„Mașina Timpului”. Ziarul „Timpul” și începuturile sale…
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Avem nevoie, mai întâi de toate, de-a urî neadevărul, ignoranţa lustruită, cupiditatea demagogilor, suficienţa nulităţilor”- Mihai Eminescu, în ziarul „Timpul” (28 septembrie 1880)

Astăzi, la rubrica săptămânală „Mașina Timpului”, vă voi aminti de un moment important al vieții publicistice românești din veacul al XIX-lea, remarcabil, zic eu, din perspectiva dezvoltării „slovei” gazetărești românești din perioada modernă. Nu doresc să insist în prea multe detalii de ordin „tehnic” pentru că probabil nu sunt atât de interesante și „captivante” pentru majoritatea celor care-și „adastă” privirile pe aceste rânduri. În schimb, eu zic că merită să rămâneți cu câteva date esențiale despre faptul că, la data de 15 martie 1876 (15 stil vechi /27, stil nou), apărea, la Bucureşti, celebra publicație „Timpul” (cu perioade de apariție cuprinse între anii 1876-1884, 1889-1900 şi 1919-1922), ziarul oficial al Partidului Conservator. Că tot suntem aici, la „Mașina Timpului”…Ceea ce poate fi interesant este să vedem că, în urmă aproximativ un secol și jumătate, cele mai mari „condeie” ale țării noastre se luptau publicistic pe teme care, dacă bine judecăm, nici astăzi nu ne sunt îndepărtate din perspectivă socială, politică, ideologică, economică etc. Ziarul respectiv apărea, într-o primă etapă, între 15 martie 1876 și 17 martie 1884. Firește, fiecare partid din acea vreme își căuta un vector de imagine în care să-și prezinte ideile, ideologia, căile de urmat și …minciunile de rigoare cu care să-și amăgească electoratul! Nimic nou sub soare! Așa se face că, în urma fuziunii Partidului Conservator cu Partidul Liberal-Sincer în urma căruia a apărut Partidul Liberal-Conservator, avea loc la data de 18 martie 1884 și fuziunea ziarului „Timpul” cu ziarul „Binele public”, apărând în locul lor noul ziar „România”. Ulterior, cu începere de la data de 13 noiembrie 1889, publicația a revenit la numele inițial care-l consacrase, adică „Timpul”, și a apărut sub acest nume până pe data de 14 decembrie 1900, aproape de finalul acelui secol. După fuziunea avută cu ziarul „Constituționalul” (se „purtau” fuziunile, după cum observați) a apărut din ziua de 15 decembrie 1900 sub numele de „Conservatorul” ca organ oficial al Partidului Conservator până pe data de 15 noiembrie 1914. o perioadă destul de lungă, dacă ne gândim la frământările politice ale vremurilor respective!

Merită să ne amintim că la acest ziar, la „Timpul” au activat câteva mari condeie ale noastre, așa cum au fost celebrii Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale ori Ioan Slavici. În perioada contemporană, după anul1990, a fost reînființat la Iași, cu titulatura de „revistă culturală”. Așa cum aminteam anterior, ziarul „Timpul” a apărut în urma unui eveniment politic petrecut în anul 1884, și anume fuzionarea Partidului Conservator cu Partidul Liberal-Sincer, în urma căreia a apărut Partidul Liberal-Conservator, iar ziarul a fuzionat cu „Binele public”, rezultând „România”. Dar asta a fost doar pentru câțiva ani, pentru că, la 13 noiembrie 1889 sorții au hotărât revenirea la numele inițial care l-a consacrat, adică „Timpul”. Ulterior, după „unirea” cu ziarul „Constituționalul”, numele publicației s-a transformat în „oglinda” partidului, adică „Conservatorul”. Spun „oglinda”, pentru că, la 15 decembrie 1900, ziarul a devenit publicație oficială declarată sus și tare a Partidului Conservator, până la data de 15 noiembrie 1914. Pe la începuturile sale, ziarul „Timpul” a apărut cu subtitlul „Ziar politic, comercial, industrial și literar”, iar în paginile sale existau rubrici diverse precum: „Știri telegrafice din țările străine”, „Știri telegrafice ale Timpului”, furnizate de Agenția de presă Havas, „Cronica internă”, datată cu zilele stilului vechi și nou, „Din afară”, „Revista ziarelor”, „Telegrame externe”, „Ultimele știri” și „Foiletonul”. La ziarul „Timpul”, după cum aminteam anterior, au lucrat cele trei nume importante în epocă (nume ce au devenit clasice în zilele noastre): Mihai Eminescu, „nenea” Iancu Caragiale și Ioan Slavici, cei trei alcătuind un veritabil „triumvirat” care a făcut din publicația grupării politice conservatoare una dintre cele mai importante publicații ale momentului. Pe de altă parte, acest ziar a devenit o adevărată școală de gazetărie politică și socială a vremii în care a activat.

Fiind o publicație de factură politică și literară, ziarul „Timpul” a fost „destinat” să apară pentru prima dată în capitala țării, la București, la data de 15 martie 1876. Noul cotidian apărut atunci pe piața presei tânărului stat român era publicația Partidului Conservator, aflat atunci „în plină putere” sub conducerea lui Lascăr Catargiu, și urmărea, la nivelul politicii editoriale, „expunerea nepărtinitoare și pe cât se poate de complectă a diferitelor idei, cari agită opinia publică în România”. De partea cealaltă a baricadei politice, gruparea „roșilor” era susținută și „oglindită” de alte două gazete importante ale acelei vremi, adică „Românul” precum și „Alegătorul liber”. Din perspectivă politică, în luna martie a anului 1876, guvernul conservator, condus de Lascăr Catargiu, s-a retras de la putere, din mai multe motive, declarându-se adeptă a neutralității țării. Istoria ne spune că au urmat două guverne destinate, de fapt a fi de tranziție, de scurtă durată, iar la alegerile care au avut loc în luna iunie a anului 1876, guvernul liberal a preluat puterea, pe care o va deține un timp destul de extins, adică până în martie 1888. Drept urmare, conservatorii ajung în „banca” opoziției, iar ziarul „Timpul” a devenit tribuna de la care erau amendate și „biciuite” în mod constant acțiunile guvernului liberal. Din punct de vedere al „solidității” edificiului redacțional, ziarul „Timpul” era susținut financiar în principal prin cotizațiile membrilor de partid, cu toate că o parte dintre conservatori (printre aceștia aflându-se P.P. Carp și Th. Rosetti) pledau pentru desființarea gazetei. Ei, cică, nu-i vedeau rostul, chit că beneficiau din  plin de capitalul de imagine oferit de o gazetă bine scrisă a vremii!

La începuturi, ziarul „Timpul” îl avea drept redactor-șef pe Gr.H. Grandea, care se afirmase deja ca jurnalist „cu vervă și slovă acidă” prin activitatea desfășurată la „Curierul Bucureștilor”. În luna ianuarie a anului 1877, redacția ziarului a fost preluată de către celebrul Titu Maiorescu, iar marele condeier Ioan Slavici devenea responsabil cu partea literară și cu articolele referitoare la politica externă. Ulterior, în luna aprilie a aceluiași an, mentorul junimist Titu Maiorescu s-a retras de la conducerea ziarului, care rămânea, drept urmare, în sarcina lui Ioan Slavici, Gr.H. Grandea și G.I. Pompilian. Era de notorietate faptul că ziarul trece prin momente dificile din punct de vedere financiar, lucru mărturisit, de altfel, de Ioan Slavici într-o scrisoare adresată lui I. Negruzzi în data de 5 august 1877. Practic, văzându-se fără resurse financiare și umane solide pentru a continua concret și coerent activitatea publicistică la „Timpul”, Ioan Slavici îl cheamă pe bunul său amic Mihai Eminescu de la Iași, unde acesta redacta pe atunci „Curierul de Iași”.

