă puneau ei să fac a fost pentru mine o joacă. Am avut o copilărie adevărată, am crescut la casă, în mediu rustic. Mergeam cu miei și vaci la păscut, toți munceam în gospodărie – numai dacă erai bolnav, nu erai pus la treabă. Așa era atunci.

Când am dat probele, eu știam să înot, să călăresc – călăream fără șa –, mă suiam în cireș cât ai clipi – luam cireașa aia la care doar pasărea ajungea.

Când m-au pus să înot, am intrat sub apă și, când nu m-au mai văzut, s-au speriat, au crezut că m-am înecat. Eu ieșisem pe altă parte.

Și acum când mai vorbesc cu doamna Elisabeta Bostan îmi spune: «N-am crezut că un copil ca tine poate juca un rol atât de greu».

„Erau mulți copii, este adevărat. Dar eu aveam destul de multe în comun cu personajul. Dacă îmi cereai atunci să urc până în vârful unui copac, nici nu apucai să clipești și eram acolo. Ca orice copil, aveam multă energie“  isi  aminteste  Ion Bocancea

Ion Bocancea este mândru că în film a avut ocazia să joace alături de cei mari actori români din acea perioadă: „Cel mai mare era Ştefan Ciubotăraşu, care îl juca pe Creangă adult. Ciubotăraşu era artist al poporului, cel mai mare rang la acea vreme pe care îl putea primi un artist. Pe tatăl lui Nică, Ştefan a Petrei, îl juca Emanoil Petruţ, artist emerit, mama era Corina Constantinescu, la fel, artist emerit“. În cei 55 de ani, cei mai mulţi dintre actori s-au prăpădit. „Mai ţin legătura cu Smărăndiţa popii, actriţa care e acum în America şi cu care m-am văzut la o ediţie a emisiunii «Surprize, surprize». De asemenea, cu doamna Elisabeta Bostan am vorbit recent“.

Ion Bocancea (n. 7 februarie 1951- Bicaz ) a interpretat rolul Nică al lui Ștefan a Petrei și în filmul Pupăza din tei din 1965.

Este pensionar și instructor auto pe lângă specialist în calculatoare.
La fiecare eveniment care „îl implică“ pe povestitorul humuleștean, Ion Bocancea apare pe lista invitaților. Cel mai adesea, vorbește depre personaj, despre autor, despre carte, despre valorile României. Crede cu putere în cultură și îi sfătuiește mereu pe tineri să nu o arunce într-un colț întunecat al memoriei.

«Nu eram un copil cu parul balai. M-au vopsit»


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *