Mircea Horia Simionescu, prozator, eseist și publicist român

Mircea Horia Simionescu (n. 23 ianuarie 1928, Târgoviște – d. 18 mai 2011, București) a fost un prozator, eseist și publicist român, considerat unul dintre precursorii postmodernismului literar în România și membru marcant al așa-numitei „Școli de la Târgoviște”.

Sursa foto: AI Generated

Sursa foto: https://mnlr.ro/en/bibliografia-generala-de-mircea-horia-simionescu/

S-a născut într-o familie cu rădăcini nobile: pe linie paternă din ramura argeșeană a Brătienilor (bunica sa fiind fiica lui Ion Brătianu), iar pe linie maternă din familia Căciuleștilor, cu origini bucureștene. Tatăl său, Stelian Simionescu, a fost ofițer și a decedat la vârsta de 41 de ani. Mama sa, Irina (n. Popescu), lucra ca funcționară la P.T.T.

A urmat școala primară între 1930–1934 și apoi liceul de băieți „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște, între 1939–1948. În 1948 s-a înscris la Facultatea de Litere a Universității din București, însă a fost nevoit să-și întrerupă studiile din motive financiare. A reluat cursurile mai târziu, absolvind în 1962 secția fără frecvență, cu o lucrare de licență dedicată liricii lui G. Călinescu. Printre profesorii care i-au influențat formația intelectuală s-au numărat Tudor Vianu, George Călinescu și Iorgu Iordan.

În 1943 îi cunoaște pe Radu Petrescu și Costache Olăreanu, viitori colegi de generație și colaboratori literari, alături de care va constitui nucleul „Școlii de la Târgoviște”. Începând cu 1950, lucrează ca redactor la ziarul Scânteia, de unde se retrage în 1969. Ulterior ocupă funcții administrative în aparatul cultural de stat: funcționar în cadrul Comitetului Central al P.C.R. și al Consiliului Culturii și Educației Socialiste (1969–1971), apoi director al Operei Române între 1971–1973. Se pensionează în 1974 din motive medicale.

A debutat editorial în 1969 cu romanul Dicționar onomastic, primul volum al tetralogiei Ingeniosul bine temperat. Seria continuă cu:

• Bibliografia generală (1971)
• Jumătate plus unu (Alt dicționar onomastic) (1976)
• Breviarul (Historia calamitatum) (1980)
• Toxicologia sau Dincolo de bine și dincoace de rău (1983)

Alte lucrări remarcabile includ:

• După 1900, pe la amiază (1974) – 20 de proze
• Răpirea lui Ganymede (1975) – jurnal eseistic de călătorie
• Nesfârșitele primejdii (1978), Învățături pentru delfin (1979), Redingota (1984), Licitația (1985) – romane
• Ulise și umbra (1982), Trei oglinzi (1987), Târgoviște, scurt excurs sentimental (1999) – memorialistică și jurnale
• Îngerul cu șorț de bucătărie (1993), Povestiri galante (1995), Banchetul (1982) – nuvele și povestiri
• Versete de unică folosință (2010) – poeme.

Simionescu a descris Dicționarul onomastic drept o carte „scrisă pentru un cititor obosit de volumele cu început, cuprins și sfârșit, dar fără substanță”. Conceput ca o lucrare ludică, dar profundă, romanul a fost adesea comparat cu un almanah sau cu o carte de telefon literară. Considerat inovator la vremea sa, volumul a fost completat ulterior cu texte apărute în Jumătate plus unu, acoperind tot alfabetul.

Premii și distincții

• Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România (1971, 1975, 1996)
• Premiul Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor (1998)
• Premiul Opera Omnia al revistei Observator cultural (2007)
• Premiul de Excelență al Radio România Cultural (2008)
• Marele Premiu „Prometheus” pentru Opera Omnia, oferit de Fundația Anonimul (2008)

În 2003, cu prilejul aniversării a 75 de ani de viață și 60 de ani de activitate literară, a fost sărbătorit în orașul natal. Din 1996 este declarat Cetățean de Onoare al municipiului Târgoviște.

La 1 decembrie 2000, i s-a conferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Comandor, „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”.