Matei Vișniec, poet și dramaturg român
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 29, 2025
Matei Vișniec s-a născut în 1956 la Rădăuți, județul Suceava. A început să scrie poezie încă din copilărie, debutând în revista Luceafărul în 1972, iar în 1980 a publicat primul său volum, La noapte va ninge, la Editura Albatros. A studiat filozofia la București și a fost membru fondator al Cenaclului de Luni. Chiar și atunci când piesele sale erau interzise, s-a făcut remarcat ca dramaturg. A crezut în puterea cuvântului, în rezistența culturală și în capacitatea literaturii de a surprinde contradicțiile ființei umane și ale lumii în care trăim. În 1987, a plecat în Franța, unde a fost exilat politic, iar de atunci, lucrările sale au fost prezentate în peste 40 de țări. Din 1990, lucrează ca jurnalist la Paris, la Radio France Internationale.

Portrait de Matei Visniec fait par Andra Badulesco
Eludo – Operă proprie
- CC BY-SA 4.0
- Fișier:Matei Visniec-photo de Andra Badulesco.jpg
- Creată: 14 iulie 2010
- Încărcată: 31 ianuarie 2020
Matei Vișniec este autorul a șase volume de poezie, a unui număr impresionant de piese de teatru, scrise atât în română, cât și în franceză, a cinci romane și a unui volum de nuvele. În Franța, piesele sale sunt publicate de edituri prestigioase, precum Actes-Sud Papiers, Lansman, L’Harmattan, Espace d’un Instant, Non-Lieu și L’oeil du Prince. Împărțindu-și viața între două culturi, între limba română și cea franceză, între Bucovina natală și Festivalul de Teatru de la Avignon, Vișniec este un autor polivalent, ce practică jurnalismul cultural și experimentează cuvântul în diverse forme literare, urmărind un ideal umanist, de frumos și spirit critic.
Despre orașul său natal, Rădăuți, afirmă adesea că este traversat de axa de simetrie a lumii – o cale ferată, plină de poezie, ce taie orașul în două, cu tot cu cimitir. La Suceava, din 2016 există Teatrul Municipal „Matei Vișniec” și un Festival Internațional de Teatru, în organizarea căruia autorul este activ implicat.
Printre volumele publicate la Editura Humanitas se numără: Mașinăria Cehov & Despre fragilitatea pescărușilor împăiați (teatru, 2008), Scrisori de dragoste către o prințesă chineză (proză-teatru poetic, 2011), Procesul comunismului prin teatru (teatru, 2012), Trilogia balcanică (teatru, 2016) și Caragiale e de vină (teatru, 2019).