Current track

Title

Artist


Neculai Culianu a fost un matematician și astronom român care l-a inspirat pe Eminescu

#Postat de on august 29, 2021

Matematician, astronom, rector al universității ieșene timp de 18 ani, Neculai Culianu a fost una dintre figurile importante ale Moldovei și mai târziu, ale Principatelor Române în partea a doua a secolului al XIX-lea. Membru al Junimii încă de la înființarea societății, Neculai Culianu l-a inspirat, se spune, pe Mihai Eminescu atunci când poetul a elaborat „Scrisoarea a II-a”: „Parcă-l văd pe astronomul cu al negurii repaos,/ Cum ușor, ca din cutie, scoate lumile din haos/ Și cum neagra vecinicie ne-o întinde și ne-nvață/Că epocile se-nșiră ca mărgelele pe ață.”
Necunoscut – Gh. Platon, V. Cristian (red. coord.), Istoria Universității din Iași, Ed. Junimea, Iași, 1985, anexe. digibuc.ro – Rudolf Șuțu (1880-1949): Iașii de odinioară, Volumul 2, Iași (România) – Monografii locale, pag. 271

Neculai Culianu (n. 29 august 1832Iași — d. 28 noiembrie 1915Iași) a fost un matematician și astronom român, membru corespondent (din 1889) al Academiei Române.

Neculai (Nicolae) Culianu și-a început studiile în Iași, ca elev la școala Trei Ierarhi, apoi la Academia Mihăileană.
În 1855 a fost trimis ca bursier al statului român, odată cu colegul său Gheorghe Mîrzescu, pentru echivalarea studiilor liceale și pentru studii universitare la Paris. Recunoscut ca absolvent al liceului Saint Louis, reputat pentru clasele sale de matematici speciale, a urmat la Sorbona matematică și astronomie. Între 1860 și 1863 a studiat și a lucrat la Observatoire de Paris, aflat sub conducerea cunoscutului astronom Urbain Le Verrier, căruia i-a devenit discipol.
A revenit în țară în 1863, chemat inițial (de ministrul de atunci al Cultelor și Instrucțiunii Publice, Alexandru Odobescu) să ocupe catedra vacantă pentru Calcul diferențial și integral de la Universitatea din Iași, recent înființată (în 1860). Din 1865 până în 1905, la retragerea sa din învățământ, a fost titularul catedrei de astronomie și geodezie a Universității ieșene.
A publicat cu începere din 1870 numeroase cărți de matematică:
  •  Aplicațiuni geometrice,
  • Studiul geometric al curbelor uzuale,
  • Curs de trigonometrie plană,
  • Trigonometria sferică,
  • Lecțiuni de calcul diferențial și integral (primul curs de analiză matematică în limba română),
  • Curs elementar de algebră (cinci ediții),
  • Curs de cosmografieElemente de geodezie.
În 1883 a fost unul dintre fondatorii revistei Recreații științifice, prima revistă cu profil matematic din România .
(Publicație continuată de Gazeta Matematică).
A militat pentru Unirea Principatelor Române, motiv pentru care o perioadă a fost arestat.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *