Motto: „Nu înţeleg ca un inamic, oricât de mare şi puternic ar fi, să intre în ţara mea ca-n sat fără câini şi s-o pustiească. Nu se va putea spune că în România nu a ieşit niciun român în faţa americanilor, chiar dacă pierdem bătălia”.”-  Căpitan aviator Alexandru Șerbănescu, 18 august 1944

Stimaţi cititori și dragi amici, astăzi vă propun, aici, la „Jurnal de Brașov”, la această „moară cu povești” de fiecare vineri, să plecăm, din nou, într-o scurtă „călătorie” temporală și în prezent, dar și în trecutul istoric relativ mai apropiat. Undeva pe meleagurile buzoiene de la munte…Ne trăim viaţa cu mai mare sau mai mică patimă şi intensitate, alergăm după obiective şi lucruri mai mult sau mai puţin trecătoare, uitând, nu de puţine ori, să ne caracterizăm şi să fim caracterizaţi în tot ceea ce facem, prin prisma valorilor perene ale umanităţii: empatie, altruism, dedicare, perseverenţă, sacrificiu şi modestie. Atributele pe care le-am enumerat anterior le-a ridicat la rang de filosofie de viață eroul poveștii mele de astăzi. Este vorba despre eroul căpitan aviator Alexandru Șerbănescu, cel ce a căzut în ultima sa luptă aeriană din vara anului 1944, la 18 august, în Munții Buzăului, pe una dintre culmile ce străjuiesc un sat mic cu oameni buni, adică satul Muscel, comuna Viperești.

Ca multe altele dintre „poveștile” mele de la „Moară” și cea de astăzi va fi un pic mai lungă decât alte articole de acest gen. Știu că mulți își pierd rapid răbdarea la citit, dar nu am ce face, nu pot scurta viața unui erou mai mult decât a făcut soarta atunci, demult, în august 1944…Ce mă face ca azi să vă zic una-alta despre acest erou și despre acest loc unde a căzut? Întâmplarea (ori traseul vieții, cum vreți să-i spunem) a făcut să știu câte ceva despre acest loc, unde a căzut eroic pilotul Șerbănescu, de mai multe decenii, mai ales că se află, practic, foarte aproape de locul natal al soției mele și am trecut de nenumărate ori pe lângă loc. Despre acea luptă aeriană am auzit, pentru prima dată, din spusele socrului meu, cel care a fost un om deosebit de interesat de istoria locurilor sale natale, precum și din cele ale unui cumnat de-al său, un sfătos și priceput tipograf al vremii sale, oameni care au trecut de câțiva ani la cele veșnice. Iar despre eroul poveștilor de azi am mai auzit, citit și scris pentru simplul fapt că, foarte interesat fiind de istoria vânătorilor de munte, mai ales a celor din Divizia 2 Munte, „am dat” de numele său în organica unei unități de vânători de munte brașovene din perioada interbelică, înainte de trecerea sa în rândul aviatorilor militari români. Cred că este un caz destul de rar, apropo de apartenența la cele două arme, apartenență căruia eroul nostru de azi i-a făcut cinste cu brio în ambele variante!

Luni, 24 octombrie, acum câteva zile, deci, la Muscel, comuna Viperești, județul Buzău, a avut loc o ceremonie militară și religioasă impresionantă, așa cum știu să facă aviatorii militari care-și cinstesc înaintașii, ceremonie care a marcat inaugurarea unui monument deosebit, construit anterior cu eforturi lăudabile și deloc ușoare, ridicat în cinstea celui ce a fost căpitan aviator Alexandru Șerbănescu. În contextul Zilei Armatei României, luni 24 octombrie, ora 12.00 la Muscel, jud. Buzău, a fost dezvelit şi sfinţit „Monumentul Aripilor Eroice”, ridicat în memoria căpitanului aviator Alexandru Şerbănescu şi in amintirea camarazilor săi de arme. Un reper al recunoştinţei generațiilor de azi, întruchipată în simbolul religiei creștine, va sta de veghe peste timp, acolo sus, în Curbura Carpaţilor, pe înălțimile buzoiene.

Meritul și efortul principal al acestui moment ceremonial, al ridicării monumentului și al întreținerii ulterioare a acestuia revine Fundației „Erou căpitan-aviator Alexandru Şerbănescu”, cea care, de-a lungul timpului, a încercat și a reușit să păstreze vie memoria eroului pe care-l țin în amintire și a camarazilor săi de arme. Îmi permit să citez cele menționate pe pagina acestora de pe Facebook, în care menționau, acum câteva zile, că: „Imposibilul devine posibil atunci când porneşti la drum cu credinţa că vei reuşi să învingi toate obstacolele, cu credinţa că ceea ce construieşti, oricât de greu ar fi, va rămâne întotdeauna şi pentru totdeauna un argument solid de reflecţie asupra sacrificiului eroilor care au pus interesul Patriei mai presus de propria existenţă. Monumentul, denumit generic „Crucea de la Ruşavăţu”, este ridicat în zona în care Cpt. av. Alexandru Şerbănescu a fost doborât în lupta aeriană din 18 august1944, pe locul in care a căzut la datorie! Construirea Monumentului este cea mai profudă dovadă de respect pentru memoria Eroului Căpitan aviator Alexandru Şerbănescu și a camarazilor săi de arme. Ceremonia militar – religioasă pentru dezvelirea şi sfinţirea monumentului este susţinută de Baza Militară de Instruire şi Formare a Personalului Aeronautic „Aurel Vlaicu”, Boboc, jud.Buzău”.

Cum aminteam anterior, începând de luni, după dezvelire și sfințire, monumentul poartă denumirea de „Monumentul Aripilor Eroice”. La eveniment au luat parte militari, oficialități locale, oameni ai locului și, firește, un sobor de preoți. Mai precis, au participat: echipa de comandă a Bazei Aeriene Boboc/Şcoala de Instruire Interarme a Forţelor Aeriene, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general-maior Ciprian Marin, comandantul Brigăzii de Informații Militare, colonelul Cristinel Apopei, comandantul Bazei Aeriene Bacău, comandorul Ioan Mischie, reprezentanții Fundației „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu „, prefectul județului Buzău, Daniel-Marian Țiclea, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu și reprezentanți ai comunității locale. Slujba de sfințire a monumentului a fost oficiată de Înaltpreasfințitul părinte Ciprian, arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, însțit de un sobor de preoți.

Nu am să descriu evenimentul ceremonial pentru că-l veți putea găsi descris, sunt sigur, pe pagina de Facebook a Fundației „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”, pe cea a Bazei Aeriene Boboc și, poate, pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, atunci când acest monument va fi luat în evidență oficial la acest for. Nu am fost de față, din păcate, dar am avut „reporteri” de nădejde la fața locului, rude care trăiesc acolo și care au ținut să fie prezente la acest moment deosebit din viața comunității locale.În onoarea memoriei eroului, cerul a fost survolat, după ceremonie, de aeronavele din dotarea Bazei Aeriene Boboc. Cred că ar fi mult mai interesant să inserez în rândurile mele de azi câteva detalii despre  fundația care a militat pentru asta și, firește, biografia celui ce a generat această manifestare de luni. În anul 1994, în baza acordului nr.222/1944 al M.Ap.N.- Statul Major al Aviației și Apărării Antiaeriene și în conformitate cu prevederile Legii nr.44/94, la sugestia pictorului Ion Țarălungă, a fost înființată Fundația „Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu”.

Este o organizație non-profit, pe durata nedeterminată și are drept scop (inițial) cunoașterea istoriei aviației militare, păstrarea memoriei marelui aviator cpt. Alexandru Șerbănescu în demnitate și onoare, organizarea de colocvii cu teme care sa readucă în conștiința publică faptele eroice, profesionalismul și jertfa supremă a piloților de vânătoare, bombardament, recunoaștere și informații din cel de al doilea război mondial, pentru a trezi sentimentul de mândrie națională. „Motorul” fundației a fost și rămâne Eleonora Arbănaș, nepoata aviatorului. Câteva dintre realizările fundației rezidă în:

• Atribuirea numelui căpitanului aviator unei artere din București, cartierul Cviației, arteră care face legătura dintre Șoseaua Pipera cu Bulevardul Aerogării ( Băneasa).
• Ziua de 18 august a devenit o zi de comemorare a aviatorilor din cel de al doilea război mondial, întâlnirile având loc la ora 9:00 în cimitirul Ghencea Militar, iar din cinci în cinci ani, fundația, în strânsa colaborare cu Statul Major al Forțelor Aeriene, organizează, la 18 august, comemorarea eroului cu onoruri militare.
• La 2 decembrie 2006,în baza aprobării Ministrului Apărării Naționale, a Raportului nr. 3307 al șefului pentru Relația cu Parlamentul și Informare Politică s-a acordat denumirea de „Erou Cpt. Av. Alexandru Șerbănescu”, Bazei Aeriene 95 din Bacău, iar în incinta bazei a fost dezvelit bustul eroului.
• Din anul 2007, Școala Gimnazială din Colonești-Olt, locul nașterii eroului, poartă numele lui Alexandru Șerbănescu.
• În data de 5 iunie 2008,a fost dezvelit ansamblul monumental „Trepte spre cer ale eroilor neamului” cu bustul lui Alexandru Șerbănescu, amplasat în fața primăriei din Colonești-Olt.
• Teme de istorie a aviației prezentate de membrii fundației și participarea reprezentanților fundației la multiple manifestări.

În 28 august 1993, cu ocazia Zilei Regimentului, la baza aeriană Deveselu s-au sărbătorit 40 de ani de la dislocarea unităţii pe acest aerodrom şi trecerea pe MiG-15. Cu această ocazie, în prezenţa comandantului de atunci al Aviaţiei Militare, g-ral mr. Ion Stan, a g-ral mr. Constantin Mereu, inspector pentru aviaţie în Statul Major General şi a arhiereului vicar Irineu Slătineanul a fost dezvelit un bust de bronz al cpt. av. Alexandru Şerbănescu realizat de sculptorul Musta Alin. Odată cu înmânarea noilor drapele de luptă, s-a anunţat că Baza 91 Aeriană Deveselu va purta numele cpt. av. Alexandru Şerbănescu. Această bază a fost dezafectată ulterior, în 2002.

De ce este, poate, mai puțin cunoscut Alexandru Șerbănescu? Poate pentru că, neluptând nicio zi alături de URSS, după 23 august 1944, autoritățile române de atunci n-au avut interes să popularizeze faptele de arme ale lui Alexandru Șerbănescu, el fiind necunoscut generației de după cel de al doilea război mondial. În „Orizont Aviatic” Cornel Marandiuc spunea: „Alte ţări, naţiuni, aviaţii şi istorici nu obosesc în a-şi elogia, pomeni şi explica eroii aviatori, ai războiului ultim, în a-i onora în fel şi chip. Iar noi nu le putem nici măcar publica jurnalele ori memoriile. Eşti liber astăzi, căpitane Şerbănescu, poţi să păşeşti pe străzile Bucureştiului şi ale ţării dar eşti un necunoscut. Este foarte târziu să te mai prezentăm, nu prea avem cui. Te-au ţinut prea mult ascuns. Uite însă că o facem totuşi, cine ştie…”. Fapt pentru care încerc și eu, prin modestele-mi puteri, să v-aduc la cunoștință cele de față!

Foarte pe scurt, eroul căpitan aviator Alexandru Şerbănescu, cunoscut  de camarazii săi ca ca „Alecu” (născut la 17 mai 1912, Coloneşti, Olt – decedat la 18 august 1944, Muscel, com.Vipereşti, Buzău) a fost un veritabil as al aviaţiei de vânătoare românești în timpul celui de-al doilea război mondial. Format iniţial ca ofițer vânător de munte, este atras ulterior de aviaţie, devenind întâi observator aerian, iar în anul 1941 pilot, zburând iniţial pe avionul IAR 80, iar ulterior pe Messerschmidt Bf 109G.„Alecu” a participat la campaniile de la Stalingrad, Dniepropetrovsk şi Mariupol, unde a luptat alături de aviaţia germană împotriva aviaţiei sovietice; a participat la apărarea regiunii petrolifere Ploieşti, împotriva aviaţiei de bombardament americane. A fost comandantul Grupului 9 Vânătoare.„Alecu” a căzut eroic în lupta împotriva Aliaţilor, copleşit de escorta de Mustanguri ale operaţiei de bombardament american asupra Ploieştiului din 18 august 1944. În momentul căderii, era asul cu cel mai mare număr de victorii aeriene (nu mai puțin de 47 oficiale, omologate) din Forţele Aeriene Regale ale României. A fost înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul Militar Ghencea în data de 22 august 1944.„Alecu” a fost citat de două ori pe ordin de zi şi decorat cu numeroase ordine şi medalii. Numele eroului căpitan aviator Alexandru Şerbănescu îl poartă acum Baza 95 Aeriană Bacău.

Cel ce avea să devină căpitan aviator Alexandru Şerbănescu s-a născut la 17 mai 1912, în Coloneşti, judeţul Olt, fiind al treilea copil din cei şase ai soţilor Alexandru (notar) şi Maria Şerbănescu (casnică). Urmează şcoala primară în satul său natal, apoi gimnaziul la Iaşi. În 1927, devine elev la Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, liceu pe care îl absolvă în anul 1931. În continuarem se înscrie la Şcoala Militară de Ofiţeri de Infanterie „Principele Carol” din Sibiu. În timpul şcolii, se remarcă prin firea sa voluntară şi pasiunea pentru sport. Absolvă această şcoală în anul 1933, fiind clasat al 70-lea din 456. Având, din 1 iulie 1933, gradul de sublocotenent, acordat prin Înaltul Decret nr. 1931/1033, este repartizat la Batalionul 3 Vânători de Munte din Braşov. Aici îşi arată aptitudinile militare, primind aprecierea comandantului batalionului, lt. col. Gheorghe Constantinescu. În 25-26 septembrie 1933, face parte, ca ofiţer din garnizoana Sinaia, dintre cei invitaţi la serbările prilejuite de semicentenarul Castelului Peleş, ocazie cu care primeşte „Medalia comemorativă Peleş”.

În 1934, devine comandantul plutonului „mitraliere”, iar la manevrele din toamna aceluiaşi an, a comandat, pe rând, plutoanele de puşcaşi, mitraliere şi mortiere, primind aprecieri elogioase din partea superiorilor săi. Dorind să se perfecţioneze, în perioada 1 septembrie 1935 – 31 octombrie 1936, urmează cursurile Şcolii de Aplicaţii a Infanteriei, unde, la „Tactica infanteriei” obţine cel mai bun rezultat dintre toţi cursanţii. La terminarea cursurilor primeşte din partea comandantului şcolii, colonelul N. Haşieganu, recomandarea pentru gradul superior. Alexandru Şerbănescu revine la Braşov, unde primeşte, din nou, comanda unui pluton de puşcaşi de vânători de munte, cu care face exerciții militare peste tot prinn Munţii Bucegi, ajunând să cunoască foarte bine împrejurimile Braşovului. Demonstrând reale calităţi de schior și alpinist şi având o foarte bună rezistenţă fizică, în anul 1937, i se încredinţează comanda unui pluton alpin specializat. Este selecţionat în echipa celor mai buni schiori ai trupelor de uscat. La concursul de schi al Diviziei 2 Vânători de Munte, se clasează al doilea la proba de schi coborâre, iar la concursul de trageri al Brigăzii 1 Vânători de Munte câştigă proba de aruncare a grenadei. În urma manevrelor efectuate în Munţii Cindrel, este clasificat ca „ofiţer de elită”. În 24 ianuarie 1938, este avansat prin Înaltul Decret nr. 260/1938, în mod excepţional, la gradul de locotenent. În anul 1938, câştigă proba de schi coborâre la concursul pe brigadă. Ultima sa aplicaţie majoră ca vânător de munte are loc în toamna aceluiaşi an în Munţii Apuseni. La 1 noiembrie 1938, este detaşat la Institutul Naţional de Educaţie Fizică, secţia militară, însă nu va termina această şcoală, deoarece se înscrisese la cursurile Şcolii de Observatori aerieni, pe care le urmează în perioada 1 februarie – 31 iulie 1939. Absolvă acest curs cu media 6,99 fiind al 29-lea din 76 şi este brevetat observator aerian prin Ordinul de Comandament al Forţelor Aeriene nr. 78/1939. Se hotărăşte să abandoneze arma vânătorilor de munte şi să devină aviator. Țintea tot la înălțimi, dar mai către cer!…În iarna dintre anii 1939 (1 noiembrie) şi 1940 (1 aprilie), urmează cursurile teoretice de zbor (Cursul Tehnic Complementar) la Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie „Regele Carol al II-lea”. La 1 aprilie 1040, prin certificatul de absolvire, este clasificat al 15-lea din 32 şi în aceeaşi zi, la vârsta de aproape 28 de ani, începe şcoala de zbor la Ziliştea. Zboară pe avioane Fleet F-10G, IAR-27, RWD-14 Czapla, Potez 25 şi IAR-38, acumulând 106 ore de zbor şi obţinând brevetul de pilot de război pe aparate IAR 80 la 31 octombrie 1940. Este repartizat ca instructor de zbor cu aparatul Nardi FN-305 la Escadrila 1 Elevi de la Şcoala de Ofiţeri pentru Aviaţie din Ghimbav. Neavând niciun incident şi având vechime în grad, prin Înaltul Decret nr. 2150/1941 este confirmat „combatant navigant” în aeronautică şi zboară pe IAR 80 la Şcoala de Perfecţionare (în vânătoare, 1941) de la Roşiorii de Vede. Aici are primul incident aviatic, punând „în pilon” un aparat PZL 11B. Grupul 7 Vânătoare, aparţinând Flotilei 1 Vânătoare, care făcea parte din „Gruparea Aeriană de Luptă”, a fost înfiinţat la 1 iunie 1940, fiind comandat de lt.- comandor Alexandru Popişteanu. Iniţial, grupul era format din Escadrila 53 Vânătoare, dotată cu 10 avioane Hawker Hurricane şi Escadrila 57 Vânătoare, dotată cu avioane Messerschmitt Bf 109E. Grupul a fost completat prin înfiinţarea, la 18 februarie 1941, a Escadrilelor 56 şi 58 Vânătoare, dotate şi ele cu avioane Bf 109E, iar escadrila 53 a fost mutată la Grupul 5 Vânătoare, ce făcea parte din aceeaşi flotilă. În 1941, după 22 iunie, grupul a luptat în Basarabia, Bucovina şi la Odesa. În această perioadă, Flotila 1 Vânătoare a obţinut 146 victorii aeriene sigure, 18 probabile şi 47 de victorii la sol. Grupul 9 Vânătoare, aparţinând aceleiaşi flotile, a fost înfiinţat la 19 aprilie 1942, fiind comandat de lt.-comandor Gheorghe Borcescu. Era format din Escadrila 47 Vânătoare, comandată de lt. av. Lucian Toma şi Escadrila 48 Vânătoare, comandată de lt. Ion Bozero. Grupul era dotat cu avioane IAR 80 şi încadrat cu proaspăta promoţie 1941 de aviatori.

Misiunea grupului este protecţia teritoriului naţional, având baza la Pipera. La 22 iunie 1941 (data intrării României în cel de al doilea război mondial), lt. Alexandru Şerbănescu este mobilizat și încadrat prin Înaltul Decret nr. 1798/1941. La începutul anului 1942, i se aprobă mutarea la Flotila 1 Vânătoare, la care va ajunge în aprilie. Aici, la Grupul 9 Vânătoare, nou înfiinţat, acumulează 60 de ore de zbor pe IAR 80 în misiuni de alarmare pe malul mării, la Constanţa. Dorind să plece pe front, este mutat la Grupul 7 Vânătoare, unde trece pe Bf 109 E7. În 28 iulie 1942, lt. av. Şerbănescu, antrenându-se la Mizil cu Grupul 7 Vânătoare accidentează la aterizare aparatul Bf 109 nr. 62, care suferă avarii la planul stâng şi trenul de aterizare. De remarcat că aceste accidente nu erau neobişnuite, pe durata antrenamentului (1 aprilie – 31 iulie 1942) având loc 13 accidente, cu avarierea a 11 aparate, inclusiv de către piloţi consacraţi ca Nicolae Polizu-Micşuneşti şi Horia Agarici. În anul 1942, va fi cu Grupul 7 Vânătoare la Stalingrad. La începutul lunii septembrie, Grupul 7 Vânătoare este trimis la Stalingrad. Ajunge aici pe ruta Pipera-Tecuci-Tiraspol-Nicolaev-Melitopol-Rostov pe Don-Tuzov. Aici, grupul începe să acţioneze începând cu 9 septembrie, având în dotare 25 de avioane Bf 109E. Intrând în luptă, apar numeroase pierderi, în 12 septembrie fiind doborât cpt. av. Alexandru Manoliu, comandantul escadrilei 57. Lt. av. Al. Şerbănescu, fiind al doilea la comandă, preia provizoriu comanda escadrilei (fiind confirmat oficial la comandă prin ordin în 8 octombrie) până în 1 noiembrie, când predă comanda escadrilei cpt. Bozero. Misiunile erau de protecţie a bombardierelor care atacau Stalingradul, iar românii s-au achitat aşa de bine de ele, că la 15 septembrie au primit mulţumirile generalului comandant de divizie german Martin Wierbig. Prima victorie aeriană a lui Alexandru Şerbănescu are loc în 17 septembrie, când 7 avioane sovietice Iak refuză lupta cu vânătoarea română, însă aceasta porneşte în urmărirea lor, Şerbănescu doborând unul. Toată luna septembrie, aviaţia română şi germană au avut superioritatea aeriană absolută, rarele angajări (şi victorii aeriene) fiind asupra avioanelor bimotoare Petliakov Pe-2 care încercau să le bombardeze aerodromul. Pe 25 septembrie, Şerbănescu obţine a doua sa victorie, asupra unui biplan.

În 7 octombrie 1942, grupul se mută pe aerodromul Karpovka, la 40 km de Stalingrad. Aici, grupul se pregăteşte de iernat, iar Şerbănescu are ocazia să-şi demonstreze cunoştinţele de vânător de munte la amenajarea bordeielor. Însă iniţiativa trecuse în mâna sovieticilor. În 17 octombrie 1942, frontul a fost spart la Cotul Donului, iar în 19 octombrie la Stalingrad. Într-o recunoaştere aeriană din 21 octombrie, Şerbănescu constată că tancurile ruseşti se află la doar șase km de aerodrom. În 22 noiembrie, aerodromul a fost complet încercuit şi s-a hotărât evacuarea sa de urgenţă. Deoarece se dispunea de doar două baterii antiaeriene (Bateria 102 Rheinmetall de 37 mm, comandată de lt. Romulus Apostolescu şi cea AcA, de tip Reşiţa/Vickers M36 de 75 mm, comandată de lt. Şerbu), în noaptea respectivă, Şerbănescu a plasat cozile avioanelor pe butoaie de benzină pentru a putea la nevoie trage razant cu armamentul avioanelor împotriva tancurilor, acţiune inspirată tot de „formaţia” sa de vânător de munte „terestru”. Dimineaţa avioanele care au putut au decolat, piloţii luând cu ei şi mecanicii, înghesuiţi în locul staţiilor de radio. Au reuşit să plece din încercuire aviatorii Dicezare, N. Iolu, Greceanu, Duşescu, Vinca, Mălăcescu, Panaite, Şerbănescu şi încă cinci, în total 13 avioane, care au aterizat la aerodromurile Morozovskaia şi Tacinskaia (mai la sud-vest de Morozovskaia). Prin abandonarea aerodromului, grupul a pierdut 12 aparate Bf 109, dintre care 7 defecte şi 5 lovite de tirul advers. În ianuarie şi februarie 1943, „Gruparea Aeriană de Luptă”, redenumită „Corpul Aerian Român” (C.A.R.). execută misiuni cu escadrile mixte de vânătoare-bombardament, ceea ce îi dă ocazia lui Şerbănescu să mai doboare patru avioane. Rămaşi cu un singur avion de bombardament Heinkel He 111 şi cu trei BF 109, la sfârşitul lunii februarie, grupul mixt este trimis în ţară pentru refacere. La 6 martie, Alexandru Şerbănescu, având țase victorii pe frontul Stalingradului, este avansat în mod excepţional la gradul de căpitan.

Scurta refacere în ţară se termină în 10 martie 1943, când 38 de piloţi de la Flotila 1 Vânătoare şi Flotila 3 Vânătoare sunt trimişi la Dniepropetrovsk, la Jagdgeschwader (flotilă de vânătoare) 3 „Udet”, comandată de col. Wilke, să facă trecerea pe aparate Bf 109G4 („G”-uri), care în acel moment erau cele mai performante aparate de vânătoare de pe front. Formaţia româno-germană s-a numit „Deutsch-Königlich Rumänischen Jagdverband” (Grupul de vânătoare regal româno-german), iar ofiţerul de legătură era lt. Eberhard von Boremski (104 victorii). Comandant al grupului român este numit cpt. av. Gheorghe Radu, comandantul escadrilei 42 de la Mamaia, care însă nu avea experienţă de front, iar cpt. Şerbănescu este numit comandant al escadrilei 57. După acomodare, grupul primeşte 40 de Bf 109G4 şi G2 noi echipate sau cu un tun coaxial cu axul elicei, două mitraliere şi lansatoare de bombe, sau cu trei tunuri, şi deservite de personal german, însă, la cererea românilor şi cu aprobarea lui Göring, înmatriculate cu însemne româneşti. Din 29 martie, grupul începe să execute misiuni în sectorul Izium. Comandantul Gheorghe Radu este doborât în prima sa misiune, comanda luând-o cpt. av. Alexandru Şerbănescu. Pe 12 aprilie, Grupul 7 Vânătoare se mută pe aerodromul Kramatorskaia, de unde execută misiuni în zonele Izium, Voroşilovgrad, Kupiansk, Starobilsk şi Barvinkove, obţinând numeroase succese. Știu că vi se par cunoscute numele localităților pomenite aici…Le auziți și le vedeți la știrile despre războiul de azi din apropierea noastră…În 5 iunie, grupul este chemat la Kirovograd la o paradă militară. Aceasta are loc în faţa Regelui Mihai I, a mareşalului Ion Antonescu, a Statului Major al Aerului din partea română şi a mai multor ofiţeri superiori din Luftwaffe, în frunte cu Generalfeldmarschall Wolfram von Richthofen, comandantul Luftflotte 4. În 6 iunie 1943, cpt. Alexandru Şerbănescu este felicitat de mareşalul Antonescu, care îi înmânează „Ordinul Virtutea Aeronautică” clasa „Crucea de Aur”.

Se ia decizia ca Grupul 9 Vânătoare să treacă şi el pe Bf 109 şi să lupte împreună cu grupul 7, astfel colaborarea cu flotila „Udet” se încheie. În perioada colaborării, grupul 7 a avut 28 de victorii aeriene, pierzând trei piloţi: cpt. av. Ghe. Radu, comandantul grupului, lt. av. (r) N. Polizu şi slt. av. D. Enescu.La 15 iunie 1943, avea 23 de victorii omologate, fiind cel mai bun „vânător” român, ceea ce i-a adus recunoaşterea din partea aviaţiei germane, care, prin Generaloberst Otto Deßloch, comandantul Flotei a IV-a Aeriene Germane, l-a decorat în data de 17 august cu Crucea de Fier cl. I. La 12 iunie, Grupul 7 Vânătoare se mută la Mariupol, iar cele 31 de „G”-uri ale grupului sosesc în 16 iunie. Aici, Şerbănescu obţine prima victorie a grupului, un Iak în data de 24 iunie. În 17 iulie, ruşii sparg frontul de la Marea Azov. Grupul obţine nu mai puţin de 15 victorii confirmate, dintre care trei îi aparţin lui Şerbănescu, însă asta nu poate schimba situaţia de la sol. În 14 august, grupul este suplimentat cu 10 piloţi din Grupul 9 Vânătoare (între care Ion Dobran), care terminaseră trecerea pe Bf 109 la Tiraspol. În 20 august, în timpul uneia dintre cele mai grele lupte aeriene, Şerbănescu este rănit la faţă şi va rămâne cu o cicatrice. În 30 august, primeşte din mâna ministrului subsecretar de stat al aerului, g-ral de escadră Gheorghe Jienescu, „Ordinul Mihai Viteazul” cl. a III-a. Avea, în acel momen,t 27 de victorii omologate. Simultan cu el primesc „Ordinul Mihai Viteazu” cl. a III-a lt. (r) Constantin Cantacuzino („Bâzu”, 25 de victorii în acel moment), slt. av. (r) Ioan Dicezare, lt. av. Tudor Greceanu şi adj. av. Ioan Milu.Ca în viață, în general, în afară de succese, apar şi sincope. După ce au scos din raza de acţiune a vânătoarei şi apărării antiaeriene inamice la vest de Limanul Molotnoe o formaţie din Grupul 8 Asalt, Şerbănescu şi slt. av. Liviu Mureşan, împreună cu coechipierii lor, adj. Constantin Nicoară şi adj. Romeo Neacşu, s-au întors să caute o formaţie de Il-2. Fiind preocupaţi de căutarea acestora, sunt surprinşi de vânătoarea inamică. Primii trei sunt loviţi, iar Liviu Mureşan este doborât, Constantin Nicoară aterizează în Marea Azov, de unde este „pescuit” de români, dar Şerbănescu, care era încă în teritoriul inamic, refuză să sară cu paraşuta, pentru a nu fi făcut prizonier, şi prelungeşte căderea până în faţa pozițiilor Diviziei 4 Vânători de Munte, de unde se întoarce la baza sa de la Genitşesk. Ruşii anunţă că în urma acestei victorii au distrus Grupul 7 Vânătoare complet, dar se spune că Şerbănescu a zburat până la aeroportul sovietic cel mai apropiat şi a aruncat un mesaj prin care-i invita să vină să vadă contrariul, promiţând că nu-i va ataca, însă aviatorii ruşi nu se hazardează…Totuşi, Grupul 7 Vânătoare se împuţina, astfel că în 23 octombrie, Grupul 9 Vânătoare, care era antrenat la Tiraspol de către asul german Helmut Lipfert (203 victorii), a fost trimis la Genitşesk pentru a-l înlocui. Cei 14 veterani ai grupului 7 sunt reţinuţi pentru instruirea noilor sosiţi. Cu toate că vremea s-a stricat, în noiembrie a plouat, iar în decembrie a fost ger, grupul 9 a executat numeroase misiuni de protecţie ale avioanelor de asalt şi bombardament. La 13 decembrie, generalul de escadră Emanoil Ionescu, comandantul CAR, decorează piloţii distinşi în luptele de la Melitopol şi Nipru, între care se numără şi cpt. Şerbănescu, decorat cu Ordinul „Coroana României”, cl. a IV-a cu spade şi panglică de Virtute Militară.

În anul 1944, „Alecu” va ajunge comandant al Grupului 9 Vânătoare. În 8 ianuarie, Grupul 9 Vânătoare se mută pe aerodromul Lepetiha. Aici, în 14 ianuarie, sub ochii generalului Emanoil Ionescu are loc o bătălie între cpt. Şerbănescu şi 11 avioane Iak care atacau aerodromul. Şerbănescu reuşeşte să doboare unul, ceea ce îi va aduce citarea pe ordin de zi. Datorită înaintării frontului sovietic, în 9 februarie, Grupurile 8 Asalt şi 9 Vânătoare se retrag la Nicolaev, unde grupul 9 primeşte misiuni de protejare a şoselei Nikolaev-Odesa. Reîntors din ţară în 11 februarie, cpt. Şerbănescu preia, în 13 februarie, comanda Grupului 9 Vânătoare. În acel moment, din grup făceau parte Escadrila 47 Vânătoare, comandant lt. av. Gheorghe Popescu Ciocănel, Escadrila 48 Vânătoare, comandant lt. av. Tudor Greceanu şi Escadrila 56 Vânătoare, comandant slt. av. Hariton Duşescu. Coechipierul lui Şerbănescu era adj. av. Ioan Mucenica. Grupul are ca ofiţeri de legătură cu armata germană pe slt. av. Ludwig Neuböck (32 victorii) şi pe subofiţerul av. Ernest Stengel, care formau şi ei o celulă combatantă. În calitate de comandant îşi prezintă subordonaţilor crezul privind protecţia avioanelor de asalt: „Pot să cadă toţi vânătorii din însoţire, dar să nu se piardă niciun avion însoţit”. Căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu a fost decorat pe 16 februarie 1944 cu Ordinul „Virtutea Aeronautică” cu spade, clasa „Crucea de Aur” cu prima şi a doua baretă şi clasa Cavaler „pentru curajul şi destoinicia dovedită ca comandant de escadrilă, doborând patru avioane inamice, în lupte aeriene. A executat 137 misiuni pe front”. Pe 10 martie, într-o misiune de vânătoare liberă,  Şerbănescu obţine cea de a 36-a victorie aeriană. Datorită atacului la sol asupra aerodromului Nikolaev, în 12 martie, grupurile 8 şi 9 se retrag pe aerodromul Tătarca, lângă Odesa, iar între 29 martie şi 5 aprilie, Grupul 9 Vânătoare se retrage pe aerodromul Tecuci. Pentru transportarea personalului în ţară se apelează la cele două avioane Ju-52 ale Escadrilei Bugului a cărei comandant era Irina Burnaia. Deoarece grupul mai avea în dotare doar 10 „G”-uri, în 25 aprilie, Generaloberst Otto Deßloch promite avioane Bf 109 noi, promisiune pe care şi-o ţine în iunie, grupul, rebotezat „Deßloch-Şerbănescu”, primind din partea sa șase „G”-uri noi şi având ca ofiţer de legătură tot pe lt. Ludwig Neuböck. Între timp, Grupul 9 Vânătoare a continuat să asigure protecţia avioanelor de bombardament care acţionau în zona Dubăsari-Grigoriopol, Şerbănescu fiind felicitat de aviaţia germană în 22 mai pentru a 40-a victorie. În 5 aprilie, reîncep bombardamentele executate de forţele Naţiunilor Unite, în speță de americani asupra obiectivelor strategice şi economice româneşti. Primul raid de proporţii, cunoscut sub numele de „Operaţiunea Tidal Wave”, a avut loc la 1 august1943, când, în jur de 177 de bombardiere americane B-24 Liberator au participat la operaţia de atacare a instalaţiilor petroliere de pe Valea Prahovei. În 1944, bombardamentele se fac, practic, în sistem „navetă”, bombardierele americane decolând din Italia, de la bazele de la Foggia, iar după bombardamentul asupra Ploieştiului aterizând în URSS, la Poltava şi Mirgorod, dincolo de Nipru (operaţiunea „Frantic”). În zilele următoare, se făcea traseul invers. În aceste raiduri, bombardierele B-17 şi B-24 erau escortate de avioane de vânătoare P-38 Lightning („indianul cu două pene”) şi P-51 Mustang („indianul cu o pană”).Au avut loc trei raiduri în aprilie, patru în mai, patru în iunie, șase în iulie şi cinci în august. În raidul din 11 iunie, Şerbănescu doboară primul său avion american, un B-17, a 45-a sa victorie. Deoarece numărul bombardierelor şi avioanelor de escortă care efectuau raidurile de bombardament era tot mai mare, germanii au cerut grupurilor 7 şi 9 să participe la apărare împreună cu ei, în formaţii cât mai mari, „Sternflug” (adică „zbor în stea”). În 31 iulie 1944, formaţia de bombardament cuprindea peste 360 de bombardiere americane. Şerbănescu a reuşit să doboare un Mustang şi încă unul, în 4 august. Acestea aveau să fie ultimele sale victorii. În 10 august, are loc un raid de bombardament la care iau parte peste 450 de bombardiere şi escorta lor. Grupul cpt. Şerbănescu încearcă să li se opună cu 14 avioane, însă fără succes, având şi o pierdere, pe adj. maj. av. Ioan Panaite (8 victorii). În ultima perioadă, căzuseră mulţi aviatori din grup, inclusiv cpt. av. Gheorghe Popescu Ciocănel (comandantul Escadrilei 57 Vânătoare, 9 victorii). Grupul mai număra doar 13 piloţi. Comandanţii grupurilor de vânătoare sunt convocaţi la Bucureşti, unde gen. Gheorghe Vasiliu, comandantul Regiunii 1 Aeriene, în prezenţa generalului german Alfred Gerstenberg le reproşează „ineficienţa mult lăudaţilor săi piloţi”, acuzaţie nemeritată de laşitate, care îl afectează profund. Totuşi, superiorii îşi dau seama de şansele reduse în luptă şi vânătorilor li se ordonă să nu angajeze lupta decât în formaţii de putere comparabilă. Practic, li se recomandă să evite lupta, recomandare cu care Şerbănescu nu este de acord, şi spune că el personal va lupta, la nevoie singur, declarând, după amintirile lui T. Greceanu: „Nu înţeleg ca un inamic, oricât de mare şi puternic ar fi, să intre în ţara mea ca-n sat fără câini şi s-o pustiească. […] Nu se va putea spune că în România nu a ieşit niciun român în faţa americanilor, chiar dacă pierdem bătălia”.

În 18 august, are loc un raid de bombardament la care participă 370 de bombardiere, împreună cu escorta lor, în total în jur de 800 de avioane. Un val imens de bombardament Piloţii Grupului 9 Vânătoare se pregătesc. Bâzu vine la aerodrom ultimul, al 13-lea. Şerbănescu are un presentiment şi-i recomandă să nu zboare, însă Bâzu refuză, spunând că ghinionistul ar fi cazul să fie el. Cei 13 decolează, intenţionând să se alăture celor 12 aviatori din Grupul 7 Vânătoare şi a încă 24 din Luftwaffe. Pe drum, unul din avioane are o defecţiune şi se întoarce, rămânând numai 12. În dreptul Braşovului, întâlnesc o patrulă de Mustanguri americane, cu care angajează lupta. În ajutorul lor vin alte 16 Mustanguri, iar lupta se duce la înălţimea de cca. 8.000 m, unde Mustangurile sunt net superioare. Cei 12 români sunt copleşiţi, iar Şerbănescu, căruia se pare că nu-i mai funcţiona radioul, neputând fi avertizat, este lovit, în cele din urmă, şi cade în valea Buzăului, în satul Muscel. Este căutat de coechipierul său, Ion Dobran, cu ajutorul unui avion Fieseler Storch şi găsit lângă Ruşavăţ, în satul Muscel. Fiind cunoscut şi iubit de contemporani, moartea sa a fost considerată una din cele mai grele pierderi pentru aviaţia românească de vânătoare. În jurnalul său, Ion Dobran nota în data de 18 august 1944:„Sunt dezorientat şi am sufletul greu. A căzut o stea! A căzut din înălţimi un titan fulgerat. A fost de ajuns străfulgerarea unei clipe pentru a se scrie un destin”. „Alecu” va fi înmormântat cu onoruri militare în data de 22 august 1944, la înmormântare participând atât un detaşament de onoare român, cât şi unul german.

Comandantul său, generalul de escadră Emanoil Ionescu, l-a caracterizat astfel: „Caracter integru, perfect, loial, un distins patriot, în luptă a dat dovadă de mult curaj, calm şi sânge rece, dispreţuind moartea, insuflând şi altora spiritul de sacrificiu, precum şi încrederea în material, în ştiinţa şi arta de a-l întrebuinţa. A avut cea mai frumoasă activitate de război, totalizând 590 de misiuni de luptă, 235 de lupte aeriene, 47 de avioane doborâte. A ştiut să-şi conducă Grupul cu cele mai mici pierderi”. După moartea sa, în data de 19 august 1944, comandorul George Miclescu, comandantul Sectorului 2 Vânătoare, a retras toate grupurile de vânătoare, orice rezistenţă în faţa bombardamentelor americane încetând. Tot în data de 19 august, a fost şi ultimul raid de bombardament american, însă cu forţe mult reduse.Ceremonia de luni, 24 octombrie a.c. din Muscel, com.Viperești, Buzău, face cinste celor ce readuc în amintirea prezentului memoria celui ce a fost căpitanul aviator Șerbănescu și merită și ei cinstiți, la rândul lor, pentru efortul lor de neuitare a eroilor acestui neam! Printre nenumărații alți eroi ai acestei nații, căpitanul aviator Alexandru Șerbănescu reprezintă un simbol al neamului românesc! Chiar dacă unii nici nu au auzit de el! După scurtul său discurs ținut camarazilor și subordonaților săi, la plecarea în ultima sa misiune, a urcat în carlinga Messerschmit-ului său, pe 18 august 1944, să arate tuturor că „aici nu e sat fără câini”, contrar ordinelor primite, de-a nu mai ridica aviația de vânătoare în lupte evident inegale, știind exact că pleacă în nemurire! Situat în vârful piramidei aripilor române, Alexandru Şerbănescu a trăit frenezia cunoaşterii temeinice a artei zborului şi a rămas o legendă adevărată în istoria aviaţiei române.

A servit ţara mai întâi ca vânător de munte, apoi a fost un strălucit aviator şi un adevărat as al cerului. 590 de misiuni de luptă și 237 de lupte aeriene în urma cărora a fost repurtat 55 de victorii (din care 47 omologate, oficiale) sunt un postament solid la care orice patriot român se înclină sau ar trebui s-o facă. Căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu a fost întotdeauna corect, întotdeauna demn, întotdeauna primul în luptă! Astăzi, este o legendă și un simbol al aviaţiei române, un model de lider cu un caracter integru. Un model de urmat mereu de către nația asta vitregită a noastră! Pentru astăzi, am terminat cu „măcinatul” la „moara cu povești”  și vă aștept la următoarea întâlnire de săptămâna viitoare. Până atunci vă doresc să v-aducă Cel de Sus doar ceea ce nu ați avut bun până acum! Repet fix ca-n alte ocazii similare: e o urare de prin Maramureșul istoric de unde-mi trag eu rădăcinile! Și cred că poate fi valabilă peste tot unde se-nțelege vorba românească! Să vă fie bine!

Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Pagina de Facebook a Fundației „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”

Remember: Cpt. Av. Alexandru Serbanescu

https://www.art-emis.ro/personalitati/capitan-aviator-alexandru-serbanescu

https://evenimentulistoric.ro/18-august-1944-moartea-capitanului-aviator-alexandru-serbanescu-unul-dintre-asii-aviatiei-militare-romane-din-timpul-celui-de-al-doilea-razboi-mondial.html

https://www.aviatiamagazin.com/headline/remember-cpt-av-alexandru-serbanescu/

http://www.primariacolonesti.ro/portal-administratie-publica/colonesti/personalitati/c-pitan-aviator-alexandru–erb-nescu

https://fundatiaserbanescu.wordpress.com/author/fundatiaserbanescu/

https://www.printrecarti.ro/223295-valeriu-avram-capitanul-aviator-alexandru-serbanescu-asul-cerului.html

https://www.gazetanoua.ro/foto-centrul-muzeal-aviator-alexandru-serbanescu-inaugurat-la-colonesti-.html

https://asociatiaferdinand.com/2020/08/27/76-de-ani-de-la-trecerea-in-eternitate-a-cpt-aviator-alexandru-serbanescu/