Current track

Title

Artist


Muncitorii străini, din ce în ce mai acceptați de patronii băcăuani

#Postat de on august 8, 2019

De ani de zile, asigurarea forței de muncă este principala preocupare a oamenilor de afaceri, de la cei mai mărunți până la cei care administrează afaceri mari.

Nejunsul s-a amplificat, mai ales în ultimii doi ani, patronii făcând eforturi deosebite pentru a atrage forța calificată de muncă. Și asta cu prețul reducerii afacerilor.

De altfel, potrivit statisticilor, circa șapte din zece firme au înregistrat diminuări de profituri și cifre de afaceri ca urmare a deficitului de forță de muncă, dar și a lipsei de specialiști.

Pentru a echilibra această situație, unii administratori de firme au apelat la angajați nespecializati pe domeniul dorit, instruindu-i la locul de muncă.

Alții, însă, au convins studenți să presteze la firmele lor, variantă care n-a ținut prea mult.

„Angajații mei din industria ospitalității, mulți dintre ei calificați de mine, la pensiune, au plecat, în special, în Anglia și în Germania. De exemplu, doi dintre bucătarii mei au renunțat la locul de muncă oferit de mine, exact la șase luni distanță unul de celălalt. Ospătarii mai pleacă și pentru că își schimbă meseria. Sunt studenți, de exemplu, care după licență, se angajează «afară», evident, în altă meserie, cea în care s-au specializat la facultate. În industria lemnului, domeniu în care mai am o afacere, muncitorii pleacă, la fel, în Anglia, unde sunt căutați mai ales cei din construcții și prelucrarea lemnului. Sezonier, se duc și la muncile din agricultură, în Germania”, explică un patron din Bacău.

Asia cucerește Estul

De ceva timp, angajatorii băcăuani au început să recruteze forță de muncă din state mai puțin dezvoltate.

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău, în județ, lucrează nu mai puțin de 74 de cetățeni străini.

Cei mai mulți provin din India – 24 – și activează în domeniul construcțiilor de drumuri.

În clasament, sunt urmați de muncitorii din Vietnam – 18, aceștia fiind angajați la muncile din agricultură, și de cei din Bangladesh – 10, folosiți la prelucrarea lemnului.

În plus, mai avem muncitori din China – 8, la mai multe societăți din domeniul comerțului, din Turcia – 4, din Republica Moldova – 3, Filipine – 2 – și câte o persoană din Siria, Irak, Iran, Peru și…SUA.
„Este un fenomen, amplificat mai ales după modificarea legislației muncii care a făcut ca un muncitor adus de afară să nu coste mai mult decât cel de la noi. Însă, migrația forței de muncă nu este prezentă doar la noi, ci și restul Uniunii Europeane. De exemplu, medicii din Portugalia pleacă în Anglia, pe salarii mai bune. La fel și șoferii portughezi. Sigur, migrația forței de muncă are și părți bune, dar și rele. În ceea ce ne privește, problema este că prea multă forță de muncă a migrat, în țările din Vest, mai ales. Or, cei care au plecat acolo, vor participa la creșterea economică a țării care i-a adoptat, și nu a României. Chiar dacă ei trimit bani acasă, cei mai mulți sunt cheltuiți pe produse aduse din import, deci se duc înapoi”, a declarat Marin Mironeasa, președintele filialei din Bacău a Uniunii Generale a Industriașilor din România – UGIR 1903
Florentin Radu


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *