Moinești: Șofer reținut după ce a fost prins de două ori beat la volan, în aceeași seară
#Postat de Florin Craciun on ianuarie 24, 2022
Un bărbat din municipiul Moinești a fost reținut de polițiști după ce a fost prins beat la volan, în aceeași seară, la un interval de doar câteva ore. A doua oară conducea fără permis deoarece documentul îi fusese suspendat la prima abatere.
Aventura bărbatului s-a terminat în seara de 21 ianuarie, în jurul orei 23.00, când polițiștii din Moinești au fost sesizați, prin SNUAU 112, despre faptul că la parterul unui bloc, un bărbat provoacă scandal pe fondul unor neînţelegeri cu concubina sa.
Cu ocazia intervenţiei, patrula de siguranţă publică l-a depistat în flagrant delict pe bărbat în timp ce conducea un autoturism pe strada Zorilor din municipiul Moineşti.

Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, informează IPJ Bacău.
Ulterior, a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără a deţine permis de conducere şi sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Totodată, având în vedere faptul că la aceeaşi dată, în jurul orei 19:30, bărbatul ar fi condus acelaşi autovehicul pe strada Mihail Sadoveanu din localitate, având o concentraţie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, faţă de acesta s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, pe bază de ordonanţă de reţinere, fiind escortat şi depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Bacău.
Jurnal FM 