Mihai Tican Rumano, scriitor, aventurier și ambasador cultural român în lume

Mihai Tican Rumano (n. 2 iulie 1893, Berevoiești, jud. Argeș – d. 20 martie 1967, București) a fost un scriitor român, călător pasionat și colecționar de artă, celebru în perioada interbelică. A publicat atât sub numele său, cât și sub pseudonimul Michel Tican, impunându-se ca un veritabil cronicar al lumii prin opere de memorialistică, călătorie și aventură.
Originar dintr-o familie modestă, Mihai Tican a crescut într-un mediu sărac. Rămas orfan de tată la doar 2 ani, a fost nevoit să muncească de la 11 ani. La 13 ani fuge de acasă, urcă clandestin pe un vapor din portul Constanța și ajunge în America de Sud, unde trăiește o viață de muncă grea: vinde ziare, lustruiește ghete, lucrează ca hamal și șofer.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Tican_Rumano#/media/Fișier:1928-12-14,La_Libertad,_Mihai_Tican(cropped).jpg

Experiențele sale devin material literar: începe să publice articole în presa argentiniană, semnând „Tican Rumano”, marcându-și astfel identitatea națională.
După o scurtă revenire în România, participă la Primul Război Mondial, este rănit și cade prizonier, dar evadează. În 1923, se întoarce în America de Sud, iar de acolo pornește în expediții africane alături de reprezentanți ai companiilor comerciale din Congo Belgian.

Stabilit pentru o vreme la Madrid, între 1928–1930 devine atașat onorific de presă al României în Spania. Publică romane de aventuri și reportaje de călătorie, cum ar fi „Lacul cu elefanți” sau „Corrida. Arte, sangre y pasión”, prefațate de mari scriitori români, precum Liviu Rebreanu.
În 1934, Mihai Tican Rumano este primit în audiență de împăratul Haile Selassie I al Etiopiei. Cartea sa „Abisinia”, publicată în 1935, a fost tradusă rapid în spaniolă și apreciată pentru promovarea culturii etiopiene într-un context politic tensionat (agresiunea fascistă italiană). În semn de apreciere, împăratul îi conferă Ordinul Steaua Etiopiei, în grad de ofițer.
După revenirea în România, devine director al ziarului Universul, unul dintre cele mai influente cotidiene interbelice. Publică reportaje din Delta Dunării, zone montane, sate izolate, închisori și spitale, dezvoltând o literatură de observație socială și explorare.

În 1932 este primit în Societatea Scriitorilor Români, iar în 1935 publică „Abisinia”, volum de mare succes, în două ediții.

Până în 1946 activează ca corespondent de presă internațională la București, semnând peste 30 de volume – multe dintre ele traduse în spaniolă sau franceză – despre Africa, Spania, Argentina și România.
După 1950, starea sa de sănătate se degradează din cauza unei afecțiuni pulmonare. Cu toate acestea, continuă să scrie. În 1959, donează 170 de lucrări de artă și 27 de sculpturi Muzeului din Câmpulung, contribuind astfel la înființarea Secției de Artă Plastică, inaugurată în 1960.

În satul natal, Berevoiești, în 1965 se deschide o galerie de artă ce cuprinde 120 de lucrări donate de el. În 1982, casa în care s-a născut este transformată în Casa Memorială Mihai Tican-Rumano. Școala din sat îi poartă astăzi numele.
Mihai Tican Rumano a scris despre locuri exotice, tradiții, oameni, ritualuri, conflicte și realități sociale. A reușit, prin forța cuvântului și curajul vieții trăite, să aducă în fața publicului român și european o lume altfel necunoscută. Lucrările sale – „Viața albului în țara negrilor”, „Dansul canibalilor”, „Icoane dunărene”, „Spania de azi”, „Argentina” – sunt mărturii ale unei epoci, dar și documente de istorie culturală.

Postum, i-au fost publicate volume precum „La vânătoare în Congo” (1968) și „Hoinărind prin țară” (1971), semn al interesului constant pentru opera sa.