Moise Nicoară, jurist, profesor, traducător, scriitor și patriot român

Moise Nicoară (cunoscut și sub numele de Moise Nicorescu, n. 30 noiembrie 1784, Gyula, Ungaria – d. 10 octombrie 1861, București) a fost un jurist, profesor, poet și militant activ pentru drepturile românilor din Transilvania.

Moise Nicoară s-a născut într-o familie română de origine nobilă, părinții săi fiind Petru Nicoară și Maria Șerban. Familia sa avea rădăcini nobiliare recunoscute încă din 1627, când strămoșul Ștefan Nicoară a fost nobilit de împăratul Ferdinand al II-lea. Moise a avut cinci frați: trei surori și doi frați.

Bust Moise Nicoara – Arad

Silenzio76 – Operă proprie

• CC BY-SA 3.0
• Fișier:Bust Moise Nicoara.JPG
• Creată: 2 ianuarie 2011
• Încărcată: 22 august 2012

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Moise_Nicoar%C4%83#/media/Fi%C8%99ier:Bust_Moise_Nicoara.JPG

Și-a început educația la școala primară din Gyula, urmată de gimnaziu la Oradea și Arad. Între 1802 și 1806, a studiat Dreptul la Pesta și Bratislava, iar în 1807 a mers la Viena pentru a aprofunda Dreptul roman și statistica. Tot acolo, a învățat limba turcă la Institutul pentru Limbile Orientale, cu speranța de a deveni diplomat în Imperiul Otoman sau în Țările Române.

După finalizarea studiilor, Moise Nicoară a lucrat ca funcționar în cancelaria județului Bichiş. În 1809 s-a alăturat armatei austriece ca voluntar, primind gradul de locotenent și fiind însărcinat să organizeze unități de voluntari români pentru a lupta împotriva trupelor lui Napoleon Bonaparte. Eșuând în încercarea de a se înrola în armata regulată, în 1810 a plecat la București, unde a predat limba latină și germană la școala lui Caragea Vodă. În această perioadă, a colaborat cu personalități precum Nicolae și Iancu Văcărescu.

Reîntors în Transilvania, Nicoară a inițiat o amplă campanie pentru numirea unui episcop român ortodox la Arad. După moartea episcopului sârb Pavel Avacumovici, el a condus o delegație care a solicitat împăratului austriac această schimbare. Lupta sa a fost întâmpinată cu rezistență, fiind acuzat de autorități că ar cheltui donațiile primite în scopuri personale.

În urma persecuțiilor și zvonurilor defăimătoare, Moise a fost închis în mai multe rânduri și chiar declarat nebun. După numeroase cereri către împărat, în 1825 a primit permisiunea de a părăsi Imperiul Austriac, stabilindu-se la București.

La București, Moise a cerut înființarea unei catedre de latină și numirea sa ca profesor, însă cererea i-a fost respinsă. A urmat o perioadă de peregrinări prin Iași, Constantinopol și Rusia, unde a continuat să militeze pentru drepturile românilor. În 1833 a fost numit revizor al școlilor din Muntenia, iar mai târziu și-a tradus eforturile politice în texte precum Supplex Libellus Valachorum Transilvaniae. După revenirea la București în 1850, a trăit în sărăcie, orb, susținut de generozitatea altora.

Moise Nicoară a murit pe 10 octombrie 1861, în condiții modeste, la București. Nu se cunoaște cu exactitate locul înmormântării, acesta fiind disputat între Biserica Mihai Vodă și Biserica Mavrogheni.

Contribuțiile sale au avut un impact semnificativ: înființarea Teologiei românești la Arad în 1822 și alegerea primului episcop ortodox român la Arad, Nestor Ioanovici, în 1829. Moise Nicoară este comemorat prin străzi și instituții care îi poartă numele, cum ar fi Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad. Un bust al său a fost ridicat la Gyula, Ungaria, iar manuscrisele sale sunt păstrate în Biblioteca Academiei Române.

Sursa: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Moise_Nicoar%C4%83