1864 – Regulamentul pentru administrarea și organizarea Muzeului de Antichități din București

În 1834, domnitorul Alexandru Ghica a fondat Muzeul de Istorie Naturală și Antichități din București, iar fratele său, banul Mihalache Ghica, a donat o colecție impresionantă de 150 de piese de mineralogie, 213 moluște, o colecție de pești, dinți de mastodont, antichități și peste 1.250 de monede grecești, romane și bizantine. În 1837, Carol (Scarlat) Wallenstein a devenit conservatorul muzeului, contribuind la extinderea colecțiilor cu obiecte arheologice, sculpturi și monede greco-romane.

Casa Macca – Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Henri Coandă 11, lmi=B-II-m-B-18440

Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” (cu sediul in Casa Macca)

Sabin Iacob from Bucureşti, Romania – Casa Macca – Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”

Casa Macca – Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Henri Coandă 11

• CC BY-SA 2.0
• File:Casa Macca – Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” (2).jpg

Sursa foto:  https://ro.wikipedia.org/wiki/Institutul_de_Arheologie_%E2%80%9EVasile_P%C3%A2rvan%E2%80%9D#/media/Fi%C8%99ier:Casa_Macca_-_Institutul_de_Arheologie_%22Vasile_P%C3%A2rvan%22_(2).jpg

Ulterior, colecțiile dedicate științelor naturii au fost separate, formând bazele Muzeului de Zoologie și Mineralogie. În aceeași perioadă, denumirea instituției a fost schimbată în „Muzeul Național”, pentru a reflecta mișcarea de emancipare națională din secolul al XIX-lea. În 1862, generalul N. Mavros a donat muzeului o colecție formată din 4.000 de monede, statui, basoreliefuri și ceramică elenă, etruscă și locală.

Primul sediu al muzeului, situat în clădirea Colegiului Sf. Sava, a fost utilizat până în 1864, când colecțiile au fost mutate în clădirea Universității din București. În același an, la 25 noiembrie, Alexandru Ioan Cuza a emis Decretul nr. 1648, care aproba Regulamentul pentru administrarea și organizarea Muzeului de Antichități din București, tutelat de Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. Conservatorul instituției a fost Alexandru Russo, iar organizarea activităților a fost coordonată de un Comitet Arheologic.

În 1949, Muzeul Național de Antichități a fost integrat în structura Academiei Republicii Populare Române, inițial ca parte a Institutului de Istorie. În 1956, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri, muzeul a fost transformat în Institutul de Arheologie, cu diverse secții, inclusiv pentru arheologie clasică, feudală, și numismatică. În această perioadă, institutul a atins o recunoaștere internațională, deși a fost influențat de intervenții ideologice. În 1965, Muzeul Național de Antichități a fost desființat, iar activitatea s-a concentrat în cadrul institutului.