Mihai Drăgănescu, inginer, autor, eseist și filozof român

Mihai Drăgănescu (n. 6 octombrie 1929, Făget, Drajna, Prahova, România – d. 28 mai 2010) a fost inginer, autor, eseist și filozof român, specialist în electronică, membru corespondent, membru titular și președinte al Academiei Române.

Academicianul Mihai Drăgănescu, un remarcabil inginer, eseist și filozof, a urmat studiile liceale la Ploiești și cele superioare la Institutul Politehnic din București, unde a obținut licența în electronică în 1952. În 1957 a devenit doctor inginer, iar în 1974 a primit titlul de doctor docent.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Academia_Rom%C3%A2n%C4%83#/media/Fi%C8%99ier:Logo_of_the_Romanian_Academy.png

Cariera sa didactică s-a desfășurat la Facultatea de Electronică și Telecomunicații din București, unde a început ca asistent în 1951 și a avansat până la poziția de profesor, iar ulterior profesor consultant în 1992. În cadrul acestei facultăți, a ocupat și funcții de conducere, inclusiv prodecan și decan (1962-1966) și șef al Catedrei de Tehnologie Electronică și Microelectronică (1963-1990). A fost implicat și în structuri naționale importante, precum Comisia pentru Dotarea Economiei Naționale cu Calculatoare Electronice (1967-1971).

A avut o carieră variată, cu roluri importante în diplomație și administrație. În perioada 1989-1990, a fost viceprim-ministru al Guvernului României, iar între 1994-1996, ambasador al României în Belgia. În paralel, a fost cercetător la Institutul de Cercetări pentru Inteligență Artificială al Academiei Române și a fondat Forumul pentru Societatea Cunoașterii.

Ca membru activ al comunității științifice internaționale, Drăgănescu a fost membru al Institute of Electrical and Electronic Engineers (IEEE), „senior member” din 1976, și membru al unor prestigioase academii, precum Academia Europeană de Științe și Arte din Salzburg și Academia de Științe din Republica Moldova.

A fost pionier al microelectronicii în România, punând bazele unei școli naționale de dispozitive electronice semiconductoare și microelectronică. Printre realizările sale tehnice se numără teoria tranzistorului la nivele mari de injecție și teoria diodei dielectrice. A inițiat revoluția informatică din România, fiind fondatorul Institutului de Cercetări pentru Componente Electronice și conducând implementarea tehnologiei calculatoarelor de generația a III-a în țară.

Pe lângă activitatea sa tehnică, Drăgănescu a adus contribuții remarcabile în filozofia științei. A dezvoltat ortofizica, un model ontologic care explorează procesele fizice, biologice, informaționale și psihologice. A introdus concepte inovatoare, precum informateria și ortoenergia, și a publicat lucrări de referință în acest domeniu, cum ar fi „Ortofizica” (1985) și „Informația materiei” (1990).

A fost președinte al Academiei Române între 1990 și 1994, având un rol esențial în revitalizarea instituției după Revoluție. A fost, de asemenea, director al publicațiilor „Academica”, „Noesis” și „Noema” și a fost distins cu numeroase premii, inclusiv Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor în 2000.

Mihai Drăgănescu a decedat pe 29 mai 2010, lăsând în urmă o moștenire științifică și filozofică de neprețuit.

Sursa: https://www.crifst.ro/crifst/presedintii/mihai-draganescu/