Mihai Stoian, prozator, traducător și jurnalist român

Mihai Stoian (25 decembrie 1927 – 13 septembrie 2005) a fost un prozator, traducător și jurnalist român. Născut într-o familie cu rădăcini evreiești, cu tatăl Heinrich Freiberg și mama Paula Schwarzwald, Stoian a absolvit liceul în 1946 și s-a înscris la Facultatea de Psihologie și Pedagogie a Universității din București, pe care a finalizat-o în 1951.

Sursa foto: https://pixabay.com/illustrations/pen-writing-sign-622037/

În perioada studenției, Mihai Stoian a fost redactor la revistele pentru copii Licurici, Pionierul și Pogonici. Între 1963 și 1967, a lucrat la publicațiile Gazeta literară și Luceafărul, iar ulterior a devenit liber profesionist. A colaborat, de asemenea, la România literară și Tribuna.

Cariera sa literară a început în 1946, când a debutat în Victoria cu povestirea Scenariu pentru un film (care nu a fost niciodată turnat), o satiră politică adresată lui Iuliu Maniu, în contextul alegerilor din acel an. În 1954, a publicat primul său volum, Eu, Tica și alții…, care conținea povestiri pentru copii.

De-a lungul carierei sale, Mihai Stoian a abordat o varietate de teme, având un interes deosebit pentru tineret, dar și pentru subiecte istorice și politice. Printre lucrările sale se numără Război pentru inimă (1970), Reabilitarea unui haiduc: Pantelimon (1968), Moartea unui savant: Nicolae Iorga (1975), Procesul unui proces (1978) și Nici cuceritori, nici cuceriți (1981), în care a reconstituit evenimente istorice semnificative pentru România, precum viața unui haiduc sau asasinarea marelui istoric Nicolae Iorga.

Stoian a explorat documentele istorice pentru a reconstrui aceste evenimente, folosind surse directe, precum jurnale și corespondență personală, precum și arhive secrete ale bibliotecilor. În ciuda acestei documentări riguroase, Stoian a fost mai degrabă concentrat pe descrierea faptelor decât pe transpunerea literară a acestora. Multe dintre lucrările sale se pot încadra în literatura de știință popularizată, fiind o formă de dialog între realitatea contemporană și scrisul său.

Un alt aspect important al operei sale este dimensiunea pedagogică și socială, chiar și în literatura de ficțiune. Un exemplu semnificativ este romanul Soare cu dinți (1979), un experiment unic în literatura română, care reunește fapte autentice într-o construcție epică ficționalizată. Acest roman, situat la limita dintre proza artistică și publicistică, pune în discuție teme importante pentru omul contemporan, având o puternică încărcătură morală și socială.

Opera

• Eu, Tica și alții… (1954)
• Găinușa de aur (1954)
• Mica e vacanță mare (1956)
• Cum a plesnit bostanul de prea mult râs (1956)
• Povești de la fereastra mea (1960)
• Triumful comandantului și alte povestiri (1963)
• Vacanța sentimentelor (1966)
• Ha-ra-ba-bu-rici (1968)
• Război pentru inimă (1970)
• Minori în derivă (1972)
• Dosarul unei crime politice: N. Iorga (1975)
• Procesul unui proces (1978)
• Soare cu dinți (1979)
• Drum de luptă, drum de pace (1981)
• Nici cuceritori, nici cuceriți (I-III, 1981-1983)
• Îngerul morții – exterminatorul dr. Mengele (1988)
• Oameni uitați, destine fracturate (2000).