Current track

Title

Artist


„Mașina Timpului”. Insula Șerpilor și a intereselor încurcate…
de Nicolae Uszkai, Brașov

#Postat de on mai 22, 2024

Motto: „Adevărul este rareori pur și niciodată simplu.” – Oscar Wilde

Oameni buni, bine v-am regăsit la rubrica de fiecare miercuri! Astăzi, „Mașina Timpului” ne va transporta preț de câteva rânduri spre o zonă destul de fierbinte a istoriei noastre, cu dispute vechi pentru un petec de pământ (de fapt, o stâncă ițită dintre ape). Prilejul amintirilor de azi mi-a fost dat de călătoria în timp din ziua de 23 mai 1948, atunci când, în virtutea Protocolului sovieto-român încheiat la Moscova la data de 4 februarie 1948, s-a semnat, chiar pe Insula Şerpilor, un proces-verbal de către Nikolai P. Şutov, prim-secretar al Ambasadei URSS din Bucureşti, şi Eduard Mezincescu, ministru plenipotenţiar al R. P. Române, prin care insula, în suprafaţă de 17 hectare, situată în Marea Neagră, a fost cedată Uniunii Sovietice. Sau luată cu forța, că tot asta înseamnă! Procesul-verbal respectiv nu a fost ratificat însă niciodată de parlamentele României şi URSS, dar asta n-a contat nici cât negru sub unghie în ecuația geopolitică a muscalilor! Și, după cum știe toată lumea, după destrămarea URSS, Insula Şerpilor a trecut în stăpânirea Ucrainei.Problema spinoasă a Insulei Șerpilor pentru România a început acum câteva decenii, dar istoria acestei bucăți de stâncă este veche de mii de ani. Insula Leuke (în greaca veche) este, practic, o stâncă așezată în Marea Neagră, la 45 de km de țărmurile de astăzi ale României și Ucrainei. Ocupată în anul 1944 de către URSS, mai apoi cedată forțat de România acesteia, conform procesului-verbal despre care aminteam, este astăzi parte a raionului Chilia al regiunii Odessa din Ucraina. Această formațiune de stânci, în suprafață de 17 hectare, este destul de plină de istorie, dar și de diverse mituri. Stânca în forma literei X, are, în unele locuri, o altitudine de 41 de metri deasupra nivelului mării, o lungime de 1.973 de metri, cu un perimetru neregulat, putând fi străbătută în 40 de minute de mers pe jos. Privită de departe, această Leuke (sau Insula Șerpilor cum i se zice azi) apare ca o cetate înconjurată de ziduri înalte de piatră, în realitate faleze abrupte cu foarte puține terase litorale, doar pe țărmul nordic având un golf deschis pe unde se poate pătrunde relativ mai ușor.

Astăzi, Insula Șerpilor pare o stâncă goală, fără vegetație, fără apă potabilă și este destul de greu de închipuit că cineva a locuit-o vreodată în mod permanent. Numele actual de Insula Șerpilor provine de la un fel de șarpe de apă, care ajungea până la circa doi metri lungime, dar neveninos. Această specie, destul de larg răspândită pe insulă, a pierit mai apoi din cauza intensivelor lucrări cu caracter militar făcute de către sovietici după ce au luat-o cu japca. Drept urmare, singura vietate care popula insula într-un mod semnificativ s-a stins de mâna omului. În antichitate, vechii grecii au denumit insula Leuke, cum aminteam anterior, iar romanii i-au zis Insula Alba, datorită unor construcții, devenite mai apoi ruine de marmură albă. Merită menționat faptul că insula apare în izvoare istorice în secolul VIII î.Hr. Legendele Greciei antice ne spun că zeița Thetis s-ar fi rugat de zeul Poseidon să scoată din adâncul mării o insulă pentru fiul său, Achile. Achile este celebrul erou antic care a plecat să lupte împotriva Troiei știind că va fi ucis în această luptă, și ale cărui rămășițe au fost aduse de către mama sa, zeița Thetis și puse într-un sanctuar pe această insulă Leuke. În antichitate, insula Leuke a găzduit, de altfel, un templu somptuos, construit în cinstea acestui Achile, erou al aheilor. Izvoarele istorice ne spun că, de fapt, această insulă din Marea Neagră a fost un centru de cult al lumii antice, pentru că aici, pe lângă sanctuarul lui Achile s-au aflat mai multe edificii de cult în care ar fi locuit preoți. După greci, în secolul I î.Hr.- I d.Hr. romanii au cucerit treptat litoralul vestic și nordic al Mării Negre și este de presupus că și insula Leuke a intrat sub stăpânire romană, Pontul Euxin fiind, pentru o perioadă îndelungată, „lac roman”. Totodată, se pare că Insula Leuke a fost și un loc de escală pentru navigatori. Această insulă stâncoasă, de mici dimensiuni, nu a fost afectată de către valurile de migratori veniți spre vest de prin pustiurile Asiei și care au trecut prin litoralul pontic. De fapt, prea multe relatări despre soarta acestei stânci nu prea s-au păstrat și abia în secolul al XIX-lea s-au descoperit ruinele templului închinat lui Achile și alte vestigii. Aceste vestigii au fost descoperite de către un căpitan rus, iar descrieri ale acestor descoperiri au fost povestite de către germanul Kohler. Conform acestor relatări, edificiul antic avea un diametru foarte mare, de formă pătrată, iar în partea de est a sanctuarului se afla un templu închinat lui Achile. Arhitectura templului avea caracteristici asemănătoare celor din Thessalia și Tracia, din ziduri formate din blocuri mari de piatră îmbinate fără ciment. Templul lui Achile de pe această insulă a fost menționat în antichitate de către poetul latin Publius Ovidius Naso, cel ce fusese exilat de Roma la Tomis, dar și de către geograful grec Ptolemeu și de către istoricul grec Strabon. În evul mediu timpuriu și mai apoi, Insula Șerpilor a ajuns în stăpânirea themei Paradunavon a genovezilor, apoi în cea a lui Dobrotici și a lui Mircea cel Bătrân și, din anul 1484, a intrat sub stăpânirea otomană, odată cu cetățile Chilia și Cetatea Albă. În perioada dominației otomane, insula a fost numită de către greci „Fidonisi” (Insula Șerpilor) și de atunci a păstrat aceasă denumire. Mai apoi, această stâncă ieșită din ape a fost ocupată de către Imperiul Țarist, deși Tratatul de pace de la București din anul 1812, prin care rușii au anexat Basarabia, prevedea că insulele „dunărene” nu pot fi luate în stăpânire de către Rusia. Cu toate că nici tratatul ruso-turc din 1812, nici Tratatul de pace de la Adrianopol nu prevedeau în mod direct trecerea insulei sub stăpânirea Rusiei, ea a fost anexată de către ruși. Cu japca, ca de obicei!În secolul al XIX-lea, britanicii au construit un far pe insulă, far care dirija navigația pe Marea Neagră. Trebuie spus că stăpânirea rusească asupra insulei s-a întrerupt în anul1856, atunci când Tratatul de pace de la Paris prevedea pierderea Deltei Dunării și a insulelor acesteia de către Imperiul Țarist. În același timp, aceste teritorii nu le-au revenit atunci românilor deoarece, la Paris, miniștrii plenipotențiari ai marilor puteri au semnat un protocol conform căruia Insula Șerpilor aparține statului care deține și Delta Dunării, în acel moment Imperiul Otoman, stat care și-a luat angajamentul să întrețină farul de pe insulă pentru asigurarea orientării vaselor ce treceau pe Dunăre spre Odessa. După războiul ruso-româno-turc din 1877-1878, Rusia a cerut Turciei ca, în locul despăgubirilor de război, să primească Chilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea și tot ce s-o mai putea, dar și insulele Deltei Dunării, printre care, firește, și Insula Șerpilor. Orice teritoriu posibil a fi înstrăinat trebuia supus „pohtei” muscălești! Rusia dorea să le schimbe cu județele Cahul și Ismail. Astfel, prin Tratatul de la Berlin (în urma congresului care a avut loc în iunie-iulie 1878), Rusia primea sudul Basarabiei, iar România sudul Dobrogei, insulele care formau Delta Dunării și Insula Șerpilor. Ca urmare a actului de la Berlin, se părea că tumultuoasa istorie a insulei se „calmase”. Nu a fost să fie chiar așa, firește! Primul război mondial nu i-a adus decât un bombardament britanic, dar și distrugerea farului, care a fost reconstruit mai apoi de români în anul 1922.

Timpul a trecut și anul 1940 și ultimatumul sovietic au schimbat soarta insulei-stânci din Marea Neagră. Cu toate că nu a existat nici o referire în vreun document oficial de folosire a Insulei Șerpilor, insula a fost ocupată de către germani și folosită ca punct de observație, iar la data de 28 august 1944 un detașament de marinari sovietici au ocupat insula. De aici, a „demarat” istoria „cețoasă” a insulei. La Conferința de Pace de la Paris care aurmat cea de-a doua conflagrație mondială, delegația sovietică a prezentat o hartă tipărită la o scară foarte mare 1/1.500.000, care cuprindea multiple inexactități. Nu din lipsă de specialiști și de date, ci pentru că așa s-a dorit! Greșeala voită nu a fost reparată, iar insulele aflate pe Brațul Chilia (Tătarul, Coasta Dracului, Dalerul Mare, Dalerul Mic) dar și Insula Șerpilor rămâneau la România. Tratatul de pace dintre România și Puterile Aliate și Asociate semnat la Paris, la data de 10 februarie 1947, prevedea că „frontiera sovieto-română este astfel fixată în conformitate cu Acordul sovieto-român din 28 iunie 1940”, fără o descriere amănunțită a granițelor, neexistând nici o precizare privind linia de demarcație a frontierei. Lăsarea „în ceață” din punct de vedere tehnico-diplomatic a lăsat loc bunului plac muscălesc! Astfel că, în 1948, Insula Șerpilor a fost anexată de către U.R.S.S. fără nicio problemă. Iar România, aflată în sfera de influență sovietică și aflată în plin proces de sovietizare forțată a fost „beneficiara” unui „Protocol” referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat dintre Ro mânia și URSS. Acest protocol a fost semnat la Moscova de către premierul dr. Petru Groza și ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov în februarie 1948 și stabilea că Insula Șerpilor intra în componența URSS. Fără vreun drept de apel sau vreo crâcnire! Delimitarea pe teren a frontierei a reprezentat un exemplu clar de abuz al sovieticilor față de un stat cvasi-ocupat, Republica Populară Română. Această frontieră nu a fost delimitată ținându-se cont de talvegul Dunării, ci de brațele laterale din dreapta fluviului, astfel că sovieticii au luat ostroavele: Tătarul Mic, Dalerul Mare și Dalerul Mic și Ostrovul Limba. Cum aminteam pe la început, acest „Protocol” semnat la Moscova nu a fost niciodată ratificat de către statul român, dar Insula Șerpilor a fost predată cu acel proces verbal semnat chiar pe insulă, de către Nikolai P. Șutov, prim-secretar al Ambasadei URSS din București și Eduard Mezincescu, ministru plenipotențiar în ziua de 23 mai 1948. Predestinat nume acest Șutov! Merge cu…șuteala…Se stipula în respectivul porces-verbal că insula făcea parte din RSS Ucraineană, „înapoiată fiind URSS de către R.P.R”. Furtul trebuia „condimentat” cu niște cinism! Acest proces-verbal a fost păstrat secret, nefiind cunoscut prea bine de către autoritățile române. Ca urmare a „cedării”, în august 1949 a existat un incident armat, militarii sovietici somându-i pe cei români să predea farul, românii au refuzat, au fost arestați și mai apoi debarcați la Sulina. În plin război rece, stânca aceasta din Marea Neagră avea un important rol strategic, astfel că imediat după ocupare, sovieticii au început construcția unei baze militare de control maritim și aerian, precum și a unor radare care erau destinate să supravegheze Balcanii. Abuzurile din anii 1948-1949 au fost mai apoi „recunoscute” și acceptate (cu forța, de altfel)  prin „Tratatul cu privire la regimul frontierei româno-sovietice”, tratat încheiat de cele două guverne la București în februarie 1961. Juridic, aceste înțelegeri bilaterale nu sunt constituționale, deoarece orice înțelegere bilaterală prin care se cedau porțiuni din teritoriul românesc trebuia ratificată de parlament, respectiv de Marea Adunare Națională, fapt care nu a avut loc niciodată.

„Mașina Timpului”. Insula Șerpilor și a intereselor încurcate...

„Mașina Timpului”. Insula Șerpilor și a intereselor încurcate…

Practic, miza posesiei acestei insule-stânci era legată de importanța sa strategică, dar și de delimitarea platoului maritim continental al României. Lucru foarte important astăzi în contextul geopolitic fierbinte din zonă. La acea vreme, nu s-a ajuns la un acord cu privire la acest platou continental. Trebuie amintit că au existat discuții în mai multe rânduri din 1967 și până în 1987, iar în 1987, sovieticii au făcut o ofertă refuzată ulterior de către partea română. Conform acestei oferte, sovieticii cedau românilor patru mii de km pătrați din cei șase mii din jurul insulei, dar românii nu au acceptat, firește. După cum se știe, istoria aflată „în ceață” a insulei a continuat și după destrămarea URSS. Astfel că, în anul 1991, insula, împreună cu baza militară a fost preluată de către Ucraina. Ucraina, „succesoarea legitimă” a URSS în zonă a luat toate teritoriile încorporate abuziv de URSS, fără a-și pune niciun moment problema legitimității sale pe aceste teritorii, urmând „tradiția” sovietică de a lua orice cu japca. Importanța militară și strategică, precum și echipamentul militar performant (zice-se) aflat pe insulă au dus la acutizarea problemei apartenenței acestei stânci, la care s-au adăugat și celelalte litigii implicate, apropo de platoul continental. Autoritățile ucrainene, moștenitoare ale abuzului sovietic, au înțeles să-l perpetueze, litigiul cu România democrată pornind din anii’ 90. După ani de negocieri, de tergiversări, de presiuni diverse, în anul 1997, s-a ajuns la semnarea „Tratatului dintre România și Ucraina”, un tratat controversat la acea dată, prost făcut și prost acceptat de „ai noștri”, în opinia mea, act despre care s-au scris mii de articole, dar care rămâne un act internațional pe deplin valabil cu toate articolele sale, fie că ne place sau nu. Negocierile româno-ucrainene purtate începând cu 1991 până în 1997, mai apoi din 1997 și până în 2008, pot alcătui numeroase volume de documente, care arată, în sine, puterea de a tergiversa a unui stat față în față cu încercările binevoitoare ale celuilalt. Este o realitate vizibilă „din satelit”, cu toată empatia de azi pentru suferințele ucrainenilor invadați de muscali! Fără îndoială că atât „cazul” Insulei Șerpilor, cât și „cazul” Bâstroe, fac astăzi parte din istoria dreptului internațional și juriștii vor publica cărți de referință, cazurile fiind material didactic pentru studenții în drept. Trebuie spus și că pașii până la Curtea Internațională de Justiție de la Haga au fost mulți și „împiedicați” de diverse „stavile”, timp în care statul ucrainean a încercat să schimbe statutul acestei insule, să modifice chiar geografia, să creeze  și să inducă în opinia publică o altă realitate, în fața căreia argumentele istorice, juridice, de bun simț să nu mai fie valabile. Știm prea bine că Ucraina a preluat moștenirea sovietică pretinzându-se în același timp a fi un stat democratic, dar adevărul este că a apelat în problema insulei la abuz și presiune. Vechile racile se vindecă greu, dacă se vindecă…

„Mașina Timpului”. Insula Șerpilor și a intereselor încurcate...

„Mașina Timpului”. Insula Șerpilor și a intereselor încurcate…

Vă reamintesc că textul „Tratatului privind regimul frontierei de stat româno-ucrainene”, realizat după 19 runde de negocieri bilaterale, a fost semnat la Cernăuți, la data de 17 iunie 2003, de către președinții României și ai Ucrainei, intrând în vigoare în anul 2004, acum două decenii. Pe de altă parte, acordul privind delimitarea platoului continental și a zonelor economice exclusive a rămas, începând cu 1997 și în anii care au urmat, o problemă deschisă a relațiilor bilaterale. Nedreptățile istorice suferite de România în urmă cu peste șapte decenii nu au fost reparate, ba chiar au fost legiferate. Azi știm cu toții (ori ar trebui să știm) că „actorii” acelor acte istorice au astăzi scuza unui context internațional tulburat de presiuni și oferte de colaborare, dar istoria le va atribui, fără îndoială, „blamul” acceptării și promulgarea acestor rapturi teritoriale. Singura soluție reală pentru statul român, după ani și ani de negocieri a fost la Haga, adică la Curtea Internațională de Justiție. La Haga, s-a judecat delimitarea platoului maritim dintre cele două țări, după șapte ani de negocieri sterile. Ca o ironie, istoria va consemna singura stâncă din lume pe care se aflau o sucursală de bancă și un hotel fără canalizare, „realizări” ale statului ucrainean pentru a demonstra locuirea acesteia, alături de alte „realități” create peste noapte. „Proiectul Achilia” (adică crearea unei zone economice libere pe Insula Șerpilor menit doar să-i schimbe statutul) nu s-a dovedit a fi fost un proiect viabil din punct de vedere economic nici măcar pentru cei care l-au creat. Zăcămintele de petrol și gaze naturale găsite în jurul insulei au mărit și întreținut, firește, miza acestei dispute, transformând-o dintr-una exclusiv strategică într-una strategico-economică. Tocmai de aceea, disputa s-a mutat la Haga în fața Curții Internaționale de Justiție. Ceea ce puțini se pare că au înțeles este legat de faptul că, în cele din urmă, nu insula în sine a fost obiectul acestui litigiu, ci platoul continental al acesteia, insula rămâne și prin decizia acestei Curți în componența Ucrainei, dar zona în dispută a fost împărțită între România (79, 34%) și Ucraina (20,66 %), respectiv 9.700 de kmp și 2.300 de kmp. Ca atare, Insula Șerpilor aparține Ucrainei, o realitate cu care statul român și românii vor trebui să se obișnuiască. Ori cu altă realitate și mai ciudată și dură, în eventualitatea în care muscalii de la Kremlin vor da o turnură favorabilă lor în războiul ruso-ucrainean aflat în plină desfășurare.

„Mașina Timpului”. Insula Șerpilor și a intereselor încurcate...

„Mașina Timpului”. Insula Șerpilor și a intereselor încurcate…

Ce este clar ca „bună ziua” este faptul că efectele Pactului Ribbentrop–Molotov ne marchează în continuare soarta, dar merită amintit faptul că hotărârea Curții Internaționale de Justiție de la Haga va rămâne în istoria recentă a României ca un moment în care adevărul a dominat „realitățile” fabricate de către un stat care moștenind „diplomația stalinistă” o cosmetizează pentru a intra în structurile euro-atlantice. Putem doar spera că, într-un viitor favorabil ucrainenilor în conflictul cu verii lor muscalii, să nu uite sprijinul românesc primit și să manifeste înțelegere și bună cuviință diplomatică! Bine-ar fi să se încheie cât mai rapid acest război pentru că, din păcate, moare prea multă lume și sunt prea multe distrugeri!

Vă mulțumesc pentru răbdarea de a citi aceste rânduri și ne revedem și săptămâna viitoare cu o nouă „excursie” cu „Mașina Timpului”!

Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

 

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

https://www.mae.ro/node/3109

https://www.mae.ro/node/24347

https://www.amosnews.ro/insula-serpilor-scurt-istoric-2014-09-26

https://www.ziarulnational.md/insula-serpilor-locul-interzis-din-marea-neagra-secretele-taramului-legendar/

https://www.caleaeuropeana.ro/tag/insula-serpilor/

https://www.dw.com/ro/insula-şerpilor-decizie-favorabilă-româniei/a-3999047

http://www.romania-actualitati.ro/10_ani_de_la_extinderea_teritoriala_a_romaniei-123511

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/insula-serpilor-un-conflict-incheiat

https://historia.ro/sectiune/general/insula-serpilor-un-conflict-incheiat-585315.html

https://romania.europalibera.org/a/lupta-insula-serpilor/31848202.html

https://www.news.ro/externe/armata-rusa-si-a-consolidat-pozitiile-pe-insula-serpilor-din-marea-neagra-1922402918002022061220744618

https://www.gazetademaramures.ro/23-mai-cedarea-de-catre-romania-a-insulei-erpilor-din-marea-neagra-25760

https://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi/articol/dunareacalauzaturistica-insula-serpilor-se-bucura-de-un-renume-mai-mare-caci-pe-dansa-se-ridica-templul-de-marmura-alba-al-lui-achille-5916.html

https://www.dacoromania-alba.ro/nr18/insula_serpilor.htm

https://www.romania-actualitati.ro/articole-despre/insula+serpilor/

https://www.capital.ro/de-ce-este-insula-serpilor-un-punct-strategic-in-marea-neagra.html

https://www.puterea.ro/insula-serpilor-insula-vrajbei-dintre-romania-si-ucraina/

https://www.hotnews.ro/stiri-international-25653596-este-atat-importanta-insula-serpilor.htm

https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/invitati/istoria-dobrogei-geografie-locuri-insula-serpilor-achilleis-leuke-675215.html

 

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *