Current track

Title

Artist


Material lemnos confiscat de polițiștii băcăuani (Foto)

#Postat de on decembrie 12, 2022

Polițiștii Serviciului Rutier Bacău au identificat în trafic, duminică, 11 decembrie, în jurul orei 16:30, pe raza comunei Gârleni, un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 40 de ani din municipiul Fălticeni, județul Suceava.

În ansamblul de vehicule, bărbatul transporta masă lemnoasă, în volum de 43,9 m.c., cu aviz de însoţire a materialului lemnos care atesta provenienţa legală a acestuia.

Cu sprijinul reprezentanților Ocolului Silvic Fântânele, s-a procedat la măsurarea cantității de material lemnos, ocazie cu care s-a constatat că, bărbatul în cauză, transporta cu 5,5 mc mai multă cherestea faţă de cantitatea prevăzută în avizul de însoţire, informează IPJ Bacău.

Materialul lemnos identificat, în cantitate de 5,5 mc, a fost confiscat, în cauză fiind luată măsura sancţionării contravenţionale conform art 19, din Legea 171/2010.

Transportul de material lemnos de la Suceava a fost monitorizat și de activistul de mediu Bodnar Daniel. În postarea sa de pe pagina de socializare, Daniel Bondar i-a felicitat pe polițiștii băcăuani pentru profesionalismul de care au dat dovadă:

„Din nou, avem un camion plecat din jud. Suceava cu lemn în plus față de ce este declarat in acte!

Din sutele de transporturi care pleacă din Suceava spre Constanța sau în vestul țării, oare câte sunt legale?

Mulțumim polițiștilor de la SR BACĂU și colegilor de la Silvic care i-au însoțit. Mereu a fost o plăcere să facem acțiuni pe zona lor pentru că și-au făcut datoria cu profesionalim! Cinste lor!

Oare domnii de la IPJ Suceava și cei de la Garda Forestieră Suceava nu au nimic de comentat în privința acestor transporturi?

Nu luați în calcul suplimentarea numărului de echipaje măcar pe zonele de tranzit?

Nu vedeți că mare parte din camioanele confiscate sunt din județul Suceava?

Acest camion a fost găsit cu 5,5 metri cubi cherestea în plus. Data trecută a fost oprit altul cu 8,64 metri cubi în plus…

Pragul de 10 m³ pentru infracțiune este o adevărată invitație la FURT!”-este mesajul transmis de activistul de mediu sucevean.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *