Current track

Title

Artist


Motociclist în stare de ebrietate și fără permis, reținut de polițiștii brașoveni

#Postat de on octombrie 6, 2023

Motociclist în stare de ebrietate și fără permis, reținut de polițiștii brașoveni – polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier au dispus reținerea unui conducător auto, după ce acesta a condus un motociclu în municipiul Brașov, fără să dețină permis de conducere și sub influența alcoolului.

Motociclist în stare de ebrietate și fără permis, reținut de polițiștii brașoveni

Motociclist în stare de ebrietate și fără permis, reținut de polițiștii brașoveni

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/motorcycle-honda-xl600r-motorbike-7396189/

Astfel, la data de 5 octombrie a.c., în jurul orei 08.00 dimineața, polițiștii au oprit pentru verificarea legalității documentelor un vehicul, care se deplasa pe o stradă intens circulată, din municipiul Brașov.

Pentru că în timpul controlului polițiștii au sesizat că bărbatul, de 23 de ani, ar prezenta indicii că s-ar afla sub influența alcoolului, acesta a fost testat din punct de vedere al consumului, iar rezultatul a indicat valoarea de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, verificările au arătat că acesta nu este nici deținător de permis de conducere.

Față de cele stabilite în contextul controlului efectuat, polițiștii au întocmit un dosar penal, au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea acestuia în Centrul de Reținere și arestare Preventivă – Brașov.

Infracțiunile de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, sunt cercetate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.

Sursa: I.P.J. Brașov/6 octombrie 2023


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *