La 9 martie 2019, numitul M.T. ( 55 ani ) a fost dat în urmărire fiindcă nu a mai fost văzut de rude și vecini încă de la data de 5 martie. Abia ieri, 10 martie I.P.C. i-a anunțat pe polițiștii de la Postul de Poliție Bălcăuți că numitul M.T., dat în urmărire, a fost găsit decedat într-un șanț din localitatea Negostina. Deși cel decedat nu se știe să fi suferit de boli cronice, era cunoscut ca un băutor fervent de băuturi alcoolice. A fost găsit căzut cu fața în jos. Chiar dacă pe trupul celui găsit decedat nu au fost descoperite urme de violențe, polițiștii au întocmit un dosar pentru ,,ucidere din culpă”.
Cadavrul a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, procedură care va duce la clarificarea cauzei decesului.
Iulian Iustin Melinte, Rădăuți