Mihai Maxim, istoric, turcolog și profesor universitar român

Mihai Maxim (n. 9 noiembrie 1943, Vorniceni, județul Botoșani – d. 2 august 2017) a fost un istoric, turcolog și profesor universitar român, reputat specialist în osmanistică, fondator și director al Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir” și membru de onoare al Academiei Turce de Istorie.

Mihai Maxim s-a născut la 9 noiembrie 1943, în satul Vorniceni, județul Botoșani. A urmat studiile liceale la Iași, iar în 1961 a devenit student al Facultății de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Sursa foto: https://pixabay.com/illustrations/compass-nautical-vintage-map-3408928

Sursa foto: https://arhivelenationale.ro/site/2017/08/04/in-memoriam-prof-mihai-maxim

În anul 1963, a obținut o bursă de specializare în studii orientale în Uniunea Sovietică, continuându-și formarea la Facultatea de Studii Orientale a Universității din Baku (Azerbaidjan), iar ulterior la Universitatea „Lomonosov” din Moscova, unde s-a specializat în osmanistică sub îndrumarea reputatei cercetătoare Ana S. Tveritinova.

După întoarcerea în țară, a început o carieră universitară de peste patru decenii la Universitatea din București, unde a fost, pe rând:

• asistent stagiar (1968),
• asistent titular (1976),
• lector universitar (1978),
• conferențiar (1990),
• profesor universitar (1993).

Între 1969–1972, a urmat un stagiu de cercetare în Turcia, sub îndrumarea profesorului Halil İnalcık, pe

care l-a considerat mentorul său spiritual și științific.

În plan internațional, a fost profesor invitat (visiting professor) la mai multe universități de prestigiu:

Columbia University (SUA, 1990–1991),

Universitatea din Istanbul (Turcia, 1995–2001),

Universitatea din Veneția (Italia, 2002–2003).

De asemenea, a coordonat numeroși doctoranzi din România, Italia, Japonia, Turcia și Iran, contribuind la formarea unei noi generații de specialiști în studii orientale și relații româno-otomane.

Mihai Maxim și-a dedicat întreaga activitate studierii relațiilor româno-otomane și istoriei Imperiului Otoman, fiind autorul a peste 100 de lucrări științifice.

Pe baza cercetărilor efectuate în arhivele din Istanbul, a adus contribuții esențiale la înțelegerea obligațiilor economice ale Moldovei și Țării Românești față de Imperiul Otoman în secolele XVI–XVII, precum și la studiul statutului juridic al Principatelor Române în raport cu Poarta Otomană.

Lucrări reprezentative

• Culegere de texte otomane, București, 1974;
• Limba turco-osmană. Curs practic, București, ediții: 1984, 1993, 1996, 2004;
• Țările Române și Înalta Poartă. Cadrul juridic al relațiilor româno-otomane în Evul Mediu, Editura Enciclopedică, București, 1994;
• L’Empire Ottoman au nord du Danube et l’autonomie des Principautés Roumaines au XVIe siècle. Études et documents, Editura Isis, Istanbul, 1999;
• Noi documente turcești privind Țările Române și Înalta Poartă (1526–1602), Editura Istros a Muzeului Brăilei, Brăila, 2008;
• Documente noi din arhivele turcești, vol. I, Brăila, 2016.