La începutul lui octombrie 1877, o telegramă trimisă de Titu Maiorescu îi comunica lui Mihai Eminescu oferta de a intra în redacția publicației conservatoare din București: „Ți se propune colaborarea la Timpul împreună cu Zizin Cantacuzin și Slavici, și cu 250 franci pe lună. Rosetti și eu te rugăm să primești și să pleci imediat la București”. Cu privire la data efectivă a începerii colaborării lui Mihai Eminescu la ziarul „Timpul”, opiniile au rămas împărțite, multă vreme ciclul intitulat „Icoane vechi și icoane nouă” fiind considerat primul material publicistic al său apărut în paginile ziarului. Ulterior, unul dintre editorii publicisticii eminesciene, D. Murărașu,  a declarat că situează debutul activității acestuia la „Timpul” în data de 24 noiembrie 1877, cu articolul „Bălcescu și urmașii lui”. De-o fi una, de-o fi alta, bene că a fost! Cert este faptul că, în octombrie 1877, la insistențele repetate ale lui Ioan Slavici și ale lui Titu Maiorescu, Mihai Eminescu părăsește Iașul, „își urcă în tren hârțoagele și moliile și pornea la București, unde-l așteptau mizeria, boala și, mai la o parte, moartea”. Istoria ne spune că intrarea lui Eminescu în redacția publicației conservatoare bucureștene a însemnat un moment de răscruce în cariera jurnalistică a acestuia. Aici, a desfășurat într-o perioadă de șase ani cea mai intensă activitate publicistică, fiind, rând pe rând, redactor, redactor-șef și responsabil cu partea politică a gazetei. În luna februarie a anului 1880, Mihai Eminescu a fost numit redactor-șef la „Timpul”, funcție importantă pe care a ocupat-o până la finele anului 1881, atunci când poetul a devenit responsabil cu paginile de politică, atât internă cât și externă. Așa cum știm astăzi și era bine cunoscut în acele timpuri, activitatea sa nu a fost lipsită de conflicte cu liderii politici conservatori, care numesc, pentru a avea control politic, la conducerea ziarului, persoane menite să urmărească respectarea politicii editoriale în funcție de „direcțiile” trasate de partid. Vorbim despre personaje ca Grigore G. Păucescu și Zizin Cantacuzino).

În octombrie 1878, acest Zizin Cantacuzino i se plângea lui Titu Maiorescu că Mihai Eminescu transformase ziarul „Timpul” în „ziarul său personal”, iar în perioada iunie-iulie ale aceluiași an, a fost îndepărtat de la publicație, trimis fiind, cu o misiune, în afara Bucureștiului. Totodată, chiar și „stâlpii conservatori” Titu Maiorescu și P.P. Carp s-au văzut și ei atacați și destul de aspru „biciuiți” în articole de-ale lui Mihai Eminescu în ziarul pentru a cărui apariție aceștia cotizau financiar sau făceau rost de bani…Trebuie să vă reamintesc, în acest context, că majoritatea articolelor publicate de Mihai Eminescu în ziarul „Timpul” nu erau semnate, practică curentă și obișnuită, de altfel, în presa vremii respective, iar puținele texte semnate și „asumate” au apărut sub pseudonimele publicistice „Fantasio” sau „Varro”. Mihai Eminescu a semnat cu numele său un singur articol, cu titlul „Materialuri etnologice”, apărute în aprilie 1882. Ca practică generică, de regulă, asumarea materialelor publicate se făcea de către întreaga redacție a gazetei, iar atunci când opiniile jurnaliștilor din redacție nu coincideau cu politica editorială (ori cu „directivele” politice primite de gazetă), articolele apăreau sub semnătura distinctă a autorului. Efectiv, numele lui Mihai Eminescu apare menționat pentru prima oară în paginile ziarului „Timpul” în septembrie 1877, atunci când Ioan Slavici a reprodus articolul „Observații critice”, publicat în „Curierul de Iași”, în luna august a aceluiași an de către marele poet și gazetar. Trebuie menționat și faptul că, la începutul activității sale în redacția ziarului „Timpul”, Eminescu a evitată redactarea editorialelor, sarcină îndeplinită îndeobște de către Ioan Slavici, el limitându-se la comentarii succinte și la realizarea rubricilor permanente de politică internă și externă. Polemica sa cu publicațiile care susțineau și „întăreau” politica liberală (cum erau „Românul”, „Pressa”, „Dorobanțul” și „Telegraful”) a debutat pe la finele lunii noiembrie a anului 1877, cu articolul „Unde dai și unde crapă”, în care Eminescu ironizează „Garda Națională”, stârnind reacțiile „urzicate” ale gazetelor liberale.

Ulterior, mai merită amintit că, în articolul „Pro domo” din 5 ianuarie 1878, Eminescu făcea prima declarație cu privire la prezența sa și a lui Ioan Slavici în redacția ziarului „Timpul”: „Că unu-i român din Ardeal, că celălalt în copilărie a legat câtăva vreme cartea de gard și și-a făcut mendrele printre actori nu dovedește nimic rău nici în privința caracterului, nici în privința inteligenței lor. Dacă vor cerceta și mai departe vor găsi că unul a legat araci în via părintească și celălalt a ținut coarnele plugului pe moșia părintească și la urmă că amândoi sunt viță de țăran românesc, pe care nu-l faci străin nici în ruptul capului și bună pace. Cine n-a simțit până acum că în mucul condeiului nostru e mai multă naționalitate adevărată decât în vinele tuturor liberalilor la un loc acela sau sufere de boala din născare ce nici un leac nu are, sau își închide ochii cu de-a sila și nu vrea să vadă” (Opere, vol. X, p. 36). După trecerea lui Costache Epureanu la cele veșnice, conducerea Partidului Conservator a trecut pe deplin, în septembrie 1880, în mâinile lui Lascăr Catargiu, ajutat îndeaproape de un comitet executiv din care făceau parte Titu Maiorescu, I. Em. Florescu, G. Manu, Alexandru Lahovary, Th. Rosetti, Gr. Păucescu și alți câțiva fruntași conservatori. Gruparea respectivă a preluat conducerea ziarului „Timpul”, susținându-l, în continuare, pe Mihai Eminescu în funcția de redactor-șef al publicației, în ciuda opoziției destul de pronunțate a unora dintre membrii conservatori. La un moment dat, I.C. Brătianu, prim-ministru în guvernul liberal aflat la cârma țării, adresează conservatorilor invitația de participare la proclamarea regatului. În acest context, Mihai Eminescu a atacat în termeni aspri și categorici alianța „nefirească” dintre conservatori și liberali, condamnând nestatornicia oamenilor politici, în rânduri pline de ironie și aciditate. Parcă mai știm noi niște alianțe de complezență de prin zilele noastre, nu-i așa? Marele poet și gazetar publica, în acest context: „Până când comedia aceasta? Până când panglicăria de principii, până când schimbările la față de pe-o zi pe alta? (…) Ce suntem, comedianți, saltimbanci de uliță, să ne schimbăm opiniile ca [și] cămeșile și partidul ca cizmele?” (Opere, vol. XII, p. 460).

Independența de gândire a lui Eminescu și refuzul înrolării ideologice exprimate clar de acesta a determina înlăturarea sa de la conducerea ziarului „Timpul”, la sfârșitul lui decembrie 1881. În condițiile limitării considerabile a libertății de exprimare, Eminescu se angajează să redacteze trei articole pe săptămână, fără obligația de a fi prezent în redacție. Recunoscut drept unul dintre cei mai acizi și categorici redactori de la „Timpul”, Mihai Eminescu nu a ezitat să intre în polemică deschisă cu gazetarii de la celelalte publicații ale vremii dar și cu oamenii politici ai timpului său. Eminescu s-a distins, în presa vremii, printr-un discurs bine argumentat, idei clar exprimate, prin erudiția sa și bogăția mijloacelor de expresie jurnalistică, prin libertatea de gândire și exprimare, prin refuzul de a-și alinia, neapărat, articolele la ideologia conservatoare și la interesele „pure” de partid, urmărind redarea „cu încăpățânare” a adevărului, chiar și atunci (sau mai ales?) când acesta intra în contradicție cu poziția conducătorilor publicației. La un moment dat, ziarul „Timpul” își va înceta aparițiile în martie 1884, după înfrângerea suferită de „opoziția coalizată” în alegeri. Și „traseul” gazetei a continuat cu fuziunile despre care vă aminteam pe la început. Actualmente, „Timpul” este o revistă culturală din Republica Moldova și din România, publicație care apare la Iași. Publicația se declară continuatoarea ziarului „Timpul”, fondat la 15 martie 1876.

Vă mulțumesc pentru răbdarea avută de a ajunge la finalul acestor rânduri și-mi doresc și vă doresc să ne întâlnim și săptămâna viitoare cu o nouă „excursie” cu „Mașina Timpului”!

Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

1. Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu, Editura Minerva, Bucureşti, 1986
2. Băiculescu, G. Răduică, N. Onofrei, 1969, Publicațiile periodice românești, tom 2, 1907-1918, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România.

https://www.mihai-eminescu.ro/eminescu-la-timpul-1877-1883-romania-libera-1888-si-fantana-blanduziei-1888-1889-de-d-vatamaniuc/?print=pdf

https://ziarullumina.ro/societate/timp-liber/timpul-un-ziar-al-clasicilor-nostri-120872.html

https://www.timpul.md/articol/15-martie-1876–apare-la-bucuresti-romania-ziarul-timpul-la-care-au-activat-eminescu-caragiale-i-slavici-89723.html

http://www.revistatimpul.ro/view-article/2931

https://leviathan.ro/143-de-ani-de-la-aparitia-ziarului-timpul/

https://revistatimpul.ro/arhiva-timpul-romania/

https://bibgtkneamt.ro/resurse-informare/item/412-ziarul-timpul-din-perioada-1877-1883